BestJobs: 8 din 10 angajați români își doresc adoptarea săptămânii de lucru de patru zile

Un sondaj efectuat de BestJobs, platformă de recrutare, arată că 78% dintre angajații români care au răspuns la studiu își doresc să treacă la săptămâna de lucru de 4 zile. Ei sunt de părere că este o perioadă oportună pentru adoptarea acestui sistem, pe care unele țări deja l-au implementat sau îl testează.

O propunere de lege vizează introducerea săptămânii de lucru de 4 zile, iar această soluție ar putea să aducă un plus de flexibilitate pe piața muncii și să simplifice procesul de revenire a angajaților la birou, în contextul în care tot mai multe companii și-au reluat activitatea în sistemul de lucru de dinaintea pandemiei.

Mai puține zile de lucru, dar același volum de muncă

Săptămâna de lucru de patru zile în loc de cinci vine cu avantaje și dezavantaje deopotrivă. 55% dintre respondenți se tem de mărirea zilei de lucru de la 8 la 10 ore, însă o altă parte dintre angajați consideră că jobul și activitatea pe care o desfășoară le-ar permite să își distribuie munca în patru zile pe săptămână.

Mai mult de 40% dintre cei care au răspuns sondajului sunt de părere că săptămâna de lucru de patru zile vine cu un dezavantaj destul de mare, cel al extinderii programului. Adică, volumul de muncă aferent celor cinci zile de lucru va trebui distribuit în patru zile, iar 45% dintre angajați cred că vor fi presați de timp să își termine sarcinile mai repede.

Mai mult de atât, 3 din 4 angajați nu sunt convinși că angajatorii lor ar fi de acord cu trecerea la acest sistem de lucru. În ceea ce privește avantajele, 70% dintre participanții la studiu au declarat că introducerea săptămânii de lucru de 4 zile ar aduce un mai mare echilibru între viața profesională și viața personală, iar 68% consideră că ar avea mai mult timp liber, ceea ce le va permite să acorde o mai mare atenție sănătății psihice și fizice.

Sănătatea psihică a angajaților trebuie să reprezinte o prioritate pentru angajatori

Tot în lista de avantaje se înscrie și potențiala creștere a productivității la locul de muncă și diminuarea riscurilor de a ajunge la epuizare. Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs, pune accentul pe faptul că pe piața muncii trebuie să fie prioritizată sănătatea mintală a angajaților. O mare parte dintre angajatori se arată deschiși față de adoptarea unor soluții care să aducă flexibilitate, așa cum au făcut-o deja alte țări europene.

În ultimii doi ani, mulți angajați au trecut la sistemul de lucru la distanță și au avut ocazia să îi vadă avantajele și dezavantajele, iar în scurt timp ar putea începe o perioadă de probă pentru săptămâna de lucru de 4 zile, ceea ce ar însemna o zi liberă în plus, dar fără ca volumul de muncă să scadă. Practic, pentru a acoperi cele 40 de ore de lucru, angajații vor trebui să lucreze 10 ore pe zi, patru zile pe săptămână. Deși volumul de muncă nu se modifică, acest sistem de lucru îi atrage chiar și pe cei mai reticenți dintre angajați, în timp ce angajatorii rămân momentan rezervați.

Cei mai mulți angajați ar petrece ziua liberă cu familia

Conform datelor furnizate de BestJobs în urma efectuării sondajului, mai mult de jumătate dintre respondenți ar aloca ziua liberă activităților cu familia, ceea ce reflectă nevoia multor dintre angajați de a petrece mai mult timp alături de cei dragi. La fel de importantă este și odihna, care va reprezenta o prioritate pentru 42% dintre respondenți în cazul în care vor primi o zi liberă în plus. Angajații și-ar mai folosi timpul liber pentru activități recreative, dar și pentru rezolvarea unor sarcini administrative, dat fiind că programul de lucru nu le permite unora dintre ei să se ocupe de aceste sarcini în timpul zilelor de lucru.

Cât despre angajatori, o bună parte dintre aceștia spun că firmele lor ar putea să funcționeze și în acest sistem. Pe de altă parte, un procent de 25% dintre angajatori cred că reducerea numărului de zile de lucru ar însemna o scădere a volumului de muncă efectuat.

BestJobs a realizat sondajul în perioada 02-24 martie, iar la acesta au participat 1.113 români utilizatori de internet.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Ce tipuri de business vor dispărea în următorii 5 ani și ce oportunități apar în loc

Schimbările economice, digitalizarea accelerată și modificarea comportamentului consumatorilor transformă radical piața de business din România. În următorii ani, multe afaceri tradiționale vor pierde teren sau chiar vor dispărea, în timp…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Ghid complet pentru antreprenorii aflați la început de drum: de la înființarea firmei la primul client

  • July 27, 2026
Ghid complet pentru antreprenorii aflați la început de drum: de la înființarea firmei la primul client

5 modele de televizoare de 126 cm potrivite pentru birouri și spații comerciale

  • July 20, 2026
5 modele de televizoare de 126 cm potrivite pentru birouri și spații comerciale

Idei de afaceri în domeniul serviciilor digitale cu cerere în creștere

  • July 20, 2026
Idei de afaceri în domeniul serviciilor digitale cu cerere în creștere

5 modele de tablete grafice utile pentru antreprenori și profesioniști creativi

  • July 13, 2026
5 modele de tablete grafice utile pentru antreprenori și profesioniști creativi

Cum interpretezi indicatorii financiari esențiali pentru o afacere sănătoasă

  • July 13, 2026
Cum interpretezi indicatorii financiari esențiali pentru o afacere sănătoasă

5 modele de laptopuri Acer potrivite pentru antreprenori și utilizatori activi

  • June 29, 2026
5 modele de laptopuri Acer potrivite pentru antreprenori și utilizatori activi