Cu ce se pot confrunta persoanele cărora li se fură plăcuțele de înmatriculare?

Oamenii legii afirmă că în perioada pandemiei este tot mai întâlnit furtul numerelor de înmatriculare. De când s-a instalat pandemia, Poliția Capitalei se confruntă cu numeroase astfel de sesizări din partea locuitorilor, iar îndemânarea celor care comit înfracțiunea pot șoca. În prezent, înregistrările de pe camerele video urmărite de către polițiști sunt mărturie.

Însă, acest nou “trend” nu este întâlnit doar în București, ci în toată țara. Chiar dacă multă lume nu înțelege ce ar putea să facă un hoț cu o bucată de metal, numerele de înmatriculare ajung, în cele mai multe cazuri, să fie utilizate pe mașini implicate în alte infracțiuni (spargeri, furturi), făptașul fiind astfel greu de identificat.

Dacă persoana s-a trezit într-o dimineață că nu mai are plăcuțele de înmatriculare (întrucât noaptea este momentul perfect în care făptașii săvârșesc această faptă), trebuie să știe că nu are cum să ocolească Secția de Poliție pentru că acolo trebuie să facă o plângere pentru furt.

Hoții fixează plăcuțele de înmatriculare furate pe alte mașini, furatele și ele, și dau loviturile “sub acoperire”. De obicei, aceștia preferă plăcuțele de înmatriculare străine, dar le fură și pe cele românești. Au existat grupuri de infractori care au comis furturi de combustibil din mai multe benzinării, după ce au furat plăcuțele de pe un anumit autoturism.

Prin urmare, pentru a preveni furtul numerelor de înmatriculare este recomandat ca persoana să aleagă cu grijă locul unde parchează mașina și este bine ca zona să fie circulată, iluminată stradal și supravegheată video.

Până în momentul în care vor fi prinși infractorii, proprietarii benzinăriilor și a caselor jefuite și deținătorii autoturismelor vor trebui să solicite alte numere de înmatriculare, un procedeu destul de dificil.

Care sunt actele necesare pentru Direcția de regim permise de conducere și înmatriculare?

În primul rând, persoana trebuie să obțină dovada declarării furtului de la Secția de Poliție unde s-a întâmplat incidentul. Apoi, persoana trebuie să se prezinte cu cartea de identitate a mașinii la Direcția de regim permise de conducere și înmatriculare.

Dosarul trebuie să includă: declarația de pierdere / furt, cartea de identitate a vehiculului, original și copie, cererea solicitantului, certificatul de înmatriculare, original și copie, dovada de plată a contravalorii noilor plăcuțe și actul de identitate al solicitantului.

În situația persoanelor juridice vor fi depuse actele care să ateste dobândirea personalității juridice, sediul și denumirea, în copie (spre exemplu, certificat înregistrare la Registrul Comerțului) și împuternicirea reprezentantului legal al acestora. În cazul în care documentele se depun de o altă persoană decât titularul autoturismului, este nevoie de procură specială autentificată de la notarul public.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Cum analizezi piața locală pentru a identifica o nișă profitabilă

Identificarea unei nișe profitabile începe cu o analiză atentă a pieței locale. Antreprenorii care își bazează deciziile pe date concrete, nu pe presupuneri, au șanse mult mai mari să construiască…

Citește

Antreprenor în România: cum să intri pe piețe externe fără buget mare

Extinderea pe piețe externe nu mai este un privilegiu rezervat companiilor mari. În prezent, orice antreprenor în România poate testa și accesa clienți din afara țării, chiar și cu resurse…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

  • September 8, 2026
5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

  • September 7, 2026
Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

  • August 31, 2026
5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

  • August 31, 2026
Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

  • August 25, 2026
5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

  • August 24, 2026
Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească