Fonduri de 12 milioane de euro, în martie, pentru tinerii fermieri și fermele mici

Primăvara vine cu vești bune pentru tinerii fermieri. Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că va demara plățile pentru cei 499 de beneficiari ai submăsurilor 6.1 și 6.3. Peste 12 milioane de euro vor fi utilizate pentru instalarea tinerilor fermieri și pentru dezvoltarea fermelor.

Banii vor ajunge la cei 276 de tineri fermieri care beneficiază de submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri și la cei 223 de fermieri care au accesat fonduri prin măsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, submăsuri care fac parte din PNDR 2020 – Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Plățile se efectuează în baza contractelor din decembrie 2021

Plățile sunt efectuate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în baza contractelor care au fost încheiate între Agenție și beneficiari la finalul anului 2021.

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesoiu a declarat că micii fermieri și tinerii din agricultură au cea mai mare nevoie de capital. Primirea acestor bani la începutul primăverii este un sprijin veritabil pentru ca ei să-și consolideze exploatațiile și să le pregătească pentru un an agricol plin de neprevăzut și de provocări, așa cum se întâmplă aproape în fiecare an în sectorul agricol.

Particularitățile acestei finanțări

În cazul celor care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri, finanțarea este 100% nerambursabilă și se acordă pentru o perioadă de cel mult trei ani. Finanțarea poate ajunge și la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației exprimată în SO, adică standard output, precum și de includerea în Planul de afaceri a unor operațiuni de condiționare, cum ar fi procesarea sau agricultura ecologică.

În cazul dezvoltării fermelor mici, sprijinul acordat este de maximum 15.000 de euro și este 100% nerambursabil.

Submăsura 6.1 – ce pot face tinerii fermieri cu banii primiți

Beneficiarii eligibili ai fondurilor alocate pentru această submăsură sunt tinerii care au vârste până în 40 de ani inclusiv, care au calificări adecvate și care se instalează pentru prima dată drept șefi unici ai exploatației agricole. De asemenea, pot fi beneficiari eligibili și persoanele juridice cu mai mulți acționari în care un tânăr fermier se instalează și are un control pe termen lung asupra gestionării, a beneficiilor și a riscurilor financiare în privința exploatației.

Pentru a putea aplica, solicitanții trebuie să facă parte din categoria întreprinderilor mici și a microîntreprinderilor și să dețină o fermă care are o dimensiune cuprinsă între 12.000 și 50.000 de S.O. Fiecare solicitant trebuie să prezinte un plan de afaceri, dar și să aibă aptitudini și competențe în domeniul respectiv.

În planul de afaceri, solicitanții vor menționa obligatoriu și modalitatea de a gestiona gunoiul de grajd. Din momentul în care a fost transmisă decizia de acordare a sprijinului, implementarea planului de afaceri trebuie să înceapă în maximum 6 luni, iar solicitantul trebuie să se angajeze să devină fermier activ în cel mult 18 luni de la momentul instalării. Totodată, beneficiarul este obligat să-și stabilească domiciliul, locul de muncă și sediul social în UAT-ul respectiv în care este înregistrată exploatația sau într-o zonă limitrofă, până la demararea implementării.

Toate cheltuielile care se propun în planul de afaceri pot fi eligibile, indiferent de natura lor.

Banii proveniți din aceste fonduri pot fi folosiți în următoarele scopuri:

  • operațiuni de procesare sau condiționare;

  • retehnologizarea fermelor, prin achiziții de utilaje, echipamente, sisteme de irigații;

  • agricultură ecologică;

  • creșterea calificării în domeniul agricol;

  • integrarea într-o formă asociativă;

  • preluarea integrală a fermelor care au o valoare economică mică;

  • plantarea de soiuri autohtone;

  • adaptarea fermei la cerințele de calitate și de protecție a mediului înconjurător;

  • dezvoltarea unei ferme de subzistență.

Beneficiile acestei submăsuri sunt unele pe termen scurt și lung: creșterea productivității la hectar, transformarea fermei într-una comercială, preț competitiv, pentru a spori accederea în alte piețe, cum ar fi marii retaileri sau creșterea competitivității pieței interne în piața unică.

Submăsura 6.3 – cum pot fi modernizate micile ferme

Scopul submăsurii 6.3 este acela de a fi îmbunătățit managementul exploatațiilor agricole, dar și sporirea veniturilor sau orientarea către piață a acestora.

Beneficiarii eligibili care pot accesa acest sprijin financiar nerambursabil sunt acei fermieri care au drept de proprietate sau de folosință pentru o exploatație agricolă din categoria fermelor mici, fiind exceptate persoanele fizice neautorizate.

Printre condițiile pentru accesarea sprijinului se numără următoarele:

  • solicitantul trebuie să fie o microîntreprindere sau o întreprindere mică;

  • să dețină o fermă cu o dimensiune cuprinsă între 4.000-11.999 € S.O;

  • să prezinte un plan de afaceri;

  • să fi înregistrat exploatația cu minim 24 de luni înainte de a solicita sprijin;

  • să nu fi beneficiat de sprijin prin această submăsură.

Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, iar, la fel ca în cazul submăsurii 6.1, toate cheltuielile pot fi eligibile, indiferent de natura lor.

Iată ce investiții pot face beneficiarii cu ajutorul fondurilor primite și care nu trebuie rambursate:

  • achiziționarea de utilaje agricole;

  • achiziționarea de sisteme de panouri fotovoltaice pentru a produce energie electrică pentru consum;

  • amenajarea unor platforme pentru gunoiul de grajd;

  • realizarea de solarii și sere;

  • marketingul produselor;

  • dezvoltarea de lanțuri alimentare integrate;

  • investiții în procesare și depozitare.

În concluzie, banii care vor fi primiți în această lună de tinerii fermieri și de micile ferme vor putea fi folosiți pentru a crea condiții optime de lucru, pentru a dezvolta parcul de utilaje, pentru a gestiona mai eficient gunoiul de grajd sau pentru a contribui la o mai bună protecție a mediului înconjurător. Toate aceste investiții contribuie la o mai bună calitate a produselor, dar și la ușurarea activităților. În ambele submăsuri, toate cheltuielile pot fi eligibile, indiferent că este vorba de achiziția de terenuri, de material biologic sau chiar de studii privind potențialul agricol sau pentru sectorul pomicol.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Cele mai bune metode de a atrage investitori pentru startup-ul tău

Atracția investitorilor este esențială pentru dezvoltarea unui startup. Într-un mediu concurențial, un plan bine structurat și o strategie de prezentare convingătoare pot face diferența între succes și stagnare. Pentru a…

Citește

Finanțări nerambursabile pentru afaceri mici în 2024: Oportunități și criterii de eligibilitate

Afaceri mici din România au în 2024 acces la diverse surse de finanțare nerambursabilă, oferind oportunități esențiale pentru dezvoltare și inovare. Aceste finanțări sunt disponibile prin programe naționale și europene…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Principalele greșeli de evitat în strategia de marketing a startup-urilor

  • November 1, 2024
Principalele greșeli de evitat în strategia de marketing a startup-urilor

Avantajele utilizării criptomonedelor în afaceri: Tranzacții mai sigure și costuri reduse

  • October 31, 2024
Avantajele utilizării criptomonedelor în afaceri: Tranzacții mai sigure și costuri reduse

Cum îți alegi forma de organizare fiscală potrivită afacerii tale

  • October 30, 2024
Cum îți alegi forma de organizare fiscală potrivită afacerii tale

Avantajele și dezavantajele freelancingului față de înființarea unui SRL

  • October 29, 2024
Avantajele și dezavantajele freelancingului față de înființarea unui SRL

Ghid pentru începerea unui magazin online: Pași esențiali și costuri implicate

  • October 28, 2024
Ghid pentru începerea unui magazin online: Pași esențiali și costuri implicate

5 platforme eficiente pentru promovarea afacerilor locale

  • October 25, 2024
5 platforme eficiente pentru promovarea afacerilor locale