Luni, liderii coaliției de guvernare au anunțat pachetul de măsuri în ajutorul populației numit „Sprijin pentru România”. Acest pachet cuprinde mai multe măsuri economice și sociale menite să sprijine atât persoanele fizice, cât și IMM-urile, prin oferirea de subvenții, vouchere și alte ajutoare. Valoarea totală estimată a pachetului este de 17,3 miliarde de lei, din care 9 miliarde de lei provin din fonduri europene, iar restul de 8,3 miliarde de lei de la bugetul de stat.
Printre cele mai importante măsuri economice anunțate de Guvern se numără:
-
un ajutor de 400.000 de euro pentru fiecare firmă, în cazul IMM-urilor care au cheltuieli de plus 15% la utilități;
-
ajutor de stat pentru stimularea unor investiții, cu o valoare de peste 1 milion de euro;
-
200 de milioane de euro sunt direcționate către investițiile cu impact major în economie, existând posibilitatea ca acest ajutor să se prelungească;
-
300 de milioane de lei vor merge către firmele de transport rutier de persoane, mărfuri și pentru companiile de distribuție, pentru a le fi suportat 0,5 lei/litru din prețul final de la pompă;
-
75% din salariu pentru angajații aflați în șomaj tehnic, până la finalul acestui an. Se continuă programul Kuzarbeit, cu reducerea programului de lucru;
-
ajustarea contractelor de investiții publice ce se află în derulare și care sunt finanțate din fonduri europene sau naționale. Ajustarea se face ținându-se cont de creșterea prețurilor la materiale, transport, manoperă și utilaje. Sunt alocate 5,2 miliarde de lei în acest an pentru a fi finalizate contractele aflate în derulare;
-
200 de milioane de euro pentru a fi procesate produsele agricole românești;
-
300 de milioane de euro vor urma calea fermierilor români, drept grant capital de lucru.
Crește salariul minim în agricultură
O altă măsură importantă pe care a anunțat-o coaliția de guvernare este cea a creșterii salariului minim în agricultură și în industria alimentară, care ar urma să ajungă la 3.000 de lei brut, la fel ca în cazul construcțiilor.
În plus, tot pentru agricultură, a fost resuscitată și o idee mai veche, aceea a Casei de Comerț Unirea, obiectiv pentru care vor fi alocate 100 de milioane de euro.
Vouchere pentru alimente de bază și alte măsuri sociale
Vor fi, de asemenea, acordate și vouchere pentru alimente de bază pentru românii cu venituri mici. Voucherele vor avea o valoare de 50 de euro și vor fi acordate la fiecare două luni pentru a fi cumpărate 6 alimente de bază în gospodăriile cu ambii părinți și cu minim 2 copii dependenți, precum și în gospodăriile monoparentale, ce au un venit mediu lunar sub 600 de lei și pentru: persoanele care primesc Venit Minim Garantat, persoanele cu dizabilități sau pensionarii cu venit sub 1500 de lei. Totalul acestor beneficiari este de 4.682.408 x 50 de euro x 4 = 936.481.600 milioane de euro până la sfârșitul acestui an.
Vor fi susținuți și elevii care provin din familii care au venituri mici. Pentru ei, vor fi acordate vouchere de 30 de euro în fiecare lună, timp de 7 luni, mai exact în lunile aprilie-iunie și septembrie-decembrie 2022), pentru a-și cumpăra alimente, rechizite și haine, în cazul celor 156.000 de elevi care primesc și burse sociale.
Măsurile de sprijin îi vizează și pe angajați, mai exact pe aceia cu venituri scăzute. Salariul minim poate crește voluntar cu cel puțin 200 de lei, pentru această creștere patronii fiind scutiți de taxe, de la 1 iunie. Tot pentru angajați, va crește valoarea tichetelor de masă la 30 de lei, tot de la 1 iunie.
Susținută cu bani de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, ar urma să fie dublată și norma de hrană pentru pacienții din spitalele românești, de la 11 lei/zi, cât este în prezent, la 22 lei/zi. De această măsură ar urma să beneficieze 3 milioane de oameni.
Programe pentru sprijinirea tinerilor
Nici tinerii nu au fost ocoliți de noile măsuri de sprijin. În acest an, pentru ei, ar urma să se deruleze 2 programe importante:
-
Family Start
Acest program își propune să garanteze un credit de cel mult 75.000 de lei, în proporție de 80% de către stat, pentru persoanele fizice cu vârstă între 18 și 45 de ani ce își întemeiază o familie și care au venituri nete ce nu depășesc 7500 RON per familie/lună.
-
Programul național Student Invest
În cadrul acestui program, se propune garantarea unui credit cu o valoare de cel mult 50.000 de lei, în proporție de 80% din partea statului, cu excepția comisioanelor, a dobânzilor și a spezelor bancare și suportarea dobânzilor și a cheltuielilor adiacente împrumutului. Beneficiarii eligibili sunt studenții cu vârsta între 18 și 31 de ani neîmpliniți ce sunt cuprinși în sistemul de învățământ superior ce este autorizat de Ministerul Educației Naționale. Aceștia pot folosi banii pentru taxele de studii, publicarea unor cărți, pentru plata locurilor de cazare în cămin etc.