Se modifică schema de ajutor de stat 807/2014: plafonul maxim al investiției crește la 5 milioane de euro și termenul maxim de analiză a cererilor la 90 de zile lucrătoare

Ministerul Finanțelor a anunțat ieri o schimbare importantă privind schema de ajutor de stat pentru investițiile cu impact major în economie. Mai precis, se majorează plafonul maxim al investiției, care va crește de la 1 milion de euro la 5 milioane de euro.

Schema de ajutor se derulează în perioada 2014-2023

Ca perioadă, schema de ajutor de stat care susține întreprinderile să participe activ la diminuarea decalajelor economice dintre regiuni prin efectuarea unor investiții se derulează în perioada 2014-2023 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare, respectiv 2015-2028 pentru plata ajutorului de stat. Nota de fundamentare a proiectului arată că mai sunt disponibili 1,8 miliarde de lei din bugetul total, sumă care a rămas de angajat în martie 2022 – decembrie 2023.

În prezent, există un număr mare de cereri pentru emiterea acordului de finanțare care se află în analiză. Pentru a fi eligibile în cadrul acestei scheme de ajutor de stat, întreprinderile trebuie să realizeze o investiție inițială cu valoare totala de 4,5 milioane de lei (aprox. 1 milion de euro), fără TVA.

Ministerul Finanțelor propune creșterea plafonului maxim al investiției

Ministerul Finanțelor a propus ca plafonul maxim al investiției să fie majorat la 5 milioane de euro, astfel încât să beneficieze de ajutor sectoarele strategice din economie care efectuează investiții în active fixe de ultimă generație. Potrivit acestuia, bugetul maxim alocat schemei de ajutor este de 6,38 miliarde de lei.

De altfel, ministerul arată că cele mai multe dintre proiectele cu o valoare de până la 5 milioane de euro care au fost soluționate din 2018 până anul acesta fac referire la investiții din care rezultă produse/servicii cu valoare adăugată mică, ceea ce nu aduce un efect multiplicator asupra regiunii. În plus, cererile pentru proiecte a căror valoare este mai mică de 5 milioane de euro au o rată de respingere de 70%. Acest tip de investiții nu numai că au avut dificultăți în implementare, dar a existat și riscul de eșec în aplicarea planului de investiții.

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat că schema de ajutor de stat 807/2014 a fost modificată pentru a fi adaptată la evoluția pieței și la provocările din mediul de afaceri românesc. Acesta a subliniat necesitatea de a sprijini investițiile cu impact major în economie, amintind despre pachetul de 17,5 miliarde de lei dedicat IMM-urilor (IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, IMM Invest, Agro IMM Invest).

Ministrul și-a exprimat convingerea privitor la faptul că schema de ajutor de stat și programele deja aprobate vor asigura o finanțare importantă a economiei românești în prima parte a anului 2022, anunțând că vor mai fi elaborate și alte programe și scheme de ajutor.

Termenul maxim de analiză a cererilor crește la 90 de zile lucrătoare

Capacitatea administrativă a serviciului care se ocupă de evaluarea cererilor de acord pentru finanțare este depășită, dat fiind numărul tot mai mare de cereri, care a crescut constant începând cu anul trecut. Analiza unei cereri ar trebui să dureze maxim 60 de zile lucrătoare, dar capacitatea serviciului este suprasolicitată, mai ales că o astfel de cerere de acord are mai mult de 200 de pagini.

Pe lângă creșterea plafonului maxim al investiției, Ministerul Finanțelor a propus ca termenul maxim de analiză a cererilor de acord pentru finanțare să crească de la 60 de zile lucrătoare la 90 de zile lucrătoare, modificarea privind atât cererile de acord, cât și cererile de plată. Această prelungire este necesară pentru serviciul de evaluare a cererilor să poată face față numărului mare de solicitări.

Cererile vor fi analizate în baza unui punctaj referitor la atingerea obiectivului schemei și încadrarea în buget. Sesiunile de depunere a cererilor vor dura 30 de zile, astfel încât să poată participa cât mai mulți operatori economici interesați. Într-un an calendaristic vor avea loc mai multe sesiuni de depunere, întrucât frecvența acestora va fi de 30 de zile.

Aceste modificări vin să stimuleze atingerea obiectivului schemei de ajutor, anume finanțarea proiectelor de investiții care au un impact major pentru economie, dar și să eficientizeze procesul de evaluare prin diminuarea riscurilor de administrare ineficientă.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Antreprenor în România: cum să îți finanțezi afacerea în primele luni

De ce este esențială finanțarea corectă la început de drum Pentru orice antreprenor în România, primele luni de activitate pot fi decisive pentru evoluția afacerii. În această etapă apar cele…

Citește

Ce trebuie să pregătești înainte să aplici la un program de finanțare pentru afacerea ta

În ultimii ani, interesul pentru știri despre finanțări dedicate antreprenorilor a crescut considerabil. Programele de sprijin, granturile nerambursabile și fondurile europene oferă oportunități reale pentru dezvoltarea afacerilor, însă accesarea lor…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali

  • April 9, 2026
Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali