La doar câteva zile distanță de Black Friday, directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Paul Anghel, a făcut recomandări persoanelor care intenționează să profite de marile reduceri. Înainte de a face o achiziție, cumpărătorii trebuie să verifice toate detaliile despre un produs, inclusiv pe cele privitoare la politica de returnare.
O perioadă cu reduceri mari de prețuri, așa cum este Black Friday, reprezintă o oportunitate pentru ambele părți – consumatori și operatori economici. Totuși, consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită tuturor informațiilor despre produsele pe care au de gând achiziționeze, atrage atenția directorul ANPC. Acesta a făcut declarații și despre modul în care trebuie să fie stabilit prețul unui produs aflat la reducere, indiferent că e vorba de soldare, lichidare ori vânzări promoționale.
Prețul redus trebuie să fie mai mic decât prețul de referință
Comercianții trebuie să respecte câteva reguli atunci când stabilesc valoarea reducerii. Prețul de reducere trebuie să fie inferior prețului de referință, acesta din urmă fiind reprezentat de cel mai mic preț pe care același comerciant l-a practicat în ultimele 30 de zile (pentru produsul respectiv). De asemenea, directorul ANPC recomandă cumpărătorilor să verifice în prealabil prețurile comparative pentru același produs, cu ajutorul unor site-uri. Printre altele, el sugerează verificarea stocului și a costurilor de livrare.
Comercianții trebuie să informeze corect consumatorii
Pe site-ul comerciantului trebuie să se regăsească o serie de informații esențiale pentru cumpărători, precum datele de contact și adresa, descrierea produsului, costurile de livrare, taxele incluse în preț, modalitățile de plată, politica de returnare, durata perioadei contractuale.
Pentru a afla mai multe detalii despre un produs, cumpărătorii pot să contacteze telefonic comerciantul, iar felul în care acesta răspunde poate influența considerabil decizia finală a cumpărătorului. Cei care au achiziționat un produs online trebuie să știe că au la dispoziție 14 zile pentru a-l returna, în cazul în care nu sunt mulțumiți de acesta. În plus, nu sunt obligați să invoce un motiv pentru returnarea acestuia.
În situația returnării unui produs, vânzătorul rambursează cumpărătorului în termen de 14 zile suma încasată. Paul Anghel atrage atenția și asupra costurilor directe de returnare, care sunt suportate de consumator. Pentru rambursarea banilor, se folosește aceeași modalitate de plată utilizată pentru tranzacția inițială, cu excepția cazului în care cumpărătorul acceptă o altă modalitate de plată.
Directorul ANPC a făcut precizări importante despre termenii și condițiile de funcționare a magazinului online. El recomandă consumatorilor să le citească în prealabil, deoarece termenul de 14 zile pus la dispoziție pentru returnarea unui produs se poate prelungi cu încă 12 luni în situația în care comerciantul nu a precizat în format expres despre existența dreptului de returnare. De altfel, înainte de a plasa o comandă online, consumatorii trebuie să verifice dacă prețul din coșul de cumpărături corespunde cu prețul redus, indicat la adăugarea în coș a produsului.
ANPC a realizat un ghid pentru cumpărăturile de Black Friday
ANPC a realizat un ghid pentru persoanele care vor să achiziționeze produse cu ocazia Black Friday. Înainte de toate, este important ca prețul unui produs să fie afișat clar, lizibil și în lei. Această regulă se aplică atât pentru magazinele online, cât și pentru cele clasice. Evoluția prețurilor poate fi verificată prin intermediul unor comparatoare de prețuri, acest instrument oferind cumpărătorilor mai mult control asupra deciziei finale și împiedicând magazinele să afișeze reduceri fictive.
În magazinele clasice, contractul dintre comerciant și consumator se încheie în momentul în care produsul este plătit și primit. În magazinele online, contractul se încheie atunci când comanda este confirmată și acceptată. Potrivit legislației, consumatorii nu pot renunța la produsul achiziționat dintr-un magazin clasic decât dacă acesta este defect. În schimb, produsele achiziționate online pot fi returnate în termen de 14 zile fără a invoca un motiv. Mai multe magazine au prelungit acest termen până la 60 de zile.
În unele situații, cumpărătorul nu se poate retrage din contract. Aici se încadrează produsele realizate după indicațiile consumatorului, cum ar fi programele informatice. Dacă produsul livrat ajunge la cumpărător deteriorat sau distrus, pierderea este suportată de comerciant, iar cumpărătorul poate solicita livrarea unui produs nou ori poate renunța la contract. Cât despre garanție, regulile se aplică pentru orice produs, fie că a fost achiziționat dintr-un magazin online sau clasic.
Cumpărătorii care consideră că li s-au încălcat drepturile și care nu au reușit să soluționeze problemele pe cale amiabilă cu comerciantul pot să ia legătura cu ANPC, care le va acorda tot sprijinul, subliniază directorul Paul Anghel.







