Avantajele și dezavantajele criptomonedelor

Monedele virtuale au devenit foarte populare în ultimii ani. Prima criptomonedă, Bitcoin, a fost lansată în 2009, la scurt timp după ce când întreaga lume a traversat o criză financiară gravă. După ce au picat bursele, iar oamenii și-au pierdut încrederea în companii, bănci, guverne, moneda virtuală a părut o răzvrătire împotriva sistemului.

Evoluția în timp a criptomonedelor a fost spectaculoasă. La scurt timp după lansare, Bitcoin valora 6 cenți, iar în anul 2017, când a fost înregistrat un vârf pentru această criptomonedă, valoarea ei s-a ridicat la 19.000 de dolari. În momentul de față sunt mii de monede virtuale, cele mai cunoscute, după Bitcoin, fiind: Ethereum, HEX, Binance Coin, Tether USD, Cardano, XRP, Solana, Polkadot, Terra (LUNA), SHIBA INU, Litecoin, Chainlink, Avalanche sau Elrond, monedă cu capital 100% românesc.

Controversele din jurul criptomonedelor sunt îndreptățite, pentru că fiecare nouă tehnologie a venit la pachet cu o serie de așteptări, nedumeriri și de nesiguranță. În anul 1960 a apărut primul card bancar (Sinners Dollar), într-un moment în care lumea considera că banii lichizi nu mai sunt suficient de moderni, nu mai țin pasul cu vremurile. Și chiar dacă nu a fost primit cu mare deschidere, după un deceniu mai târziu jumătate dintre americani îl foloseau. Specialiștii spun că la fel se va întâmpla (și deja se întâmplă) și în cazul criptomonedelor.

Prima țară din lume care a adoptat Bitcoin ca mijloc legal de plată a fost El Salvador, chiar în 2021. Acest lucru înseamnă că în această țară sud-americană criptomoneda este scutită de impozitul pe câștiguri. În El Salvador, Bitcoin este folosit în paralel cu moneda oficială, care este dolarul american.

În primăvara anului 2021. valoarea totală a pieței crypto a fost estimată la 1,5 trilioane de dolari.

Principalele avantaje ale criptomonedelor

Utilizarea criptomonedelor este un proces destul de complex și intangibil pentru o bună parte a populației. Utilizatorii au descoperit însă în monedele virtuale avantaje mai mari decât în cazul valutelor clasice, și anume:

Fără intermediar = mai puține comisioane

În cazul valutelor clasice, după cum se știe, este nevoie de implicarea mai multor intermediari. Pentru criptomonede nu este nevoie de emitenți de carduri sau de un anume circuit pentru efectuarea plăților. De fapt, criptomonedele se aseamănă mai mult din acest punct de vedere cu numerarul, pentru că tranzacțiile sunt directe, fără intermediar și individuale, fapt care se traduce în absența comisioanelor. De asemenea, utilizatorii nu au nevoie de un accept pentru a cheltui sume mai mari.

Sistemul este descentralizat – nu există o autoritate centrală

Nu toate monedele sunt descentralizate, dar foarte multe sunt. Principalul avantaj al descentralizării este că nimeni nu se poate atinge de active. Pentru că nu sunt subordonate unei instituții bancare centrale, monedele nu pot fi modificate, alterate sau manipulate. La un moment dat, fiecare monedă tradițională poate fi manipulată sau să sufere de inflație.

Mai multe profesii pe piața muncii

Fiecare nouă tehnologie impune necesități diverse, astfel că în cazul criptomonedelor este nevoie de oameni pe diverse poziții: „mineri”, creatori de aplicații blockchain și multe alte joburi în domeniu. În mod evident, oamenii cu pregătire în această industrie vor beneficia de locuri de muncă stabile și bine plătite.

Un proces rapid

Tehnologia blockchain oferă avantaje foarte mari în transferul banilor. Companiile din domeniul tehnologiei dispun astfel de mai multe modalități de a transfera bani, de a executa acorduri prin contracte inteligente și de a urmări transporturile, cu ajutorul unui registru blockchain. În acest mod, este prevenită pierderea de mărfuri valoroase, fără să fie nevoie de bănci sau instituții financiare, ceea ce înseamnă economie de timp și bani.

Protecție sporită în cazul fraudelor

Tehnologia blockchain impune mai multă siguranță în privința datelor. Informațiile nu pot trece pe la intermediari, fiind transmise prin intermediul canalelor potrivite. Transferul crypto se face în condiții de maximă siguranță. Codurile de portofel din orice tranzacție, precum și rețeaua blockchain sunt foarte greu de identificat de un răufăcător cibernetic, astfel că nu se pot fura monede dintr-un cont.

Trasabilitatea

Pentru că tranzacțiile efectuate cu portofelul sunt inalterabile, nu vor exista dispute referitoare la realizarea plăților. Chiar dacă sunt folosite adrese individuale pentru trimiterea sau primirea de tokeni către diverși destinatari, este accesibil întregul istoric. Fiind publice tranzacțiile, atât destinatarul, cât și expeditorul pot vedea istoricul lor.

Natura deflaționistă a criptomonedelor descentralizate

Pentru că este disponibil un număr limitat de criptomonede, acestea sunt imune la inflația generată de excesul de bani emiși. Din acest motiv, valoarea criptomonedelor poate crește în timp, astfel că pot fi o investiție foarte bună, chiar dacă poate părea nesigură, pentru că nimeni nu poate garanta obținerea unui profit.

O valută mai sigură pentru familiile cu venituri mici

În Kenya, o țară în curs de dezvoltare, mai mult de jumătate dintre tranzacțiile comerciale sunt realizate prin serviciile de transfer de bani prin intermediul rețelelor de telefonie mobilă, care implică unele comisioane mari. Prin trecerea la valutele digitale, oamenii vor fi ajutați să economisească bani, la pachet cu o siguranță mai mare a tranzacțiilor. Migranții care trimit lunar bani familiilor pot economisi sume foarte mari prin utilizarea tranzacțiilor instantanee cu costuri mici, care se pot efectua chiar și prin telefonul mobil.

Dezvoltarea comerțului electronic

Giganții din comerțul electronic au început să accepte criptomonede ca forme de plată, precum Bitcoin sau Ether. Shopify și Expedia sunt doar câteva dintre platformele care acceptă plata prin crypto. Experții spun că este o chestiune de timp până ce din ce în ce mai multe magazine online vor accepta acest tip de plată.

Acces direct la transferul de bani

Statisticile arată că peste 2 miliarde de oameni nu au acces sau nu-și pot deschide un cont bancar. Cu atât mai mult este nevoie de un cont de criptomonede, care le poate permite tuturor să transfere și să primească bani. Unele țări în care sistemele bancare sunt instabile, cum este cazul Venezuelei, au apelat la criptomonede sau la tehnologia blockchain.

Plăți fără frontiere și fără limite

Nu există limite de teritoriu pentru criptomonede! Ele pot fi accesate de oriunde, condiția minimă fiind să existe acces la internet. De asemenea, nu există diferențe între plățile locale și cele internaționale. Indiferent de locul în care se află o persoană sau de cantitatea de crypto pe care dorește să o trimită, poate face transferul fără nicio problemă, fiind necesar doar codul QR al portofelului unde își dorește să facă plata.

Fără grija banilor lichizi

Criptomonedele nu ocupă loc în buzunar sau în portofel, cum se întâmplă în cazul banilor lichizi. Este nevoie doar de un telefon conectat la internet pentru a avea acces la crypto.

Dezavantajele criptomonedelor

În mod clar, există și dezavantaje ale utilizării criptomonedelor, iar acestea sunt:

Volatilitatea prețurilor

Unul dintre cele mai mari riscuri ale criptomonedelor o reprezintă volatilitatea prețurilor. Spre exemplu, Bitcoin, de la câțiva cenți a ajuns la 20.000$, în luna decembrie 2017, iar la finalul lunii octombrie 2021 a ajuns la un maxim istoric de 66.901$, cu 2.002$ mai mult decât maximul înregistrat în aprilie. Astfel că prețul său este garantat strict pentru momentul în care se realizează o tranzacție.

Depind de o conexiune la internet

Criptomonedele nu pot fi utilizate offline, ele depinzând exclusiv de o conexiune la internet. Pot fi utilizate, în schimb, ATM-urile Bitcoin, cu un anumit program, în funcție de locul unde au fost amplasate. Dacă funcționează într-o rețea de supermarketuri, programul este, de regulă, între orele 8:00 – 22.00.

Tranzacțiile sunt ireversibile

Odată ce a fost făcut un transfer de Bitcoin, suma nu mai poate fi recuperată. De aceea este indicat să se citească de mai multe ori adresa de wallet înainte de a face transferul sau să se scaneze codul QR.

Incertitudine legală în multe țări

Reglementarea criptomonedelor se află încă la început în foarte multe țări, în care legislația nu este suficient de clară sau chiar nu există. Pe viitor, este foarte posibil ca impozitarea criptomonedelor să se schimbe, astfel încât să genereze anumite dificultăți contabile.

Utilizarea este redusă, într-un cerc restrâns

Mulți oameni au ignorat și continuă să ignore criptomonedele din cauză că, în opinia lor, sunt complexe și greu de descifrat. Este adevărat că folosirea monedelor digitale implică anumite cunoștințe despre criptografie, portofele digitale sau updatarea softului la zi, ceea ce în mod clar intimidează persoanele care nu au tangențe cu tehnologia. Odată cu popularitatea Bitcoin, care este în continuă creștere, mulți oameni au devenit curioși despre această monedă virtuală, dar utilizarea ei rămâne redusă, într-un cerc restrâns.

Insecuritate datorată atacurilor

Atacurile asupra blockchain-urilor sunt destul de frecvente, dar șansele lor de reușită sunt destul de mici, pentru că, pe măsură ce crește rețeaua, sporește și securitatea. Astfel că este foarte puțin probabil că minerii să investească bani mai mulți pentru a ataca Bitcoin, de exemplu. Este cunoscut faptul că blockchainul Bitcoin este rezistent și poate face față atacurilor, adaptându-se rapid.

Cantitate limitată de monede

Conform specialiștilor, până în anul 2140 vor fi în circulație circa 21 de milioane de monede bitcoin (BTC). Pentru că până la momentul actual au fost deja create 16,5 milioane de monede BTC, este clar că ritmul de creare va încetini considerabil.

Criptomonedele au multe necunoscute

Încă nu este destul de clar modul de funcționare a criptomonedelor. Ca un exemplu, nimeni nu știe nici acum cine este fondatorul Bitcoin. Creatorul recunoscut în „persoana” lui Satoshi Nakamoto este mai mult un pseudonim, dar un lucru este cert: a revoluționat modul de funcționare a industriei financiare. De asemenea, sunt foarte puțini oameni în lume care înțeleg cu adevărat acest sistem al criptomonedelor, care știu cum să-l opereze și cum să se ferească de riscuri.

Rată de rentabilitate nedovedită

Unii specialiști consideră tranzacționarea criptomonedelor ca fiind un joc de noroc. Spre deosebire de fondurile fizice, cele în criptomonede nu pot fi anticipate, iar randamentele lor nu pot fi calculate, astfel că nu poate exista un plan de investiții pe termen lung.

Nu sunt asigurate

Un alt risc al monedelor digitale este că nu sunt asigurate de niciun bun. Acțiunile sunt estimate în raport cu valoarea de piață a unei societăți, dar prețul criptomonedelor este dat de cererea lor pe piață.

În concluzie, criptomonedele sunt o variantă de investiții care poate fi luată în calcul, însă, ca orice fel de investiție, necesită documentare și precauție. Sfatul miliardarului Elon Musk, unul dintre oamenii care au influențat foarte mult evoluția monedelor digitale, este ca persoanele care aleg să investească în aceste instrumente să o facă prudent, fără să-și pună la bătaie averea de o viață, ci să se oprească la sume mici.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

Adoptarea criptomonedelor nu mai este doar un trend rezervat startup-urilor tech sau investitorilor experimentați. În ultimii ani, tot mai multe afaceri locale din România analizează modul în care pot integra…

Citește

Evoluția pieței crypto și impactul asupra mediului de business

Cum s-a transformat piața criptomonedelor în ultimii ani În ultimul deceniu, piața criptomonedelor a trecut printr-o transformare accelerată, devenind dintr-un experiment tehnologic o componentă tot mai prezentă în economia globală.…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Site pentru antreprenori: instrumente digitale esențiale pentru gestionarea afacerii

  • May 5, 2026
Site pentru antreprenori: instrumente digitale esențiale pentru gestionarea afacerii

5 aparate foto instant pentru antreprenori creativi

  • May 4, 2026
5 aparate foto instant pentru antreprenori creativi

Antreprenor în România: provocări reale și soluții aplicate pentru dezvoltarea unui startup

  • May 4, 2026
Antreprenor în România: provocări reale și soluții aplicate pentru dezvoltarea unui startup

Psihologia prețului: strategii care cresc conversiile în afaceri

  • April 30, 2026
Psihologia prețului: strategii care cresc conversiile în afaceri

5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

  • April 29, 2026
5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău

  • April 29, 2026
Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău