Euro, la un pas de paritate față de dolar. De vină sunt temerile despre o posibilă recesiune

Riscurile de recesiune globală sporesc, aducând cu ele o cerere mai mare de dolari, care afectează alte valute, dintre care cel mai mult euro, pentru că majorarea prețurilor la gaze în Europa adâncește îngrijorările privind creșterea economică. Marți, moneda unică a atins cel mai redus nivel din 2002, iar analiștii estimează că va ajunge la paritate cu dolarul american, după cum scrie News.ro.

Euro, o monedă vulnerabilă

Euro este considerată ca fiind o monedă deosebit de vulnerabilă, luându-se în considerare dependența puternică a Italiei, Germaniei și a altor țări față de gazele rusești, dar și faptul că există temeri cum că majorările de dobânzi ale Băncii Centrale Europene (BCE) ar urma să declanșeze o criză nouă a datoriilor în zona euro.

Aceste cauze vor determina menținerea scăderii euro, iar specialiștii spun că piețele își dau seama de acest lucru. „Ne așteptăm la paritate și întrebarea este dacă aceasta este o mișcare prea mică sau dacă poate scădea și mai mult. Credem că se poate”, a spus Jordan Rochester, strateg FX în cadrul Nomura Securities.
Euro a pierdut 10% față de dolar în 2022

În acest an, Euro a pierdut 10% față de dolar, iar la un nivel de 1,0238 dolari pe unitate se află aproape de punctul de paritate crucial pe care l-a atins cel mai recent la mijlocul anului 2002, când avea trei ani.

Dar nu doar față de dolar a pierdut Euro foarte mult, ci și față de francul elvețian, lira sterlină sau yen, dar, chiar și așa, puțini observatori pot afirma că a ajuns la nivelul minim. Experții de la Nomura au redus ținta în privința euro/dolar la 0,95% dolari, declarând că paritatea ar putea fi atinsă în luna august, cel mai devreme, iar Citibank spune că trecerea la paritate este iminentă. Totuși, Nomura spune că nivelul de 0,95 dolari nu a avut o importanță istorică, subliniind că euro a scăzut la 0,82 dolari, după crearea sa, de la 1,17 dolari.

O nouă criză energetică?

Specialiștii prefigurează o nouă criză energetică la orizont, în această iarnă, din cauza creșterii prețurilor la gaze și luând în calcul avertismentele referitoare la o reducere colosală a livrărilor Rusiei. Prețurile la gazele naturale s-au dublat față de minimele din luna iunie, crescând în doar un an cu 465%.

Pe lângă aceste probleme, a mai izbucnit o dispută între Germania și Rusia, în ceea ce privește întreținerea conductelor. Zona euro avea importuri de circa 40% din necesarul de energie din Rusia. De asemenea, muncitorii norvegieni din domeniul petrolului au intrat recent în grevă, lucru ce ar putea scoate de pe piață 292.000 barili.

Zona euro poate intra mai devreme în recesiune decât alte state

Analiștii economici estimează că zona euro va intra în recesiune mai devreme decât alte state. Cei de la Nomura spun că economia euro ar urma să cadă în recesiune până în cel de-al treilea trimestru și să aibă o scădere totală a PIB-ului de 1,7%.

Această depreciere a monedei euro este o problemă stringentă pentru BCE, ce se confruntă cu o inflație record, pentru că o monedă slabă alimentează prețurile tuturor importurilor. Francois Villeroy, membru al consiliului guvernatorilor a spus, înainte de scăderea de marți a euro, că slăbiciunea monedei europene îngreunează atingerea țintei de inflație de 2%. Astfel, este de așteptat ca BCE să demareze creșterea dobânzilor în luna de față, aceasta fiind prima sa creștere efectuată din 2011.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Știri economice despre piața muncii: ce înseamnă noile tendințe pentru angajatori

Schimbări structurale pe piața muncii din România Piața muncii din România traversează o perioadă de transformare accelerată, determinată de factori economici, demografici și tehnologici. Pentru angajatori, aceste schimbări nu mai…

Citește

Știri economice despre sectoare „invizibile” care cresc constant în România

Servicii B2B specializate pentru companii În afara domeniilor intens mediatizate, serviciile B2B de nișă au devenit un motor stabil de creștere. Consultanța operațională, serviciile de conformitate, managementul proceselor interne sau…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de surse PC esențiale la birou

  • January 30, 2026
5 modele de surse PC esențiale la birou

Antreprenor în România: ce trebuie să știi despre reorganizarea unei firme

  • January 30, 2026
Antreprenor în România: ce trebuie să știi despre reorganizarea unei firme

Idei de afaceri în domeniul reciclării și economiei circulare, susținute de fonduri

  • January 29, 2026
Idei de afaceri în domeniul reciclării și economiei circulare, susținute de fonduri

La ce te ajută un UPS în birou și cum alegi corect: 5 modele populare

  • January 28, 2026
La ce te ajută un UPS în birou și cum alegi corect: 5 modele populare

Știri economice despre piața muncii: ce înseamnă noile tendințe pentru angajatori

  • January 28, 2026
Știri economice despre piața muncii: ce înseamnă noile tendințe pentru angajatori

Idei de afaceri sezoniere cu potențial ridicat de profit

  • January 27, 2026
Idei de afaceri sezoniere cu potențial ridicat de profit