Investițiile la bursă, potențial scut de protecție în fața creșterii prețurilor la energie

Anul 2021 a fost marcat de scumpiri la facturile de electricitate și gaze, iar românii au fost afectați de creșterea inflației. Se pare că o modalitate de a contrabalansa creșterea prețurilor este cea a investițiilor, mai precis a achiziționării de acțiuni ale unor companii care ar trebui să beneficieze pe urma scumpirilor. La Bursa de Valori București (BVB) sunt tranzacționate acțiuni ale unor companii care sunt implicate în piața de energie și utilități, cum ar fi Electrica, Transgaz sau Romgaz.

Investițiile în acțiunile companiilor de utilități, potențială protecție împotriva inflației

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al casei de brokeraj Tradeville, spune despre investițiile la bursă că reprezintă o bună pavăză împotriva inflației, atâta vreme cât investițiile sunt orientate către companii cu putere mare de negociere, cum ar fi cele de utilități. Prețul la energie este mare, iar indicele BET – indice care reflectă evoluția celor mai tranzacționate companii de pe Piața Reglementată a BVB – are o componentă de prim rang alcătuită din companii din sectorul energiei, astfel că ar trebui să ofere protecție împotriva deprecierilor în acest sector.

Indicele BET urmărește evoluția celor mai tranzacționate acțiuni din piață, iar investitorii care nu doresc să cumpere individual acțiuni aferente indicelui BET pot alege varianta de a achiziționa unități ale fondului BET Patria-Tradeville, fond de tipul Exchange Traded Fund (ETF) ce urmărește evoluția indicelui BET.

Portofoliul de acțiuni trebuie să fie diversificat pentru a proteja împotriva inflației

Adrian Cojocar, director general adjunct Patria Asset Management, îi sfătuiește pe cei care vor să investească să nu se orienteze doar spre 2-3 acțiuni, ci să creeze un portofoliu de acțiuni diversificat. Investițiile în acțiunile companiilor mari, care dictează prețurile pe piața în care activează, protejează cel mai bine de inflație. Mai precis, este vorba de acțiuni ale companiilor incluse în indicele BET. De altfel, acesta menționează că sectorul energetic și sectorul financiar sunt sectoarele cele mai reprezentative, care au cel mai mult de câștigat în mediul inflaționist.

Sectorul energetic și cel bancar sunt bine poziționate la momentul actual, astfel că sunt prevăzute rezultate pozitive pentru anul 2022, la BVB fiind listate acțiuni ale unor companii care acordă dividende semnificative. Alin Brendea, director general adjunct al casei de brokeraj Prime Transaction, menționează că și în sectorul medical și cel de telecomunicații ar putea exista evoluții bursiere favorabile.

Răzvan Szilagyi, CEO, Raiffeisen Asset Management, a precizat că un portofoliu diversificat poate proteja nu numai împotriva inflației, ci și împotriva altor riscuri. De altfel, este de părere că structura indicilor principali au potențial ridicat de a oferi protecție eficientă vizavi de inflație.

Sectorul de energie a cunoscut creșteri ale profitului în 2021

Potrivit celor mai recente date, profitul celui de-al doilea cel mai mare producător de gaze din România, Petrom, s-a dublat în primele nouă luni ale anului 2021, compania înregistrând un câștig net de 1,67 miliarde de lei. Motivele din spatele acestor cifre sunt creșterea prețurilor la combustibili, energie electrică și gaze naturale – principalele produse vândute de Petrom.

Cât despre Romgaz, profitul net a crescut cu 22%, îmbunătățirea rezultatelor financiare fiind generată de majorarea prețurilor de vânzare a gazelor. În T3 al anului 2021, Nuclearelectrica a avut venituri totale din vânzarea de energie electrică de 775,2 milioane de lei.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Trenduri în eCommerce în România: ce funcționează în 2026

Piața de eCommerce din România continuă să evolueze într-un ritm accelerat, influențată de schimbările în comportamentul consumatorilor, de tehnologii emergente și de presiunea competitivă tot mai mare. Pentru antreprenori, adaptarea…

Citește

Antreprenor în România: provocări și oportunități în contextul economic actual

Contextul economic din România traversează o perioadă marcată de schimbări rapide, influențate atât de dinamica internă, cât și de evoluțiile globale. Pentru orice antreprenor în România, adaptarea la aceste transformări…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali

  • April 9, 2026
Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali