Ultimele modificări legislative fac referire la obligația angajatorilor de a crește salariile angajaților după doi ani de contract, precum și la obligația de depunere a declarației de beneficiari reali. S-a introdus termenul de la care se calculează perioada maximă de doi ani în care salariații pot fi plătiți cu salariul minim și s-a redus obligația birocratică de a depune declarația de beneficiari reali, în anumite condiții.
Firmele vor fi obligate să mărească salariile angajaților încadrați la salariul minim
Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență conform căreia angajatorii sunt obligați să mărească salariul angajaților încadrați la salariul minim pe economie începând cu 2024, adică în doi ani de la data de 1 ianuarie 2022. Cu alte cuvinte, firmele sunt obligate să majoreze salariile angajaților după doi ani de contract, acest termen intrând în vigoare de la 1 ianuarie 2022. OUG 130/2021 intrase deja în atenția antreprenorilor, însă ultima modificare a clarificat și termenul de la care să curgă cei 2 ani.
Deși s-a introdus obligativitatea firmelor de a majora salariile angajaților plătiți cu salariul minim după doi ani de contract, nu există clarificări cu privire la suma minimă pe care angajatorul trebuie să o adauge la salariu. De exemplu, dacă nu se stabilește o astfel de sumă, patronii ar putea să majoreze salariul și cu 10 lei.
Anul 2024 este an electoral, în care se vor desfășura alegeri locale, parlamentare, europarlamentare și prezidențiale. Totuși, guvernul va putea spune că numărul angajaților încadrați la salariul minim a scăzut considerabil. De la 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe economie va crește la 2550 lei. Angajatul va primi 1524 lei (salariul net) și angajatorul va suporta un cost salarial total de 2607 lei.
Mai puține firme vor depune declarația anuală privind beneficiarii reali
Potrivit unei legi promulgate recent de președintele României, obligația birocratică de a depune mereu declarația de beneficiari reali se va reduce începând cu anul viitor. Astfel, firmele care au depus deja o dată această declarație nu vor mai trebui să o facă anual, în anumite condiții.
Până în prezent, această declarație controversată trebuia depusă anual și/sau de fiecare dată când intervenea o modificare. Noua modificare scutește unele firme de obligația depunerii anuale repetate a acestei declarații la registrul comerțului, precum și firmele înființate înainte de data la care intră în vigoare această lege și care au depus deja declarația de beneficiari reali. Declarația va fi depusă la înființarea firmei și dacă apar ulterior modificări în ceea ce privește beneficiarii reali.
Totuși, declarația anuală privind beneficiarii reali va trebui depusă suplimentar de firmele românești care au în printre acționari entități stabilite în state cu risc de spălare a banilor. Acestea au obligația de a depune declarația în termen de 15 zile de la aprobarea situațiilor financiare anuale. Pe site-ul Oficiului Național pentru Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor se va publica periodic o listă cu statele cu risc de spălare a banilor, astfel încât firmele să știe dacă trebuie să depună declarația anuală.
Declarația privind beneficiarii reali se depune în termen de 15 zile de la aprobarea bilanțurilor, însă este prevăzută o amânare automată a depunerii declarației ca urmare a stării de alertă. Autoritățile au declarat în iulie 2021 că declarația va fi eliminată începând cu anul 2022, însă potrivit noului proiect de lege acest formular nu a fost eliminat, ci doar s-a redus numărul de firme care trebuie să îl depună anual.







