(P) Titluri impresionante de cărți pe care le poți găsi chiar la anticariat

Într-o lume condusă de tehnologie și digitalizare, pasiunea pentru cărțile fizice devine o delectare și o pauză de la acest secol al vitezei, care se află într-o continuă schimbare. Cărțile îi oferă cititorului privilegiul de a trăi mai multe vieți, de a intra în contact cu o mulțime de culturi, de a trăi momente pline de suspans, dar și de a visa la povești de dragoste din secolele trecute.

Plăcerea de a citi cărți vechi este resimțită mai ales de nostalgici, descoperind mentalități diferite sau, din contră, chiar conjuncturi asemănătoare cu cele din prezent. Cărțile tipărite sunt, așadar, un portal către vremurile demult apuse și o cale de acces către emoții, empatie, răbdare și mult suspans. În continuare vor fi prezentate câteva titluri care nu trebuie să lipsească din biblioteca niciunui cititor înrăit și care pot fi cumpărate de la un anticariat din București, Printre Cărți, la prețuri accesibile.

Viața lui Pi, Yann Martel

Fiul unui director de grădina zoologică din India, Pi Patel, poartă o iubire infinită pentru animale. Nu avea nici cea mai vagă idee ce aventură urma să trăiască după ce tatăl său a luat hotărârea de a emigra în Canada. Nava pe care călătorea familia sa împreună cu animalele de la grădina zoologică s-a scufundat, supraviețuitori fiind Pi, o zebră oloagă, un urangutan, o hienă și un tigru bengalez. Barca pe care toți aceștia se aflau plutea pe apele Pacificului, iar după cele 227 de zile petrecute pe ocean, au reușit să supraviețuiască doar Pi și tigrul. Povestea care țese momente de suspans poate fi găsită și pe site-ul PrintreCarti.ro, la o ofertă de preț de nerefuzat.

Pe patul de moarte, William Faulkner

Unul dintre cele mai populare romane americane, „Pe patul de moarte” spune povestea tragico-dramatică a lui Annie Bundren, care se afla, așa cum spune și titlul, la un pas de moarte. Cu toate acestea, refuză să își dea ultima suflare până când unul dintre cei cinci copii ai săi termină de construit sicriul. După tragicul moment al despărțirii, începe o adevărată călătorie către Jefferson, localitatea în care Annie s-a născut, a copilărit și unde își dorea să fie înmormântată, călătorie presărată cu situații de-a dreptul periculoase.

Rămășițele zilei, Kazuo Ishiguro

Romanul dezvăluie o poveste de dragoste intensă, acțiunea desfășurându-se în Anglia, în contextul celui de-Al Doilea Război Mondial. Protagonistul, Stevens, își practică meseria de majordom la conacul lordului Darlington fără să se lase distras de niciun eveniment tulburător din viața sa: evenimentele dramatice ale războiului, moartea tatălui, pierderea singurei femei pe care a iubit-o vreodată. Târziu a înțeles, spre bătrânețe, că viața petrecută doar sub datorita muncii nu este decât o viață irosită, o rămășiță a trecutului.

Deliciile lecturale amintite mai sus sunt doar câteva dintre titlurile prezente în oferta Printre Carti la care cititorii avizi au acces la reduceri și prețuri promoționale. După adăugarea în coș a produselor dorite, coletul urmează să fie livrat în cel mai scurt timp posibil la adresa indicată de cumpărător.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Click aici pentru a vedea și alte oferte la laptopuri de până în 3000 de lei! Pentru un antreprenor, laptopul este unul dintre cele mai importante instrumente de lucru. De…

Citește

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Click aici pentru a vedea cele mai bune oferte la tastaturi pentru birou! Pentru un antreprenor, o tastatură bună nu este doar un accesoriu, ci un instrument de lucru folosit…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

  • September 8, 2026
5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

  • September 7, 2026
Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

  • August 31, 2026
5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

  • August 31, 2026
Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

  • August 25, 2026
5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

  • August 24, 2026
Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească