Recesiune în SUA. Ce spune președintele Rezervei Federale

Indicatorii economici din ultimele trei luni semnalează apariția unei perioade de recesiune în economia Statelor Unite, potrivit profit.ro. Deși în ultimul trimestru al anului 2021, SUA înregistrase o creștere semnificativă a Produsului Intern Brut, de 6,9 %, după reluarea activității postpandemie, evoluția ulterioară nu este încurajatoare. În primele trei luni ale anului curent, PIB a scăzut cu 1,6 %, iar în al doilea trimestru cu 0,9 %, conform Departamentului de comerț, ceea ce înseamnă două trimestre consecutive de scădere, indiciu al unei posibile recensiuni.

Biroul Național de Cercetare Economică (NBER), instituția abilitată să declare starea de recesiune în SUA, nu a comunicat însă oficial acest lucru. Specialiștii NBER apreciază că recesiunea este echivalentă cu „o scădere semnificativă a activității economice, răspândită în întreaga economie, care durează mai mult de câteva luni și este vizibilă în producție, ocuparea forței de muncă, venituri reale și alți indicatori”.

Președintele Rezervei Federale (Fed), Jerome Powell a declarat că economia SUA nu se află în recesiune și că banca centrală americană va reduce rapid inflația. Fed a majorat deja dobânda de referință pentru a doua oară în ultimele două luni, cu 0,75 %, ceea ce confirmă previziunile negative ale specialiștilor. În același timp, Powel a recunoscut că ritmul activității economice a încetinit și că șansele de a evita intrarea în recesiune s-au micșorat. Oficialul american, citat de Bloomberg, a făcut aceste declarații în conferința de presă după publicarea deciziilor de politică monetară.

Încrederea în politicile de intervenție a băncii centrale americane și optimismul lui Powell au dus deocamdată la o apreciere a acțiunilor americane, însă temerile privind recesiunea se mențin.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Știri economice din sectorul IT și tehnologie: oportunități pentru start-up-urile românești în februarie 2026

Sectorul IT rămâne, la început de 2026, unul dintre cele mai dinamice domenii ale economiei locale, în ciuda unui climat macroeconomic mai rezervat. Datele financiare publicate pentru 2025 și raportările…

Citește

Știri economice regionale: oportunități de dezvoltare în orașele secundare din România

În ultimii ani, tot mai multe știri economice au evidențiat o schimbare subtilă, dar relevantă, în dinamica mediului de afaceri din România: orașele secundare încep să câștige teren în fața…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de trepiede foto care merită atenția ta în 2026

  • March 18, 2026
5 modele de trepiede foto care merită atenția ta în 2026

Ghid complet pentru antreprenor în România: pași esențiali pentru lansarea unei afaceri

  • March 18, 2026
Ghid complet pentru antreprenor în România: pași esențiali pentru lansarea unei afaceri

Idei de afaceri sustenabile: oportunități reale în contextul actual

  • March 17, 2026
Idei de afaceri sustenabile: oportunități reale în contextul actual

5 aparate foto DSLR care pot fi o alegere inspirată pentru antreprenori

  • March 16, 2026
5 aparate foto DSLR care pot fi o alegere inspirată pentru antreprenori

Evoluția pieței crypto și impactul asupra mediului de business

  • March 16, 2026
Evoluția pieței crypto și impactul asupra mediului de business

5 modele de lustre LED potrivite pentru antreprenori care vor un spațiu modern

  • March 13, 2026
5 modele de lustre LED potrivite pentru antreprenori care vor un spațiu modern