Spotlight 2021: 18 startup-uri din România selectate pentru programul How to Web 2021

In ediția de anul acesta a programului Spotlight, care va lua sfârșit pe 24 noiembrie, au fost selectate 42 de startup-uri. Spotlight este organizat de How to Web, una dintre cele mai importante conferințe europene despre afaceri și tehnologie web, ce are loc o dată pe an în București, România și care reunește specialiști ai marketingului online, antreprenori în tehnologie, dezvoltatori și investitori.

Programul Spotlight este cea mai cunoscută competiție din Europa de Est dedicată startup-urilor tech al căror obiectiv este extinderea la nivel mondial. Acesta susține startup-urile care doresc să își îmbunătățească modul în care lucrează la produse, strategia de creștere și care vor să se conecteze cu fondatori cu experiență din domeniul tehnologiei.

Adresat în exclusivitate startup-urilor din tehnologie din Europa de Est aflate la început de drum, programul Spotlight se desfășoară online până pe 21 noiembrie 2021. În zilele de 22 și 23 noiembrie vor avea loc semifinalele. Dupa finalul acestor zile, se vor alege finaliștii, mai precis un număr de 10 startup-uri din cele participante.

În cele 5 săptămâni de derulare a programului, fondatorii startup-urilor vor avea ocazia de a participa la peste 1.000 de întâlniri individuale cu lideri din industria tehnologiei și cu reprezentanți a peste 50 de fonduri de investiții.

Finala va avea loc pe 24 noiembrie, când echipele vor lua parte la evenimentul Pitch Day”. La finala competiției vor participa investitori și fondatori de startup-uri, dar și reprezentanți din mediul business. Juriul va fi format din experți și investitori, care au misiunea de a alege cel mai bun startup dintre cele finaliste. Premiul-investiție are o valoare de 350.000 de euro, sindicalizat de un număr important de investitori.

În cadrul programului Spotlight 2021 au fost selectate startup-uri din următoarele țări: România (18), Ucraina (1), Polonia (5), Estonia (8), Letonia (2), Lituania (2), Croația (1), Kosovo (1), Macedonia (2), Cehia (1), Ungaria (1).

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Spațiile nefolosite din orașe – oportunități de business ignorate complet

În majoritatea orașelor din România, de la municipii la orașe mai mici, există o categorie de spații care par invizibile pentru ochiul antreprenorial: spațiile nefolosite. De la garaje abandonate, foste…

Citește

Psihologia deciziilor financiare în business: cum gândesc antreprenorii

Deciziile financiare luate de antreprenori nu sunt niciodată complet raționale. În spatele fiecărei alegeri — fie că e vorba despre investiții, tăieri de costuri sau extinderea afacerii — stau factori…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de surse PC esențiale la birou

  • January 30, 2026
5 modele de surse PC esențiale la birou

Antreprenor în România: ce trebuie să știi despre reorganizarea unei firme

  • January 30, 2026
Antreprenor în România: ce trebuie să știi despre reorganizarea unei firme

Idei de afaceri în domeniul reciclării și economiei circulare, susținute de fonduri

  • January 29, 2026
Idei de afaceri în domeniul reciclării și economiei circulare, susținute de fonduri

La ce te ajută un UPS în birou și cum alegi corect: 5 modele populare

  • January 28, 2026
La ce te ajută un UPS în birou și cum alegi corect: 5 modele populare

Știri economice despre piața muncii: ce înseamnă noile tendințe pentru angajatori

  • January 28, 2026
Știri economice despre piața muncii: ce înseamnă noile tendințe pentru angajatori

Idei de afaceri sezoniere cu potențial ridicat de profit

  • January 27, 2026
Idei de afaceri sezoniere cu potențial ridicat de profit