Pandemia a adus provocări inedite pentru toți oamenii de pe Planetă, iar, după doi ani, se pot trage și câteva concluzii legate de aspectele pe care aceasta le-a schimbat iremediabil. În cazul României, unul dintre cele mai de amploare fenomene pe care le-a cauzat COVID-19 a fost accelerarea digitalizării.
Conform unui studiu bancar global, comerțul electronic din România a avut cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Est, iar utilizarea serviciilor digitale în sistemul bancar a înregistrat de asemenea o creștere fulminantă în țara noastră. Cei de la McKinsey Global Annual Banking, care au făcut această cercetare, au susținut că printre cele mai importante funcționalități se află personalizarea serviciilor și ofertelor, precum și conectarea la ecosisteme de servicii adiacente chiar dacă, în România, acestea din urmă sunt încă într-un stadiu incipient, scrie Digi 24.
Din analizele realizate de McKinsey reiese că băncile românești au avut creșteri substanțiale în 2020-2021 în segmentul de vânzări digitale, punctul de plecare fiind însă unul inferior, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est. Astfel, procentul vânzărilor digitale a fost de 10% în România, față de 25% în restul regiunii, conform Agerpres.
La ce mai are România de lucrat
O parte importantă a avansului digital a fost determinată de deschideri de produse simple. În studiu se precizează că în România două treimi din veniturile băncilor sunt din dobânzi, în timp ce la nivel global procentul este de 45%.
Cu toată această creștere pe care România a înregistrat-o în vânzările online, acest capitol încă se află într-un stadiu incipient. La nivel internațional, sunt sisteme și proceduri bine stabilite și implementate în privința adopției digitale, care permit atragerea a 40% din totalul clienților prin online. Foarte importante sunt inovația și obiectivele axate pe decizii rapide, pentru a face diferența între jucătorii de top și restul. Ca exemplu, în studiu este oferit timpul de lansare de produse și de servicii de 2-4 săptămâni, în cazul băncilor de top, față de 8-26 de săptămâni, în cazul celor din urmă.
Ce aduce viitorul în sistemul bancar din România
În privința viitorului, lucrurile par a indica faptul că următorii ani vor fi cruciali pentru bănci, pentru că, potrivit specialiștilor de la McKinsey, diferențele de performanță dintre bănci se vor adânci tot mai mult. „…Istoria ne arată că jucătorii care ies dintr-o criză cu decizii îndrăznețe orientate spre creștere păstrează câștigurile rezultate pe termen lung. Acest lucru este foarte important și pentru România. Pandemia a accelerat tendința digitală. Acum este momentul să acționăm”, a spus Ovidiu Tișler, Associate Partner la biroul McKinsey & Company București, potrivit Digi24.
Cum a supraviețuit industria serviciilor financiare în pandemie
Cercetarea mai arată și că industria serviciilor financiare a avut un parcurs mai bun în pandemie decât se preconiza. Autorii studiului susțin că industria a fost împărțită în ultimii 2 ani între jucători cu rezultate mediocre și bănci câștigătoare peste tot în lume, iar România nu a făcut excepție.
Primele 7 bănci ajung la 80% din totalul activelor bancare, fiind responsabile cel mai mult de profitabilitatea sistemului bancar.
În 2020, sectorul bancar din România a înregistrat o scădere a profitabilității la 8%, de la 11% cât era în 2019, totul din cauza pandemiei, fiind pentru prima dată în șapte ani când valoarea a scăzut sub 10%.
Factorii care influențează performanța băncilor
Studiul McKinsey a mai identificat și 4 factori care generează performanțe divergente, aceștia fiind: dimensiunea băncilor, zona geografică, modelul de afaceri și concentrarea pe un segment de business. În cazul României, cel mai relevant factor pare să fie cel care face referire la mărimea băncii.
Băncile-lider din România au capacitatea de a dezvolta operațiuni mai eficiente și de a investi în digitalizare, în timp ce restul se ”mișcă” mai greu în acest sens.
McKinsey & Company este o firmă de consultanță în management dedicată organizațiilor. Echipele companiei acționează în 65 de țări și 130 de orașe.







