Anul 2022 a venit cu modificări importante ale controalelor ANAF

Contribuabilii trebuie să aibă în vedere faptul că în ultimele luni au apărut o serie de schimbări privitoare la activitatea de control a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), care îi pot viza în mod direct.

OUG 102/2022
Așa cum s-a stabilit prin temeiul OUG 102/2022, dreptul inspectorilor ANAF de a aplica contravenții de procedură fiscală se prescrie după cinci ani de la săvârșirea faptei, în loc de șase luni. Acest lucru înseamnă că organul de control poate sancționa fără probleme în timpul controalelor atunci când depistează nereguli. De fapt, această modificare oficializează o practică pe care inspectorii ANAF o utilizau deja, adică aplicarea de amenzi chiar dacă au trecut mai mulți ani de la săvârșirea unei fapte.

Legea nr. 72/2022
Prin această lege se stabilește tratamentul fiscal al diurnelor, fiind adoptată pentru a evita reîncadrarea abuzivă a diurnelor netaxabile în venituri salariale taxabile. Momentan, se află în discuții o procedură specială în baza căreia inspectorii fiscali să poată obține o aprobare de la inspectorii de muncă pentru reîncadrarea diurnelor.

OUG 67/2022
Prin această ordonanță, se stabilește obligativitatea furnizorilor de servicii poștale să transmită către ANAF informații despre comercianții online care expediază colete cu plata ramburs. Acest lucru va simplifica identificarea comercianților online care nu își declară veniturile (parțial sau integral), însă ANAF trebuie să dea un ordin în acest sens pentru ca măsura să devină funcțională.

OUG 41/2022
De la 1 iulie 2022, a devenit obligatoriu sistemul e-Transport, prin intermediul căruia se monitorizează și verifică bunurile cu risc fiscal ridicat transportate rutier. Cât despre regimul privind sancțiunile, acesta a fost amânat cu trei luni.

OG 11/2022
OG 11/2022 aduce o noutate importantă, anume posibilitatea de a efectua inspecții fiscale și verificări documentare de către alte organe fiscale decât cele competente până acum. Pentru concretizarea acestei măsuri, președintele ANAF trebuie să emită un ordin.

HG 238/2022
Printre atribuțiile ANAF a apărut și coordonarea erodării bazei impozabile și a transferului profiturilor. În consecință, organul fiscal obține acces la mai multe informații prin care să determine dacă profiturile multinaționalelor sunt taxate unde trebuie.

Un alt aspect pe care trebuie să îl aibă în vedere contribuabilii este acela că procesele-verbale de control încheiate în urma verificărilor efectuate de inspectorii ANAF nu pot fi contestate. De altfel, judecătorii au luat decizia conform căreia autoritățile fiscale au posibilitatea de a analiza deductibilitatea cheltuielilor doar din privința condițiilor legale, nu și în funcție de deciziile de afaceri ale firmei care a fost verificată.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

Pentru antreprenorii români, 2026 vine cu un mix de oportunități și presiuni care pot influența direct modul în care sunt administrate afacerile. Evoluția consumului, costurile de operare, digitalizarea, accesul la…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

  • October 19, 2026
5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

  • October 19, 2026
Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

  • October 12, 2026
5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

  • October 12, 2026
Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

  • October 6, 2026
Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere

  • October 5, 2026
Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere