Au început înscrierile la Submăsura 6.4 a PNDR: afacerile neagricole din mediul rural pot obține granturi de 200.000 euro

Au început înscrierile la Submăsura 6.4 a Programului Național de Dezoltare Rurală, prin care se pot obține finanțări pentru investiții în afaceri neagricole în mediul rural. Sesiunea de înscrieri va rămâne deschisă până la data de 1 februarie 2022, potrivit Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Buget de 100 de milioane de euro pentru această sesiune

Pentru această sesiune, bugetul total disponibil pentru investiții este de 100 de milioane de euro. Depunerea proiectelor în cadrul sesiunii se va sfârși înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor înscrise ajunge la 150% din nivelul alocării sesiunii.

În lista potențialilor beneficiari pentru granturile de 200.000 de euro se înscriu startup-urile din zona rurală, mai exact micro-întreprinderile și întreprinderile neagricole mici (atât cele existente, cât și cele înființate recent), dar și fermierii sau membrii unor gospodării agricole cu statut minim pe PFA, care au în plan să dezvolte o activitate non-agricolă în mediul rural, în cadrul întreprinderii deja existente. Activitatea trebuie să se desfășoare în spațiul rural.

Din totalul cheltuielilor eligibile, finanțarea nerambursabilă poate valora 90% sau 70%. Beneficiarii pot obține până la 200.000 de euro pe proiect, aceasta fiind valoarea maximă a cheltuielilor eligibile nerambursabile. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanțat prin submăsura 6.4 a PNDR este de 10.000 de euro. Solicitanții care desfășoară activități de producție vor putea beneficia de intensitatea sprijinului public nerambursabil de 90%.

Pentru a beneficia de finanțare, activitățile propuse trebuie să fie incluse în lista codurilor CAEN eligibile. De exemplu, în anexa 7 din Ghidul solicitantului aferentă codurilor CAEN eligibile pentru finanțare se regăsesc, printre altele, următoarele activități: fabricarea produselor textile, prelucrarea lemnului, fabricarea echipamentelor electrice, activități de editare a produselor software, activități ale agențiilor turistice, facilități de cazare etc.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Cum pregătești un proiect de finanțare pentru a crește șansele de aprobare

Obținerea unei finanțări poate accelera dezvoltarea unei afaceri, însă accesul la bani nu începe în momentul depunerii cererii. Un proiect bine pregătit are nevoie de o strategie clară, de un…

Citește

Idei de afaceri în mediul rural care beneficiază de fonduri europene

Mediul rural din România oferă tot mai multe oportunități pentru antreprenorii care vor să pornească o afacere stabilă și adaptată cerințelor actuale ale pieței. Accesul la fonduri europene, dezvoltarea infrastructurii…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

  • August 24, 2026
Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

5 modele de genți pentru laptop

  • August 17, 2026
5 modele de genți pentru laptop

Idei de afaceri cu potențial în România în 2026

  • August 17, 2026
Idei de afaceri cu potențial în România în 2026

5 boxe portabile potrivite pentru antreprenori, birou și deplasări

  • August 11, 2026
5 boxe portabile potrivite pentru antreprenori, birou și deplasări

Cum pregătești un proiect de finanțare pentru a crește șansele de aprobare

  • August 10, 2026
Cum pregătești un proiect de finanțare pentru a crește șansele de aprobare

Cărți de business ieftine: cum îți construiești o bibliotecă utilă cu buget redus

  • August 4, 2026
Cărți de business ieftine: cum îți construiești o bibliotecă utilă cu buget redus