plafon compensare energie electrica

Noul proiect al Guvernului de compensare a facturilor la energie electrică prevede reducerea plafonului de consum lunar de la 300 kilowați oră la 255 kilowați oră. Această reducere înseamnă fie facturi mult mai mari pentru consumatorii casnici, fie schimbarea comportamentului de consum, astfel încât să se economisească energia. Românii sunt practic constrânși să facă economii în aceeași măsură în care și-au propus și alte state din Uniunea Europeană. Practic, cei 45 kilowați diferență între vechiul și noul plafon de compensare sunt echivalentul a aproximativ 20 de ore de funcționare a unei mașini de spălat rufe.

Cât consumă lunar electrocasnicele dintr-o locuință?

Cele mai mari consumatoare de energie electrică într-o gospodărie sunt frigiderul și aerul condiționat pe timpul verii, iar în perioada de iarnă cel mai mult consumă aparatele de încălzire pe bază de curent electric, cum ar fi caloriferele electrice. De asemenea, nu trebuie subestimat nici consumul cu iluminatul în perioada de iarnă, când lumina naturală este mai puțină și mai slabă. Astfel, becurile dintr-o locuință pot consuma până la 30 % din totalul de pe factura de la furnizorul de energie.

Mașina de spălat consumă mult indiferent de anotimp, în jur de 40 kilowați oră într-o lună. Aparatele de gătit precum aragazul și cuptorul electric au un consum ridicat, de asemenea, în jur de 35 kilowați oră, iar un frigider va figura în costul total cu 30 kilowați oră.

Cum se poate economisi la energie electrică pentru încadrarea în 255 kilowați oră pe lună?

Recomandările de la Bruxelles sugerează orientarea către aparate electrocasnice cu un consum redus, de clasă energetică superioară, potrivit noilor etichete energetice. Majoritatea consumatorilor nu își permit să își schimbe aparatura din casă, ceea ce înseamnă că trebuie să găsească alte mijloace de a economisi.

În vechiul plafon de compensare a facturilor, aproximativ 85 la sută dintre gospodării se încadrau în consumul de 300 kilowați oră, iar 735.000 de clienți casnici îl depășeau. Conform reprezentanților Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE) citați de digi24.ro, probleme vor avea doar cei care se bazează pe încălzirea cu ajutorul energiei electrice pe timpul iernii.

Pentru celelalte categorii de consumatori, se recomandă ca o atenție mai mare la consum. De exemplu, este importantă pentru evitarea risipei de energie, setarea centralei termice la 16 grade atunci când locatarii pleacă de acasă mai mult de 24 de ore, și la 6 grade atunci când nu sunt în locuință pentru mai mult de două zile. Frigiderul nu trebuie amplasat în apropierea surselor de căldură, iar mașina de spălat trebuie să fie plină la un ciclu de funcționare, economisind astfel și apa, și energia.

Compensarea facturilor se face astfel: pentru consumatorii casnici cu un consum de până în 255 de kw pe lună, prețul plafonat va fi de 0,8 lei per kW oră, iar pentru un consum de până în 100 kW, preț va fi plafonat la 0,68 per kW.

Vrei să rămâi informat?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi știri noi, doar o dată pe săptămână, direct pe email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.