Dacă ești în situația de a dori să realizezi un site pentru afacerea ta, un magazin online sau chiar o aplicație, dar nu ai resursele necesare ca să angajezi un programator, din acest articol vei afla ce poți să faci astfel încât să-ți vezi această dorință împlinită.
În ziua de astăzi există multe instrumente menite să ușureze munca antreprenorilor, iar printre ele se află tool-uri care ajută la construirea unor afaceri digitale fără să fie nevoie să scrii cod.
Ce este un tool no-code?
Proiectele IT pot fi destul de costisitoare sau pur și simplu poate nu găsești un profesionist care să fie disponibil sau cu care să rezonezi. Dar, pentru că ai nevoie de un business digital, poți apela la platformele de dezvoltare no-code.
Un tool no-code este un instrument modern care poate realiza aplicații web sau mobile într-un mod creativ și ușor. Prin intermediul său, îți poți pune în practică viziunea într-un timp scurt și fără să fie nevoie să scrii un cod rând cu rând.
Componentele de User Interface, cum sunt „drag and drop”, te ajută să realizezi de la zero și să testezi diverse aplicații, chiar dacă nu cunoști limbajele de programare.
Tool-uri no-code utile pentru startup-uri
O caracteristică importantă a platformelor no-code este aceea că sunt indicate în special afacerilor aflate la început, care nu se pot susține financiar sau firmelor care au dificultăți financiare și au nevoie să se redreseze printr-o nouă direcție.
Tool-urile no-code pot fi utilizate pentru:
-
A construi un site
Un site personalizat pe viziunea, misiunea și nevoile afacerii tale este foarte important, dar poate veni la pachet cu costuri mari, pe care o afacere la început nu le poate susține. Poți construi un astfel de site folosind WordPress, Wix sau Webflow.
-
A genera content pentru social media
Pentru fiecare afacere, prezența în mediul online este vitală. Fără să angajezi un om care să se ocupe chiar cu această sarcină, îți poți asigura vizibilitatea pe rețelele sociale utilizând Bannerbear, cu care poți genera imagini și videoclipuri sau bannere pentru comerțul online.
-
A realiza o aplicație
Chiar dacă realizarea unei aplicații este misiunea unui programator, poți construi chiar tu una, folosind Bubble sau Bravo, fără să ai cunoștințe de HTML sau CSS. Aceste platforme îți oferă posibilitatea să realizezi aplicații interactive, care se pot adapta browserelor web pentru desktop sau mobil.
Beneficiile dezvoltării no-code
Iată câteva dintre avantajele pe care le obții prin tool-urile no-code:
-
sporirea productivității;
-
dezvoltarea rapidă a produselor digitale și aplicațiilor;
-
folosești într-un mod eficient resursele companiei;
-
poți face actualizări cu ușurință;
-
ai securitate asigurată;
-
costurile sunt reduse
În concluzie, poți folosi tool-uri moderne no-code pentru diverse proiecte online, dacă ai o afacere la început. Aceste instrumente te ajută să construiești produse digitale cu un buget semnificativ mai mic decât dacă ai angaja un programator. În acest fel, îți vei proteja bugetul firmei aflate la început. Cu timpul, când și cerințele vor fi mai mari, poți colabora cu un specialist pentru proiecte digitale mai complexe.