Măsurile naţionale şi regulamentul UE cu privire la reglementarea serviciilor de finanţare participativă din România

Principalele organe care reglementează serviciile de finanțare participativă de la nivelul UE sunt Consiliul și Parlamentul European, prin intermediul Regulamentului (UE) 2020/1503 din 7 octombrie 2020, care face referire la furnizorii de servicii de finanțare participativă pentru afaceri.

Activitatea de administrare a unei platforme digitale, dedicată publicului, de către un furnizor de servicii în vederea facilitării contactului dintre potenţialii investitori sau creditori cu companiile care au nevoie de finanțare, reprezintă finanțarea participativă. Aceste finanţări se referă atât la împrumuturi, cât și la achiziționarea unor valori mobiliare sau chiar alt tip de instrumente admise de această metodă de finanțare participativă.

Toate regulamentele pe care Uniunea Europeană le formulează trebuie aplicate imediat și în mod direct, cel de față având aplicabilitate începând din 10 noiembrie 2021, pentru toate statele membre.

În ceea ce privește reglementarea națională, Ministerul de Finanțe este organismul care legiferează și supraveghează buna desfășurare a lucrurilor. Pentru a putea reglementa finanţarea participativă, această instituţie a elaborat un proiect de lege care prevede următoarele măsuri:

  • „desemnarea autorității competente;

  • regimul sancționatoriu;

  • stabilirea termenelor de depunere a documentelor în vederea autorizării;

  • condiţiile de retragere a autorizaţiei;

  • cerinţe privind comunicările publicitare;

  • limba în care fișa cu informații esenţiale referitoare la investiţie poate fi pusă la dispoziția potenţialilor investitori.”

Conform acestui proiect de lege, autoritatea competentă pentru a îndeplini funcţiile și sarcinile Regulamentului UE 2020/ 1503 în România este desemnată a fi ASF. Astfel că furnizorii de servicii de finanțare participativă trebuie să obțină autorizația din partea acestei autorități pentru a putea presta aceste servicii.

La nivel național, cei care oferă servicii de finanțare participativă trebuie să fie persoane juridice, consitituite în societăţi pe acțiuni (SA) sau societăţi cu răspundere limitată (SRL), conform

Legii nr. 31/1990. Pentru a primi autorizația din partea ASF, acestea trebuie să „îndeplinească cumulativ condiţiile articolului 12 din Regulamentul UE 2020/1503, cu respectarea prevederilor standardelor tehnice emise de Comisia Europeană cu privire la solicitările de autorizare și formatul cererilor”.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Cum pregătești un proiect de finanțare pentru a crește șansele de aprobare

Obținerea unei finanțări poate accelera dezvoltarea unei afaceri, însă accesul la bani nu începe în momentul depunerii cererii. Un proiect bine pregătit are nevoie de o strategie clară, de un…

Citește

Antreprenor în România: cum să îți finanțezi afacerea în primele luni

De ce este esențială finanțarea corectă la început de drum Pentru orice antreprenor în România, primele luni de activitate pot fi decisive pentru evoluția afacerii. În această etapă apar cele…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

  • October 19, 2026
5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

  • October 19, 2026
Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

  • October 12, 2026
5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

  • October 12, 2026
Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

  • October 6, 2026
Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere

  • October 5, 2026
Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere