Mituri SEO desființate

Cum foarte multe tranzacții se realizează astăzi online și există tot mai multe afaceri implicate în comerț care folosesc spațiul virtual în relația cu clienții lor, dintr-o necunoaștere corespunzătoare a rolului motoarelor de căutare și a felului în care acestea prioritizează vizibilitatea unor site-uri sau produse, au luat naștere o serie de mituri despre SEO.

Unii dintre deținătorii de magazine online, deși se străduiesc, nu obțin vizibilitatea dorită și nu atrag cumpărătorii, ceea ce duce la o percepție greșită că serviciul publicitar al Google ar exclude în mod intenționat mesajele de promovare produse de site-ul sau brand-ul respectiv. Alții absolutizează rolul noutății si al mesajelor publicate constant și al cuvintelor cheie.

Iata care sunt cele mai răspândite mituri, demontate de un expert SEO care a lucrat timp de mai mulți ani pentru Google.

Toate site-urile au șanse egale în ierarhia căutărilor pe Google

Deși se precizează în cursurile de SEO că Internetul asigură o luptă corectă a competitorilor pentru vizibilitate, din păcate egalitatea este doar o iluzie. Că fiecare site are posibilitatea de a se ridica în ierarhia alcătuită de motoarele de căutare este adevărat, însă, ca în orice competiție, niciun produs nu este identic cu altul, așa cum niciun site nu are o structură similară altuia. Fiecare website prezintă elemente de optimizare SEO on page si off page specifice, de aceea și locul pe care îl vor ocupa în ierarhie va fi diferit. Se pot include aici aspecte precum construcția site-ului, domeniul pe care funcționează, sistemul de back-link-uri utilizat și altele.

Faptul că Google acordă o așa-numită lună de grație pentru domeniile noi, care le face vizibile pentru o scurtă perioadă, pentru a le acorda șansa de a pătrunde în primele locuri ale ierarhiei, nu asigură ocuparea aceluiași loc pentru totdeauna. Dacă site-ul este bine construit, iar elementele SEO sunt bine plasate, acesta se va menține în căutări și la finalul perioadei de grație, însă dacă are deficiențe de structură și insuficiente elemente SEO on page si off page, atunci el va pierde din vizibilitate după ce trece luna de grație.

Este suficient un singur efort de SEO

Percepția greșită atunci când se face un efort de optimizare în motoarele de căutare este că, odată făcută, optimizarea va avea tot timpul aceleași rezultate și magazinul sau site-ul va rămâne pentru totdeauna pe aceleași poziții în căutările Google. Nimic mai neadevărat. Întotdeauna vor exista campanii SEO noi, racordate la noile actualizări ale Google, care își vor demonstra eficiența devansând site-urile mai vechi, optimizate după vechi metode. De aceea, eforturile SEO trebuie menținute constant, monitorizate și îmbunătățite, pentru menținerea site-ului în topul căutărilor. Detaliile tehnice ale paginilor, funcționarea backlink-urilor trebuie verificate periodic.

Se poate pune semnul egalității între SEO și backlink-uri

Întregul internet este o rețea de link-uri fără de care nu ar funcționa structura sa arborescentă, nu ar funcționa motoarele de căutare și navigarea ar fi limitată, ceea ce pare un paradox astăzi. Pentru Google, backlink-urile reprezintă si o modalitate de plasare in SERP.

Deși miturile afirmă că abundența de backlink-uri îți asigură supremația în SEO, realitatea nu confirmă această presupunere. Contrar aparențelor, uneori link-urile pot dăuna SEO, întrucât Google le poate considera spam și poate penaliza site-ul care le folosește în exces, mai ales pentru acele link-uri care duc către site-uri cu un conținut sărac. Algoritmul Google favorizează obținerea vizibilității potrivit meritelor și nu agreează plasarea plătită a link-urilor sau schemele nenaturale de conținut.

Google Webmaster Guidelines este un set de reguli care ghidează vizibilitatea pe Google și modul de obținere a acesteia, iar orice artificiu care pare forțat va fi taxat. Acest lucru nu înseamnă însă că nu trebuie să folosești backlink-uri pentru optimizarea site-urilor web, dacă acestea sunt folosite corespunzător și nu au posibilitatea să genereze penalități prin construcția lor și prin lipsa de consistență. Backlink-urile nedorite pot fi eliminate de pe site-uri cu ajutorul instrumentului Disavow.

SEO detectează comportamentul utilizatorilor și dă mai departe datele

Unul dintre obiectivele, adesea transpuse în practică ale modelului de afaceri al Google este să ofere utilizatorilor ceea ce doresc, adică ceea ce este interesant pentru ei, în funcție de comportamentul manifestat în activitatea de navigare. Acest lucru înseamnă că semnalele de la utilizatori sunt deosebit de importante. Oamenii au o concepție greșită despre transmiterea mai departe a datelor despre utilizatori. Google nu are această funcție și nu transmite mai departe datele utilizate, nici măcar către subserviciul său, Google Search Console. Așadar, experiența cu semnalele utilizatorilor se rezumă la impresii GSC și la rata de click-uri ca unici markeri veridici legați de percepția utilizatorului față de site și comportamentul navigatorilor. Schema care implică cantități uriașe de impresii și CTR scăzut arată, de obicei, că semnalele utilizatorului pot fi îmbunătățite, însă aceste date limitate sunt doar o parte din imaginea generală a sistemului SEO. Îmbunătățirea vizibilității depinde de prestigiul acelor landing page conținute de site, un aspect și mai important decât semnalele utilizatorului.

Google defavorizează în mod voit anumite site-uri

Iată un mit pe cât de înrădăcinat în conștiința unora dintre administratorii de site-uri, pe atât de neîntemeiat când este vorba despre inteligența artificială a motoarelor de căutare. Eforturile care se fac pentru obținerea vizibilității care sunt constant ineficiente, cu siguranță vor indica anumite deficiențe de construcție a site-ului, erori, greșeli on-page și off-page. Singurele obstacole sunt într-adevăr acele penalizări Google, denumite Manual Spam Actions, însă acestea nu pot fi niciodată considerate acțiuni intenționate împotriva unui site, prin care se dorește ascunderea site-ului din motoarele de căutare. Dacă nu sunt întemeiate, ele pot fi analizate de către specialiștii Google dacă administratorul site-ului trimite o Reconsideration Request.

Google AdWords crește nivelul SEO

În ciuda existenței a mai multor campanii de informare, una dintre cele mai eronate idei despre SEO spune că Google AdWords influențează pozitiv poziția unui site în SERP. Din acest punct de vedere, căutările organice, neforțate influențează natural vizibilitatea, în comparație cu acțiunile de căutare plătite, desfășurate prin Google AdWords. Oricare ar fi bugetul alocat pentru campanii, Google AdWords nu influențează SEO în același mod ca activitățile organice de căutare.

Soluția este dată de cuvintele cheie

La începuturile lor, motoarele de căutare își întemeiau activitatea pe densitatea cuvintelor cheie de pe site, pentru a lega relevanța de căutările aferente. După două decenii de experiență Google, cuvintele cheie nu mai sunt la fel de importante. De ceva timp, Google nu mai ia în considerare cuvintele cheie meta și în timp ce ascunde și indexează și conținutul din spatele taburilor, se manifestă prin refuzul de a ierarhiza site-urile în funcție de conținut sau de cuvintele cheie care nu sunt vizibile utilizatorilor. Cuvintele cheie din URL nu sunt nici ele folosite pentru a urca site-ul în poziționarea în SERP. Acestea nu influențează CTR, în special în comparație cu breadcrumbs, care le facilitează utilizatorilor navigarea. Vremea în care densitatea cuvintelor cheie de pe site reprezenta absolutul și în care se făceau eforturi pentru a determina o proporție ideală sunt de mult apuse.

Conținutul este în continuare important, atât prin date, cât și prin cuvintele scrise, dar luat în contextul website-ului, iar cuvintele cheie nu mai sunt atât de semnificative ca la începuturile Google.

Se poate pune semnul egal între SEO și noutate

Cu toate că Google pare a prioritiza conținuturile noi, acest lucru se întâmplă doar în cazurile în care noutatea este importantă pentru utilizatori. Acest aspect este valabil pentru site-urile de știri, în care actualizarea permanentă a conținutului, a informațiilor ține de specificul lor și este căutată și dorită de utilizatori. Pentru aceste site-uri, nu funcționează nici schimbarea datelor de publicare a unor articole mai vechi. Acest artificiu nu este de natură să convingă Google că se află în fața unor conținuturi noi.

Reacțiile sociale sunt de dorit în SEO

Deși se poate crede că acțiuni ale utilizatorilor precum comentarii, aprecieri, voturi si implicarea pe rețelele sociale, inclusiv link-urile plasate pe canale de interacțiune socială ca Facebook ori Twitter nu influențează SEO, la poziționarea pe o treaptă superioară în SERP. Ceea ce nu înseamnă că acestea nu contează deloc în marketing-ul online. Sunt argumente logice pentru care Google nu contabilizează elementele de social media, cel dintâi fiind constituit de faptul că datele disponibile sunt fragmentate, iar reacțiile pot fi fabricate și forțate.

Reacțiile sociale au însă importanța lor în procesul de construire a brandului, chiar dacă nu afectează urcarea în SERP. Pe termen lung, acest lucru influențează și elementele care contribuie la dezvoltarea în SEO. Aspecte precum recunoașterea brandului și fidelitatea utilizatorului se obțin cu o ofertă avantajoasă de bunuri și servicii, cu promoții de nerefuzat, cu o comunicare bazată pe schimb de informație în ambele sensuri și cu mijloace de înregistrare a feedback-ului.

SEO este atotputernic

Deși s-au încercat tot felul de explicații simpliste privind funcționarea SEO, unii au ajuns la concluzia că este un fenomen greu de înțeles, misterios și care are capacitatea de a decide tot ce se întâmplă pe Google. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Inteligența artificială are algoritmi proprii și faptul că multe persoane nu dispun de cunoștințe tehnice suficiente nu face ca SEO să fie magic sau atotputernic. SEO lucrează cu date, uneori volume uriașe de date pentru a putea face ca explicația funcționării să fie înțeleasă de toată lumea. Mai ales că, de multe ori, există tipuri de semnale contradictorii atât on page, cât și off page, ale căror efecte se anulează reciproc.

Toate aceste mecanisme de funcționare sunt însă logice și orice aspect ar putea fi disecat, analizat și explicat pe secțiuni, astfel încât utilizatorii și mai ales cei care vor să vândă și să se promoveze pe Internet, să poată beneficia de avantajele unor campanii SEO bine dezvoltate și corect implementate.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

6 routere recomandate pentru antreprenori

Click aici pentru a vedea cele mai bune oferte la routere! Pentru orice antreprenor, o conexiune la internet rapidă și stabilă este esențială pentru a susține activitățile zilnice ale afacerii.…

Citește

6 recomandări de mouse-uri versatile – Perfecte pentru gaming și productivitate

Click pentru a vedea cele mai bune oferte la mouse-uri! Antreprenorii moderni caută dispozitive care să îmbine performanța, confortul și adaptabilitatea. Fie că este vorba despre munca zilnică, gestionarea proiectelor…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Cum să atragi clienți B2B: Strategii eficiente pentru antreprenori

  • January 23, 2025
Cum să atragi clienți B2B: Strategii eficiente pentru antreprenori

6 routere recomandate pentru antreprenori

  • January 22, 2025
6 routere recomandate pentru antreprenori

Ghid complet pentru antreprenorii care vor să aplice pentru fonduri nerambursabile

  • January 22, 2025
Ghid complet pentru antreprenorii care vor să aplice pentru fonduri nerambursabile

Cum să îți dezvolți afacerea în 2025: Strategii practice

  • January 21, 2025
Cum să îți dezvolți afacerea în 2025: Strategii practice

6 recomandări de mouse-uri versatile – Perfecte pentru gaming și productivitate

  • January 20, 2025
6 recomandări de mouse-uri versatile – Perfecte pentru gaming și productivitate

Piața muncii în România: Ce tendințe vor afecta antreprenorii în viitorul apropiat

  • January 20, 2025
Piața muncii în România: Ce tendințe vor afecta antreprenorii în viitorul apropiat