(P) Cofetăria eTorturi creează amintiri dulci – torturi tematice pentru petrecerile copiilor

O petrecere aniversară pentru copii nu poate fi concepută fără un tort memorabil, personalizat în funcție de preferințele sărbătoritului. Gustarea-vedetă a mesei festive trebuie să fie unică, să-i uimească atât pe cel aniversat, cât și pe invitații lui. Pentru copii, aspectul tortului este la fel de important ca și gustul acestuia, amintirea dulce și designul ei rămânând peste timp în memoria participanților la petrecere și în fotografiile care surprind momentele de bucurie. Cofetăria eTorturi îi susține pe părinți în alegerea și prepararea tortului aniversar, astfel încât acesta să corespundă celor mai năstrușnice fantezii ale celor mici, să le reprezinte eroii preferați sau să le pregătească o surpriză dulce unică și irepetabilă, precum personalitățile lor.

Care sunt torturile cel mai frecvent solicitate în 2023?

Când este vorba despre torturi copii, imaginația și exigențele celor mici nu au limite. Dacă în urmă cu câțiva ani erau la modă torturile cu Mickey Mouse și cu Minnie Mouse, cu Ana și Elsa din animația Frozen sau cu trenulețul Thomas, preferințele copiilor s-au modificat odată cu noile atracții din lumea filmelor pentru copii sau de pe Youtube. Pentru cei mai mici dintre sărbătoriți se păstrează curcubeie vesele, unicorni drăgălași, mașini, dinozauri și Spiderman.

Populare printre fetițele din categoria de vârstă preșcolară sunt torturile care o înfățișează pe Wednesday, eroina seriei TV produse în 2022. De la rochița neagră, codițele împletite și până la prăjitura aniversară, Wednesday a lansat o adevărată modă printre tinerele domnișoare. Colegele de grădiniță vor fi mai mult decât încântate să descopere un astfel de tort la o petrecere de ziua unei fetițe.

Pentru băiețeii de aceeași vârstă, torturile cu Bebe Șef și cu Patrula Cățelușilor sunt în tendințe. Populare sunt și torturile pentru copii care explorează pasiuni precum fotbalul, artele marțiale, jocuri video, Fortnight și Minecraft sau dorința de succes a părinților pentru copilul lor.

Ingrediente de calitate, pentru gusturi deosebite

Cofetăria eTorturi lucrează cu ingrediente proaspete, de cea mai bună calitate, pentru un gust desăvârșit, la înălțimea designului impecabil, care solicită creativitatea și abilitățile cofetarilor. Oferta de gusturi și texturi este variată, părinții putând opta de la sănătosul și prietenosul Carott Cake și până la delicii complexe cu mouse și mai multe tipuri de ciocolată: Oreo cu Ciocolată, Three Mouse, American Cookies, Duo Mouse, Oreo sau Kinder Bueno. Deosebit de apreciate sunt și combinațiile cu fructe și creme savuroase, cum ar fi Very Berries and Chocolate, care îmbină aroma fructelor de pădure cu delicioasa ciocolată.

Indiferent de vârsta și de preferințele copilului, eTorturi.ro asigură torturi pentru copii personalizate, în care ingredientele proaspete și calitative dau savoare, iar designul unic și impecabil executat va constitui un punct de atracție al unei petreceri memorabile. Eroi, simboluri ale pasiunilor și preocupărilor celor mici, nuanțele și animalele favorite, la care se adaugă toppere originale, cu numele sărbătoriților, sunt elemente care vin să completeze o aniversare specială și să creeze amintiri dulci.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

5 modele de laminatoare pentru birou potrivite pentru firme și antreprenori

Click aici pentru a vedea cele mai bune oferte la laminatoare! Un laminator poate părea un echipament secundar într-un birou, însă devine foarte util atunci când documentele sunt folosite frecvent…

Citește

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Click aici pentru a vedea și alte oferte la laptopuri de până în 3000 de lei! Pentru un antreprenor, laptopul este unul dintre cele mai importante instrumente de lucru. De…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de laminatoare pentru birou potrivite pentru firme și antreprenori

  • September 14, 2026
5 modele de laminatoare pentru birou potrivite pentru firme și antreprenori

Cum verifici dacă o idee de afaceri este profitabilă înainte să investești bani

  • September 14, 2026
Cum verifici dacă o idee de afaceri este profitabilă înainte să investești bani

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

  • September 8, 2026
5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

  • September 7, 2026
Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

  • August 31, 2026
5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

  • August 31, 2026
Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței