Pentru prima dată în ultimele decenii, Ministerul Finanțelor va interveni direct în piața liberă pentru a combate specula

O nouă ordonanță de urgență va fi inițiată, potrivit Ministerului de Finanțe, iar aceasta este menită să combată presupusa speculă din comerț. Anunțul a fost făcut în ședința de Guvern de joi, într-o notă în care ministerul a specificat că dorește să-i amendeze pe speculanți cu amenzi situate între 0,1% și 1% din cifra de afaceri înregistrată în anul precedent.

Ce este specula

Potrivit definiției înaintate de Ministerul Finanțelor, specula reprezintă o practică prin care sunt mărite nejustificat prețurile, sunt limitate producția și vânzările, se acumulează mărfuri pe piața internă pentru a se crea un deficit pe piață, după care revânzarea ulterioară se face la un preț majorat artificial în acele perioade în care apar situații de criză, în care se manifestă un dezechilibru major între cerere și ofertă, precum și o disfuncționalitate clară a pieței, în cazul listelor de produse ce se află în situație de risc speculativ.

Prin nota prezentată de Minister în ședința de Guvern se vorbește și despre impunerea unui mecanism prin care să fie combătută specula în acele situații care sunt excepționale: stare de alertă, stare de urgență, stare de război, stare de asediu, stare de mobilizare parțială sau totală a armatei, dar și în alte situații de criză identificate printr-un act normativ.

Din discuțiile purtate a reieșit că trebuie modificat cadrul legislativ în ceea ce privește concurența și protecția consumatorilor, menite să rezolve disfuncționalitățile, iar Consiliul Concurenței are mai multe propuneri prin care să fie completată și modificată legislația în vigoare.

Cum este reglementată în prezent combaterea concurenței neloiale

În prezent, în România, domeniul combaterii concurenței neloiale este reglementat prin mai multe acte normative care transpun directive europene, cum ar fi: Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, Legea nr. 298/2001 ce modifică și completează Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.

România a mai trecut printr-o astfel de situație în perioada Ceaușescu

Această măsură, prin care Guvernul dorește să intervină în mod direct în formarea prețurilor pe piața liberă, apare pentru prima oară în ultimele zeci de ani. România a mai avut parte de o experiență similară în timpul comunismului, când statul stabilea un preț pentru mărfuri și servicii. Ca o consecință directă, a existat o penurie de produse.

În contextul actual, încă afectat de apariția virusului COVID-19, în mai multe sectoare de interes (alimentar, farmaceutic etc.) activitatea economică a cunoscut o serie de oscilații și transformări, fiind tot mai necesară reglementarea și în regim de urgență a acelor situații în care apar destul de des decalaje mari de negociere și practici specifice, în care companiile mai mari și mai puternice abuzează de cele mai slabe, după cum se arată în nota de informare de la Ministerul de Finanțe.

Cum vor fi amendați „speculanții”

Sancțiunile propuse pentru această contravenție sunt, după cum s-a precizat deja în acest articol, de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar precedent celui în care a fost acordată sancțiunea, iar în cazul întreprinderilor, valoarea amenzii nu trebuie să fie mai mică de 10.000 de lei.

ANAF va pune la dispoziție pentru definitivarea proiectului de act normativ, o situație a evoluției prețurilor, ca și exemplu, pentru ulei și măști, urmând parcursul de la producător, până la consumatorul final.

O formă inițială a acestui proiect elaborat de Consiliul Concurenței a fost prezentat Ministerului Economiei și Ministerului Finanțelor, pentru a fi analizat. După acest pas, cele trei instituții inițiatoare ale actului normativ se vor pune de acord pentru o variantă finală, ce va fi prezentată în viitoarea ședință de Guvern într-o formă consolidată.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

Pentru antreprenorii români, 2026 vine cu un mix de oportunități și presiuni care pot influența direct modul în care sunt administrate afacerile. Evoluția consumului, costurile de operare, digitalizarea, accesul la…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

  • October 19, 2026
5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

  • October 19, 2026
Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

  • October 12, 2026
5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

  • October 12, 2026
Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

  • October 6, 2026
Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere

  • October 5, 2026
Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere