Studiu EY: prioritizarea inovației aduce un avantaj competitiv organizațiilor

300 de directori generali din Fortune top 2000 au participat la EY CEO Imperative 2021, studiu recent realizat de EY, una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, în urma căruia s-a concluzionat că trendul de accelerare a inovației în segmentul de bunuri de consum nu pare să încetinească.

Termenul de inovație este unul care poate să înglobeze o mulțime de activități, motiv pentru care este un concept atât de permisiv, vizând inclusiv activități simple, dar și activități de optimizare a proceselor operaționale. În consecință, se poate spune că nu există o rețetă secretă pentru a ajunge la succes în inovație.

EY a identificat elementele care contribuie la definirea unui cadru favorabil inovației

Există o serie de elemente care contribuie în mod activ la crearea unui cadru favorabil inovației. Între acestea, EY amintește leadership-ul, echipa – adică resursa umană, digitalizarea, îmbunătățirea proceselor și structura portofoliului de produse și servicii.

Într-un comunicat EY, se menționează faptul că pandemia de COVID-19 a generat o modificare în comportamentul consumatorilor și în felul în care companiile răspund la nevoile acestora. Au apărut schimbări din mai multe perspective, iar așteptările angajaților, preferințele consumatorilor, cerințele investitorilor și alți factori presupun o accelerare a eficientizării.

Dacă înainte de pandemie schimbările propuse erau implementate după câteva luni sau chiar câțiva ani mai târziu, acum s-a sesizat o accelerare a procesului decizional, pe fondul unei nevoi de a beneficia de schimbările propuse mai rapid.

În procesul de inovare, plafonarea companiilor poate fi justificată de adoptarea unor strategii incomplete sau de faptul că urmăresc numai una sau două dimensiuni referitoare la inovație. Toate activitățile desfășurate în acest sens trebuie să fie sprijinite de o metodologie bine definită și de un program corespunzător de implementare.

Organizațiile pot să completeze un formular pentru evaluarea maturității programelor de inovație

În ideea de evaluare a maturității programelor de inovație pe care companiile de retail le adoptă, organizațiile vizate pot să completeze un formular pentru o analiză. Întrebările propuse de chestionarul EY le oferă participanților ocazia de a își defini propria poziționare în raport cu alți jucători din industrie.

Obiectivul inițiativei este de a oferi un sprijin companiilor din retail în procesul de îmbunătățire a proceselor și strategiilor, punând la dispoziția acestora o colecție de bune practici și cunoștințe în această direcție. De altfel, inițiativa a apărut din dorința de a defini mai clar ce înseamnă inovația, în condițiile în care termenul este folosit în diverse contexte ca jargon lipsit de substanță, după cum menționează Mihail Lupu, Innovation consultant, EY wavespace România în declarația sa.

Cadrul de analiză definit de EY identifică șapte piloni de inovare

Referitor la cadrul de analiză definit de EY, au fost identificați șapte piloni de inovare. Pe rând, aceștia sunt:

  • leadershipul;

  • structura portofoliului de produse și servicii;

  • activitățile de marketing;

  • digitalizarea;

  • operațiunile;

  • structura resurselor umane și a competențelor;

  • finanțările și parteneriatele.

Așa cum arată studiul CEO Imperative, în ultimii doi ani creșterea și inovația au reprezentat o prioritate. Peste 60% dintre participanții la studiu au declarat că accelerarea digitalizării și a inovației are un impact definitoriu în dezvoltarea companiilor lor. La nivel global, în sectorul comerțului sunt identificate în permanență instrumente și modalități de fidelizare a consumatorilor, precum și soluții prin care companiile să devină mai sustenabile prin reinvestirea eficientă a profitului. Printre aceste soluții se numără trenduri precum Net zero retail și chatbots.

Același studiu arată un interes crescut al companiilor față de tehnologiile și programele care să favorizeze alinierea la tendințele globale de neutralitate a carbonului, precum și reducerea costurilor operaționale.

Responsabilitatea pentru succesul unui program de inovație revine directorului general

Procesul de inovație trebuie să fie democratizat în organizații, astfel încât funcțiile de execuție să poată contribui la dezvoltarea companiei cu propria viziune, după cum menționează Cristian Cârstoiu, EY Romania & Moldova Digital Enablement Advisory Partner.

Dinamica pieței se află în schimbare, iar comportamentul consumatorilor se modifică la rândul său. Pentru a obține un avantaj în fața competiției, organizațiile trebuie să prioritizeze inovația și să implementeze o strategie pe termen lung, bazată pe creștere. Din acest considerent, investițiile în programe de inovație sunt tot mai evidente.

Astfel, studiul EY atrage atenția asupra faptului că organizațiile trebuie să operaționalizeze inovația, mai ales că acest trend nu dă semne de încetinire după o perioadă de doi ani în care s-a aflat în creștere.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

Pentru antreprenorii români, 2026 vine cu un mix de oportunități și presiuni care pot influența direct modul în care sunt administrate afacerile. Evoluția consumului, costurile de operare, digitalizarea, accesul la…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

  • October 19, 2026
5 modele de ceainice potrivite pentru birou, acasă sau spații de business

Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

  • October 19, 2026
Cum deschizi o afacere în România în 2026: pașii administrativi pe care trebuie să îi cunoști

5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

  • October 12, 2026
5 difuzoare de ulei esențial potrivite pentru birou si spații comerciale

Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

  • October 12, 2026
Cum atragi primii clienți B2B și construiești parteneriate comerciale durabile

Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

  • October 6, 2026
Top 5 camere wireless pentru siguranța afacerii tale

Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere

  • October 5, 2026
Cum îți verifici concurența înainte să lansezi o afacere