Fondul de investiții Catalyst Romania Fund II, care este susținut de Uniunea Europeană pentru a finanța startup-urile românești și din toată regiunea, ce sunt axate pe tehnologie, a anunțat că a ajuns la valoarea de 50 de milioane de euro, crescând spectaculos de la finele anului 2020. Încă de la apariție, fondul a ajutat companiile să se dezvolte și să pătrundă pe piețele internaționale.
Creșterea a fost influențată de cererea puternică
În decembrie 2020, fondul avea o valoare de 26 de milioane de euro la prima închidere. Cererea foarte puternică venită din partea investitorilor privați și instituționali a făcut ca ținta propusă de fond și care se situa în jurul valorii de 40 de milioane de euro să fie cu mult depășită, atingând plafonul maxim de 50 de milioane de euro, după cum a anunțat firma de investiții Catalyst România.
Prin intermediul noului fond sunt oferite investiții cuprinse între 1 și 3 milioane de euro acelor companii de tehnologie din România și din Europa de Sud-Est care au nevoie să le fie susținute obiectivele de creștere și de expansiune internațională.
Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un start-up pentru a primi finanțare
La finele anului 2020, fondul Catalyst Romania II, care avea o valoare de 26 de milioane de euro, avea planuri mari pentru 2021, iar cele mai optimiste dintre ele vizau o creștere până la valoarea de 50 de milioane de euro, bani cu care să acorde runde de investiții medii (1-3 milioane de euro) pentru 16 startup-uri sau alte companii early stage în vederea expansiunii și internaționalizării. După cum au declarat reprezentanții fondului, la momentul respectiv, fondul este interesat de companiile care cresc repede, care au demonstrat tracțiune pe piață și își doresc finanțare pentru a crește rapid.
Așadar, condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o firmă pentru a primi finanțare sunt următoarele:
-
echipa de conducere să fie una experimentată;
-
să fi lansat pe piață produse;
-
să aibă clienți;
-
să aibă venituri anuale de peste 500.000 de euro
Firmele trebuie să activeze în aceste domenii precum: servicii și infrastructură, e-commerce, marketplace, media și comunicare online, platforme online, aplicații verticale pentru business, aplicații pentru enterprise.
În ce companii a investit până acum Catalyst Romania Fund II
Catalyst Romania Fund II a investit în două companii, iar în prezent are încă trei în faza due diligence. Prima este Seedblink, care este o platformă de crowdinvesting, iar cea de-a doua este Code of Talent, o soluție de micro-învățare pentru formarea angajaților.
Pe lângă aceste proiecte, fondul mai are și altele în analiză, echipa fiind încrezătoare în privința oportunităților de investiții pentru startup-urile din România.
Reprezentanții fondului spun că o firmă poate obține investiții de sute de mii de euro, precum și de 4-5 milioane de euro cumulat, în cadrul rundelor ulterioare de finanțare.
Cine este Catalyst Romania Fund II
Este un fond regional care este axat pe companiile din domeniul tehnologiei, care se află în faza de startup. Companiile sunt din România, în principal, dar sunt urmărite și oportunitățile de investiții din celelalte țări din Europa de Est.
Fondul a fost înființat cu sprijinul Fondului European de Investiții (FEI) drept investitor ancoră, cu rolul de a investi capitalul din Programul InnovFin al Uniunii Europene și JEREMIE România Reflows, dar și din contribuțiile LP oferite de alți investitori. Acest al doilea fond Catalyst este primul de risc de a doua generație din Româna, aceasta fiind o realizare unică, înfăptuită prin experiența echipei.
Către Catalyst Fund II au fost angajați 22,5 milioane de euro din JEREMIE Reflows și din EIF InnovFin Equity, restul capitalului provenind din participarea altor investitori și a echipei Catalyst.
JEREMIE Romania reprezintă un set de instrumente financiare susținute inițial în perioada de programare 2007-2013 din fondurile structurale ale României. La finalizarea perioadei de programare, FEI acționează în numele Guvernului României în vederea gestionării resurselor returnate din prima implementare, într-un nou acord, ce a fost semnat în luna septembrie 2020.
Cum au fost ajutate firmele să se dezvolte
Fondul precedent, Catalyst Fund I a beneficiat de consilierea 3TS Capital Partners și a fost finanțat prin JEREMIE România. Datorită capitalizării totale de 15 milioane de euro, fondul a investit în 10 companii din România, axate pe tehnologie, printre ele numărându-se: SmartBill, Elefant.ro, Vola.ro, Vector Watch sau GreenHorse Games.
Compania de investiții susține că întregul său portofoliu a crescut anual cu 40%, datorită infuziei de capital de creștere, a asistenței oferite în implementarea strategiei și datorită networkingului ce a fost oferit de echipa Catalyst.