CIEL: resursa umană și digitalizarea, definitorii pentru succesul unui business

Resursa umană și digitalizarea sunt definitorii pentru succesul unei afaceri, după cum arată unul dintre studiile efectuate de CIEL, producător de software din România. O mare parte dintre antreprenorii care au participat la cercetare împărtășesc această convingere, mulți dintre ei fiind de părere că o afacere are nevoie de 5-8 ani pentru a atinge succesul.

Resursa umană, ideea de afaceri și digitalizarea

Aproape jumătate dintre participanții la studiu sunt de părere că resursa umană – echipa – este definitorie pentru dezvoltarea afacerii. Pe de altă parte, 28% dintre antreprenorii respondenți consideră cel mai important factor ca fiind ideea de afaceri. Un sfert dintre cei care au răspuns au declarat că digitalizarea este cel mai semnificativ aspect pentru dezvoltarea unei companii.

Un procent considerabil dintre cei care au răspuns la studiu, mai exact 70%, cred că nu este ușor să ai o afacere în România. Printre motivele din spatele acestei afirmații se află aspecte precum instabilitatea politică și desigur, birocrația.

Totuși, antreprenorii sesizează și unele avantaje în ceea ce privește deținerea unei afaceri în România. Peste 43% dintre aceștia au menționat ca avantaj piața emergentă comparativ cu piețele din alte regiuni, precum și digitalizarea accesibilă și deschiderea consumatorilor către produse noi.

Digitalizarea, esențială inclusiv pentru startup-uri

Studiul abordează digitalizarea și importanța acesteia pentru dezvoltarea unei afaceri. Mai mult de jumătate dintre participanți au afirmat că digitalizarea, tehnologia și softurile trebuie să reprezinte o prioritate încă de la înființarea afacerii. 33% dintre respondenți sunt de părere că orice startup trebuie să folosească softuri de bază, în vreme ce 14% consideră că aceste instrumente devin importante pe măsură ce afacerea crește.

Roxana Epure, Managing Partner Ciel România, a declarat că softurile contribuie atât la creșterea productivității personalului, cât și la procesul de digitalizare al afacerii. Aceasta subliniază faptul că digitalizarea este un trend ce nu poate fi ignorat de companiile care își doresc să aibă succes.

Digitalizarea accesibilă reprezintă un avantaj pentru afacerile din România, după cum subliniază 93% dintre proprietarii de firme mici, cu 1-10 angajați. Digitalizarea este catalogată ca fiind accesibilă din considerente de infrastructură și preț. Cu privire la investiția pe care ar fi dispuși să o facă în tehnologie, mai mult de jumătate dintre respondenți ar aloca peste 1.000 de euro în această direcție.

Softurile au devenit o soluție accesibilă pentru digitalizare

După cum a menționat și reprezentanta CIEL, softurile sunt acum disponibile la prețuri accesibile, fiind chiar mai ieftine decât un city-break. Acum câțiva ani, companiile nu investeau în softuri înainte de a-și începe activitatea, dar în prezent, antreprenorii sunt tot mai tineri și informați, astfel că mulți dintre ei pornesc la drum cu afaceri complet digitalizate.

Factori care influențează succesul afacerii

De altfel, 35% dintre respondenți consideră că strategia de business și deciziile celui care conduce afacerea influențează în cea mai mare măsură dezvoltarea acesteia și implicit, succesul companiei. Pentru ca afacerea să crească, este important ca antreprenorul să dea dovadă de implicare și să se adapteze constant la schimbările pieței. În topul factorilor care influențează succesul unui business, disponibilitatea de capital pentru investiții ocupă ultimul loc. Cei mai mulți dintre antreprenori (90%) afirmă că pentru a înființa o afacere este nevoie de cunoștințe de business și educație financiară.

În ceea ce privește resursa umană, 32% dintre participanții la studiu au afirmat că succesul unei afaceri depinde de productivitatea și fericirea echipei. Pe de altă parte, 26% dintre respondenți consideră că succesul stă în interesul fondurilor de a oferi finanțare businessului. Cu privire la ce reprezintă succesul unei afaceri, 17% au afirmat că un business de succes este cel care are o marjă de profit de peste 5%. În plus, 45% dintre antreprenori afirmă că marja de profit este un instrument eficient de măsurare a succesului afacerii.

Concluziile studiului cu privire la timpul necesar pentru succesul afacerii

Peste jumătate dintre antreprenorii care au răspuns la studiu cred că o afacere are nevoie de 5-8 ani pentru a ajunge la succes. Pe de altă parte, 38% afirmă că 2-3 ani ar putea fi de ajuns pentru succesul afacerii, în vreme ce 8% cred că succesul poate fi atins după o perioadă de mai bine de 10 ani.

La sondajul realizat de CIEL au participat antreprenori din mai multe sectoare de activitate, printre care comerț, construcții, IT, furnizori de servicii și alți producători.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Perioadele de instabilitate economică nu înseamnă doar scădere și incertitudine. Pentru antreprenorii atenți la dinamica pieței, acestea pot deveni contexte favorabile pentru lansarea sau adaptarea unor afaceri reziliente. În mod…

Citește

Idei de afaceri: Francize profitabile în România – oportunități și riscuri

Piața francizelor din România a cunoscut o dezvoltare constantă în ultimii ani, pe fondul interesului tot mai mare al antreprenorilor pentru modele de business validate. Alegerea unei francize poate reduce…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

  • April 17, 2026
5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale