Compania mea pe Google

Foarte multe afaceri apar pe pagina de căutare Google, cu setul complet de informații care ar putea fi de folos celor care au căutat compania: locație, link către site, număr de telefon, program de lucru. De obicei, pot fi vizualizate inclusiv fotografii și recenzii ale clienților. Dacă și tu vrei ca afacerea ta să apară în partea dreaptă a căutărilor din pagina de rezultate, dar și pe hartă, nu trebuie decât să îți faci cont gratuit Compania mea pe Google.

Înainte de toate, este important să știi că distanța persoanei care caută o afacere pe Google față de locația companiei influențează rezultatele afișate. De exemplu, atunci când o persoană caută pe Google un restaurant sau un hotel, motorul de căutare va afișa sugestiile din apropiere (afacerile care și-au verificat locația în Google my Business).

Ce este Compania mea pe Google?

Compania mea pe Google sau Google my Business este un serviciu gratuit oferit de Google, prin care afacerile își pot solidifica prezența în online, pe Google și pe Google Maps. De asemenea, pot fi gestionate informații relevante despre afacere, precum adresa, programul de lucru, linkul către site, numărul de telefon și alte detalii care ar putea fi de interes pentru cei care caută compania pe Google.

Acest serviciu este ideal pentru afacerile care au o locație fixă în care își desfășoară activitatea, cum ar fi un restaurant, un mall, o clinică medicală sau un salon. Google my Business permite afacerilor să fie găsite mai ușor și mai rapid de persoanele care ar putea căuta informații despre companiile respective, despre produsele sau serviciile furnizate de acestea. Pentru eficiența acestui serviciu, informațiile trebuie să fie actualizate în permanență.

De ce să folosești serviciul Google my Business?

1. Serviciu gratuit

Google my Business este un serviciu gratuit, în care nu trebuie să investești decât timp pentru a completa informațiile despre afacerea ta, pentru a încărca cele mai bune imagini și pentru a actualiza în permanență profilul atunci când apar schimbări.

Vei completa date precum adresa exactă a companiei, numărul de telefon, programul de lucru, descriere, fotografii, e-mail și site web. Asigură-te că faci actualizările în timp util atunci când este necesar, cum ar fi în perioada sărbătorilor, când programul de lucru poate suferi modificări.

2. Interacțiune cu clienții

Prin serviciul Compania mea pe Google, vei putea să vizualizezi și să răspunzi la recenziile clienților, precum și la întrebările acestora cu privire la informații despre afacere, produse sau servicii. Mulți clienți lasă recenzii după ce vizitează o locație și chiar postează fotografii, iar tu poți interacționa cu ei în mod direct.

3. Nu ai nevoie de un website

Ca să folosești acest serviciu nu ai nevoie de un site web de prezentare. Este indicat să folosești acest serviciu pentru că este unul dintre cele mai eficiente instrumente de SEO local, care îi poate ajuta pe cei interesați să îți găsească mai ușor compania. În plus, recenziile acestora vor contribui la optimizarea contului.

3. Clienții pot găsi mai ușor locația fizică

Un alt avantaj al serviciului Google my Business este faptul că îi ajută pe cei interesați să găsească mai rapid locația fizică a unei afaceri, prin intermediul unor indicații exacte de orientare. Tocmai de aceea, acest serviciu se potrivește cel mai bine afacerilor care au sediu fizic și care lucrează după un program fix.

Se potrivește inclusiv companiilor care au mai multe zone de prestare de servicii sau locații. În schimb, dacă afacerea ta se desfășoară numai în online și nu ai o locație fizică pe care clienții să o poată vizita, cel mai bine ar fi să te orientezi pe instrumente de promovare online, mai degrabă decât pe înregistrarea afacerii în Compania mea pe Google.

Concret, serviciul Google my Business contribuie la interacțiunea dintre afaceri și clienți prin răspunsuri la întrebări/recenzii și prin postarea de fotografii, la actualizarea în permanență a informațiilor despre companie (program de lucru, număr de telefon, adresă) și la atragerea de noi clienți.

Factori care influențează afișarea companiei tale în pagina de rezultate pe Google

Completarea profilului companiei nu este suficientă pentru a apărea în partea dreaptă a căutărilor pe search sau pe Maps. Sunt importanți mai mulți factori, printre care:

  • distanța: ai mai multe șanse ca afacerea ta să apară în rezultatele căutărilor unei persoane care se află în apropierea acesteia;

  • notorietatea: afacerea crește în popularitate prin numărul de recenzii, evenimente desfășurate și conținut relevant, care trebuie să corespundă cu ceea ce afișează website-ul companiei, în cazul în care acesta există;

  • relevanța: dacă profilul și activitatea companiei corespund căutării utilizatorului, ai șanse mult mai mari să apari în rezultatele afișate de Google (de aceea este important să introduci cuvinte cheie potrivite în descrierea afacerii).

De asemenea, atunci când folosești Compania mea pe Google este important să încarci și fotografii în profilul companiei. Se pare că acest lucru poate influența pozitiv numărul de click-uri către site-ul firmei sau către indicațiile de orientare.

Compania mea pe Google îți oferă acces la statistici importante

Dacă utilizezi Compania mea pe Google pentru afacerea ta, poți să vizualizezi informații relevante: câte persoane au folosit datele de contact (numărul de telefon), numărul de click-uri, informațiile care au atras cele mai multe click-uri, numărul de persoane care au folosit indicațiile de orientare.

Ca să folosești acest serviciu, nu ai nevoie de un site web. Totuși, odată ce îți înregistrezi compania pe Google ai posibilitatea de a genera un website, automat și gratuit. Google îți pune la dispoziție mai multe modele pentru design-ul acestuia.

Cum îți pui compania pe Google?

Ca să îți înregistrezi compania în Google my Business, trebuie să parcurgi următorii pași:

1. Accesează http://www.google.ro/business și intră pe contul Google pe care vrei să îl asociezi companiei (dacă nu ai un cont Google, va fi necesar să creezi unul), după care apasă butonul Gestionează acum”;

2. Completează numele și categoria companiei. Alege una dintre categoriile din listă sau pe cea mai apropiată specificului afacerii tale;

3. Introdu serviciile pe care le oferă compania;

4. Alege dacă vrei să adaugi o locație pentru indicații de orientare prin Google Maps;

5. Dacă ai ales sa adaugi o locație, completează adresa corectă a acesteia;

6. Selectează opțiunea de prestare servicii în afara locației indicate și menționează zona, în cazul în care faci livrări sau te deplasezi la domiciliu;

7. Introdu detaliile de contact pe care vrei să le vadă clienții/potențialii clienți (număr de telefon, website);

8. Alege o metodă de verificare a contului.

Pentru verificarea contului și pentru confirmarea faptului că tu deții compania, Google îți pune la dispoziție mai multe variante:

  • prin poștă: dacă ai ales această metodă de verificare a contului, o să primești la adresa companiei un plic cu un cod de verificare pe care trebuie să îl introduci în cont. După introducerea codului, locația ta devine activă și capeți acces la funcții precum vizualizarea statisticilor contului și opțiunea de a răspunde la recenzii;

  • prin telefon: dacă poți să alegi această opțiune, vei primi codul printr-un mesaj după completarea corectă a numărului de telefon;

  • prin e-mail: dacă poți să alegi această opțiune, vei primi butonul de verificare prin mail;

  • verificare instantă: este posibil să ai această opțiune de verificare dacă folosești deja Google Search Console;

  • verificare în bloc: dacă afacerea ta are mai mult de 10 locații, apasă pe opțiunea “lanț” și introdu datele solicitate.

Modalități de optimizare Compania mea pe Google

Cel mai important este că completezi profilul afacerii cu informații de interes. Adaugă programul de lucru, sigla și o descriere. Pune inclusiv o fotografie de profil și introdu detalii despre afacere, cum ar fi ziua și anul înființării.

Google încurajează companiile să încarce fotografii pentru a crește interesul potențialilor clienți, care vor fi stimulați să acceseze site-ul afacerii sau indicațiile de orientare. Atunci când o persoană îți caută compania pe Google, prima fotografie pe care o vede este cea de copertă. Poza de profil apare atunci când adaugi poze sau videoclipuri și când interacționezi cu persoanele care au scris recenzii sau care au pus întrebări. Poți să adaugi și videoclipuri, însă acestea nu trebuie să depășească durata de 30 de secunde și dimensiunea de 100 MB.

Încărcarea cât mai multor imagini poate fi importantă pentru unele afaceri care vor să arate potențialilor clienți ce servicii și ce standarde oferă. De exemplu, un hotel poate încărca fotografii cu camerele, restaurantul, vederea de la balcon sau orice altă imagine relevantă. Inclusiv clienții pot adăuga fotografii, iar dacă nu ești tocmai mulțumit de acestea, poți să le ceri celor de la Google să o șteargă (imaginea va fi ștearsă numai dacă Google o percepe ca fiind neadecvată sau irelevantă pentru compania ta).

Un alt aspect important îl reprezintă răspunsurile la recenzii. Este important să răspunzi atât recenziilor pozitive, cât și celor negative. În cazul celor pozitive, clienții vor fi încurajați să revină la afacerea ta și răspunsul companiei este o modalitate de a arăta apreciere și mulțumire. Pe de altă parte, răspunsul la recenziile negative poate fi o modalitate de clarificare a unor neînțelegeri. Pentru a încuraja clienții să lase o recenzie, le poți trimite un e-mail care să îi redirecționeze în secțiunea aferentă review-urilor.

Postările pe Google sunt importante pentru a atrage atenția celor care îți caută compania și pentru a le stârni interesul. Poți să postezi despre produse și servicii noi, despre evenimente următoare legate de companie, poți să încarci imagini sau să postezi link-uri care să redirecționeze la alte pagini (de exemplu, poți redirecționa către o postare de pe blogul companiei). O altă idee de postare o constituie urările de sărbători.

Ca să ieși în evidență și ca să facilitezi clienților accesul la serviciul pe care îl furnizezi, adaugă și butonul de rezervare. Această opțiune elimină necesitatea clienților de a face pași suplimentari pentru o rezervare la un hotel sau la un restaurant, precum și necesitatea de a părăsi pagina de Google sau de a face un apel telefonic. Ca să integrezi acest buton însă, trebuie să folosești unul dintre partenerii de rezervare acceptați de Google.

O altă funcție pe care ar trebui să o folosești este cea care îți oferă posibilitatea să răspunzi la întrebări. Această funcție, relativ nouă, este modalitatea prin care poți să răspunzi persoanelor interesate de afacerea ta la eventualele întrebări pe care le-ar putea avea despre companie. Fii la curent cu întrebările ca să poți răspunde primul, dat fiind că și alte persoane pot să răspundă.

Concluzii

Folosirea serviciului Compania mea pe Google este gratuită, simplă și aduce mai multe beneficii unei companii, de la atragerea de noi clienți, până la consultarea unor statistici care îți permit să faci comparație între afacerea ta și alte companii similare în ceea ce privește numărul de persoane care au vizualizat fotografiile încărcate, spre exemplu. Potrivit pentru companiile care au sediu fizic, serviciul Compania mea pe Google te ajută să îi ții la curent pe clienți cu programul de lucru și să oferi indicații precise de orientare pentru persoanele care îți caută sediul.

close

Vrei să rămâi informat?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi știri noi, doar o dată pe săptămână, direct pe email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.