Consumatorii se așteaptă la creșteri de prețuri în viitorul apropiat și caută modalități de adaptare a bugetului la noul context

PwC România a realizat recent un sondaj intitulat “Global Consumer Insights Pulse”, ale cărui concluzii arată că mai mult de 75% dintre participanți nu au perspective optimiste cu privire la prețurile de consum, considerând că în următoarele 6 luni vor avea cheltuieli similare sau chiar mai mari.

Aproape jumătate dintre respondenți se așteaptă la costuri mai mari pentru alimente în viitorul apropiat, iar mulți dintre ei iau în calcul reducerea cheltuielilor asociate bunurilor de lux, meselor în oraș, modei și altor activități, precum sportul și arta.

Comportamentul de consum s-a schimbat pe parcursul ultimilor doi ani

În ultimii doi ani, marcați de pandemie, comportamentul consumatorilor s-a schimbat. Mulți dintre aceștia au redus drastic din cheltuielile neesențiale și au luat în considerare permanentizarea acestui obicei. Problemele în lanțul de aprovizionare și restricțiile au reprezentat alți doi factori ce au pus la încercare reziliența consumatorilor.

După ce restricțiile au fost eliminate, la factorii care au contribuit la schimbarea comportamentului consumatorilor s-au alăturat majorarea dobânzilor și creșterea inflației.

În contextul în care se așteaptă la creșteri de prețuri, oamenii încearcă să găsească moduri prin care să își ajusteze preferințele de cumpărare fără a fi nevoiți să renunțe la brandurile preferate.

Și producătorii se află într-o situație delicată din cauza numeroaselor presiuni. Pe de o parte, aceștia trebuie să răspundă la cerințele consumatorilor și să se adapteze pe nevoile lor. Pe de altă parte, trebuie să facă față presiunilor legate de inflație și de lanțul de aprovizionare. Potrivit Ruxandrei Târlescu, Partener şi Lider pentru Retail în cadrul PwC, companiile care gestionează aceste dificultăți și care își mențin focusul pe clienți vor ieși câștigătoare din acest context dificil.

Creșterea prețurilor și lipsa produselor din stoc, factori care afectează experiența consumatorului

Factorul principal care afectează experiența de cumpărare este majorarea prețurilor la produsele alimentare, sesizată și resimțită atât de consumatorii care aleg să își facă cumpărăturile în magazine, precum și de către cei care preferă comerțul electronic și fac cumpărături online.

Experiența de cumpărare este afectată și de problemele în lanțul de aprovizionare, ceea ce se traduce prin lipsa unor produse din stocurile magazinelor. La acestea se adaugă prelungirea termenelor de livrare în cazul cumpărăturilor online și cozile mai lungi în cazul magazinelor fizice.

Problemele legate de lanțul de aprovizionare generează schimbări în comportamentul consumatorilor. 37% dintre aceștia declară că ar alege alt comerciant pentru achiziția produsului de care au nevoie. De altfel, nu ar ezita să facă trecerea de la cumpărăturile în magazin la comerțul online și viceversa. 40% dintre cumpărători ar folosi site-uri de comparație pentru a verifica dacă produsele dorite sunt disponibile în stocurile magazinelor.

O altă tendință care se observă în rândul consumatorilor este deschiderea acestora față de piețele naționale, mulți dintre ei arătându-se dispuși să plătească un preț mai mare pentru produse fabricate la nivel local sau național.

Mai multe persoane și-au păstrat obiceiurile de consum din timpul pandemiei

Pandemia a venit cu schimbări importante în ceea ce privește obiceiurile de consum ale românilor – și nu numai. Se pare că mulți dintre consumatori au permanentizat aceste obiceiuri și nu vor renunța curând la ele, cel puțin nu în următoarele 6 luni. Peste 60% dintre participanții la studiu au menționat că fac mai des cumpărături online, iar jumătate dintre respondenți au spus că gătesc mai mult acasă.

Tendința de a rămâne la cumpărăturile online se manifestă cel mai mult în rândul milenialilor și Generației Z. Mulți vor alege cu precădere acei comercianți care oferă livrare eficientă și vor face mai puține cumpărături în magazinele fizice. De altfel, 46% dintre consumatori și-au exprimat intenția de a găti mai mult acasă. Un procent similar (41%) de participanți declară că multe activități de recreere se vor muta acasă.

La acest sondaj au participat 9.069 de consumatori din 25 de țări.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

Pentru antreprenorii români, 2026 vine cu un mix de oportunități și presiuni care pot influența direct modul în care sunt administrate afacerile. Evoluția consumului, costurile de operare, digitalizarea, accesul la…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de laminatoare pentru birou potrivite pentru firme și antreprenori

  • September 14, 2026
5 modele de laminatoare pentru birou potrivite pentru firme și antreprenori

Cum verifici dacă o idee de afaceri este profitabilă înainte să investești bani

  • September 14, 2026
Cum verifici dacă o idee de afaceri este profitabilă înainte să investești bani

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

  • September 8, 2026
5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

  • September 7, 2026
Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

  • August 31, 2026
5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

  • August 31, 2026
Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței