Oamenii se îndreaptă spre antreprenoriat, de regulă, atunci când simt că au acumulat suficiente cunoștințe și destulă experiență pentru a putea coordona o echipă și a ajunge împreună cu aceasta la obiectivul dorit.
A avea o afacere nu este ușor! De fapt, mulți oameni spun că dorm mai liniștiți pe perna lor știind că sunt angajați, că au un salariu pe care îl obțin pentru munca prestată, fără să lucreze suplimentar, fără să acumuleze stresul și oboseala specifice unui om de afaceri care caută în permanență cele mai bune soluții pentru problemele cu care se confruntă „puiul” său, adică afacerea căreia îi dedică o parte mare din timp.
Cifrele vin să confirme că viața de antreprenor nu este chiar atât de roz cum pare din afară: 90% dintre start-up-uri eșuează. Unde greșesc antreprenorii care nu reușesc să ajungă la ceea ce și-au propus? Specialiștii spun că de foarte multe ori este de vină chiar avântul prea optimist și neancorat în realitate al acestora, dar și lipsa unui plan de afaceri bine pus la punct.
Înainte de a enumera modurile prin care se poate dezvolta o afacere, este important de precizat că dezvoltarea unei afaceri nu înseamnă mai mult profit, de multe ori, ci presupune cheltuieli mai mari. Pentru ca dezvoltarea să fie susținută din punct de vedere financiar, ea trebuie să nu reducă profitul și să depășească cheltuielile generale. După cum se știe, nu toate afacerile cresc suficient de repede, astfel că este nevoie de un plan și de o creștere strategică.
Creșterea notorietății în mediul online
Mare parte dintre afaceri au speculat creșterea online-ului din ultimii ani (în România și în toată lumea) și au făcut prezența în acest mediu plin de oportunități. Nu există afaceri unice, fiecare afacere are concurenți care oferă aceleași produse sau servicii ca ea, astfel că principalul scop al său ar trebui să fie acela de a-și mări vizibilitatea și de a face un pas în față. Online-ul oferă această șansă mai mult decât oricare alt suport.
Având în vedere numărul foarte mare de utilizatori ai internetului, de diverse vârste, categorii sociale, ocupații și niveluri de educație, publicul online este unul eterogen și receptiv la mesajele publicitare propagate pe diverse canale: rețele sociale, site-uri web, platforme de conținut etc. Online-ul poate aduce creșteri la care mulți nici nu au visat, cu condiția unei strategii bine gândite și îndreptate către publicul care contează pentru o afacere și care poate face conversia în clienți.
Așadar, în 2022 nu mai este suficient să se investească doar în personal, echipamente și diverse alte aspecte de care ține buna funcționare a unei afaceri, ci pentru a crește notorietatea și a reuși dezvoltarea companiei este nevoie de o prezență mai bună, optimizată și constantă pe internet.
Informare și iar informare
O afacere nu se începe și nu se dezvoltă fără o informare aprofundată asupra a tot ce presupune aceasta. În ziua de astăzi există avantajul cărților de business, al site-urilor de profil, care sunt surse foarte bune pentru a concepe un plan și a contura o direcție pentru o afacere. A învăța de la cei mai buni este o rețetă de care s-au folosit mulți antreprenori pentru a-și îmbunătăți abordarea și a-și dezvolta afacerile.
De asemenea, este recomandat ca un antreprenor să citească volume și din afara domeniului afacerii sale, pentru a-și extinde viziunea și pentru a putea adapta diverse tehnici, pe care le consideră eficiente, în cazul său.
Concentrare pe lucrurile importante
Mulți antreprenori își consumă timpul, energia și resursele pentru a urmări toate oportunitățile și toți clienții potențiali. Acest lucru se întâmplă, de regulă, în momentul în care nu există o direcție clară, când încă nu a fost stabilit un obiectiv exact, realizabil. Lucrurile cu adevărat importante necesită implicare totală, nu degeaba se spune „Cine aleargă după doi iepuri nu prinde niciunul”.
Identificarea De ce-ului afacerii
Înainte de a lansa o afacere, oamenii trebuie să se întrebe de ce fac acest lucru. Dacă stau prea mult pe gânduri înainte să-și răspundă, dacă nu sunt siguri de scopul și adresabilitatea ideii lor, dacă sunt chiar sceptici în privința ei, poate ar fi cazul să se mai gândească.
Uneori, oamenii se lansează în afaceri fără să-și ia răgazul de a reflecta la ideea lor: cine vor fi clienții, de ce ar dori aceștia să cumpere de la afacerea lor sau chiar să lucreze alături de ei. Aproape la fel de importante ca ideea de afaceri sunt și răspunsurile la următoarele întrebări: Care este scopul principal al afacerii? Cui i se adresează? Cine va cumpăra produsele sau serviciile și câți bani este dispus să dea pe ele? Care sunt obiectivele? Cum vor fi acoperite costurile de pornire? Toate aceste aspecte vor fi cuprinse în planul de afaceri care poate fi realizat atât de antreprenor, cât și de o firmă specializată. Și pentru că pornește în acest fel la drum, afacerea are toate premisele să facă parte din cele 10% start-up-uri care rezistă și care pot lua în calcul dezvoltarea.
Construirea unei rețele – networking
Cine crede în afacerea sa, face tot posibilul să-i facă și pe ceilalți să o privească la fel. Crearea unei rețele formate din: susținători, parteneri, consilieri, furnizori și alți aliați de pe piață este o idee foarte bună pentru a ridica gradul de încredere asupra unui business. Fie că este creată această rețea la nivel local, regional, național, se pot lua în considerare alăturările la grupurile de social media sau la diverse programe de mentorat.
Lista cu ce trebuie făcut
Chiar dacă de cele mai multe ori oamenii își fac liste cu ce nu trebuie să facă, în afaceri se poate întocmi una cu lucruri care nu trebuie făcute. Categoric, în viața oricărui antreprenor sunt lucruri care îl fac să-și piardă timpul în zadar. Acestea trebuie trecute pe listă, pentru a fi mai ușor de eliminat din rutina zilnică și a lăsa loc celor care contează cu adevărat.
Creșterea prin procesul de bootstrapping
Bootstrapping este un proces de dezvoltare prin intermediul fluxului de capital intern și presupune ca toate cheltuielile să fie făcute cu mare precauție. Termenul provine din povestea „Aventurile baronului Munchausen” de Rudolf Erich Raspe, unde baronul, care este personaj principal se trage de șireturile de la bocanci pentru a se salva dintr-o mlaștină.
Situația este asemănătoare cu o afacere aflată la început și care trebuie să găsească o soluție pentru a rezista în primele zile/luni, atunci când nu beneficiază de capital extern. Nu se recomandă însă în toate afacerile, ci mai ales în cele care au cicluri de vânzare scurte și venituri recurente. Însă în business-urile în care se depune un efort susținut pentru mai multe luni pentru a încheia o afacere și a primi plata este nevoie de o finanțare înainte de a porni la drum.
Orice afacere trebuie privită ca o afacere mică
Acest truc îi ajută pe antreprenori să fie mai motivați și să se mențină concentrați pentru a crește și a avea succes financiar. Indiferent de domeniul în care o firmă activează, faptul că este privită ca un business mic și tratată ca atare va fi un stimulent pentru progres.
Căutarea oportunităților
Oportunități apar în orice domeniu. Tot ce trebuie făcut este ca antreprenorul să fie deschis. Nu există dezvoltare fără căutarea unor piețe adiacente, complementare sau fără urmărirea evoluției altor companii. Ideile de succes pot apărea din domenii care nu au legătură cu afacerea în cauză și trebuie adaptate și implementate cu succes. Atunci când se înfiripă o idee de dezvoltare, este necesar să se analizeze și posibilitățile de valorificare eficientă, în funcție de resurse și de cultura organizațională a firmei.
Prețul se stabilește pe baza valorii
Războiul prețurilor este unul la ordinea zilei pe toate piețele. Fiecare vrea să ajungă la clienți cu un preț competitiv însă este nevoie de prudență, pentru că, de regulă, produsele sau serviciile ieftine sunt privite cu scepticism și din start pierd în ochii cumpărătorilor, care le consideră inferioare din punct de vedere al calității.
Cunoașterea aprofundată a clienților ajută firma să le ofere acestora produse sau servicii în acord cu preferințele, posibilitățile și obiceiurile de consum ale acestora. Descoperind pe ce pune preț un client este de folos și în elaborarea strategiei de comunicare. Stabilirea prețului pe baza valorii este esențială pentru ca oamenii să capete încredere într-un brand și să-i rămână fideli.
Angajarea celor mai buni oameni și motivarea lor
Fără o echipă bună nu se poate obține o dezvoltare susținută. Atragerea celor mai buni oameni, în special pe posturile care implică o doză mare de creativitate sau inovație este esențială pentru bunul mers al unui business. Antreprenorul ar trebui să fie într-o căutare permanentă de oameni și idei care să-l ajute să ajungă acolo unde și-a propus sau chiar să depășească obiectivele.
Motivarea angajaților este de asemenea foarte importantă pentru succesul unei firme. Aprecierea valorii, a muncii lor se poate face prin diferite căi, în funcție de firmă, de domeniu, de dorințele angajaților: prime, bonusuri, majorări salariale, etc.
Creșterea sistematică
Ideile enumerate mai sus și cele identificate de fiecare afacere conduc către o creștere sistematică, astfel încât dezvoltarea să fie profitabilă, măsurabilă și, mai ales, sustenabilă. Nu există rețete generale spre succes, ci este nevoie de atenție, analiză și de o permanentă dorință de îmbunătățire pentru ca o firmă să ajungă cât mai sus în topul celor mai bune.
În concluzie, este esențial ca ritmul de dezvoltare a companiei să fie adaptat posibilităților sale, să îmbine inovația și noile tehnologii cu perioadele care se impun pentru refacere. Pentru un succes garantat este nevoie de muncă, de răbdare, de testare, evaluare, de măsurarea rezultatelor și de ajustări din mers.