IMM-urile afectate de pandemie își vor primii banii din Măsura 2 până la finalul acestei luni

Toate fondurile care au fost alocate pentru Măsura 2, prin care sunt sprijinite firmele din România afectate de pandemia COVID-19, vor fi distribuite până la finalul acestei luni. Anunțul a fost făcut de ministrul Antreprenoriatului și Turismului, joi, la Alba Iulia.

Ministrul Constantin-Daniel Cadariu a spus că până la sfârșitul lunii martie vor fi plătite către toți beneficiarii sumele de bani care li se cuvin prin Măsura 2 – „Granturi pentru capital de lucru”.

Această Măsură are ca scop acordarea unui sprijin financiar acelor firme care au fost afectate direct sau indirect de pandemie, prin răspândirea noului coronavirus sau a căror activitate a fost suspendata în timpul stării de urgență și în starea de alertă.

Până la 200.000 de euro pentru firmele afectate de pandemie

Măsura 2 este o schemă de sprijin pentru IMM-uri, unde pentru fiecare întreprindere eligibilă se acordă un grant de până la 200.000 de euro. Condiția principală este ca acestea să fi fost afectate de pandemie în 2020.

În acest scop, a fost alocată o sumă totală de 570 de milioane de lei, având în vedere că, în primă fază, acest proiect a fost demarat cu ajutorul fondurilor europene, în cazul Programului Operațional Comun.

Până în luna martie, dintre cei 2.900 de beneficiari, își primiseră deja banii 1.100, iar restul ar urma să intre în posesia lor până la 31 martie, pentru că au fost deja demarate procedurile de plată după cum a subliniat ministrul Constantin-Daniel Cadariu. Odată cu ultimele plăți efectuate către beneficiari, se va închide Măsura 2.

IMM-urile pot folosi banii pentru a-și plăti furnizorii și datoriile

Finanțarea acestei Măsuri se realizează prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020. În luna iunie a anului trecut, în cadrul unei ședințe de Guvern, a fost adoptată OUG nr. 130/2020, prin care au fost mutați banii de pe Măsura 3 – granturi pentru investiții la Măsura 2 – granturi pentru capital de lucru. Măsura 3 a fost astfel anulată, din cauza unor suspiciuni de fraudare, care au fost confirmate de DNA, ce a început urmărirea penală in rem.

Cheltuielile eligibile din cadrul Măsurii 2 sunt următoarele:

  • cheltuielile cu stocurile de materii prime, mărfuri, materiale sau alte categorii de stocuri care sunt esențiale pentru desfășurarea activității curente a beneficiarilor;

  • datoriile și restanțele față de furnizori, inclusiv furnizorii de utilități (energie, gaz, apă, telefonie, TV);

  • cheltuieli cu chiria pe baza unui contract încheiat;

  • cheltuieli cu achiziția unor servicii care sunt necesare activității curente, exceptându-le pe cele de studii, consultanță și alte servicii indirecte;

  • cheltuieli care au vizat echipamentele de protecție medicală, inclusiv dezinfectanți, care au vizat limitarea răspândirii noului coronavirus;

  • cheltuieli pentru achiziția de obiecte de inventar, cu o durată de utilizare de sub un an;

  • cheltuieli pentru achiziția de utilaje, echipamente, tehnologii, instalații și dotări independente ce sunt utile pentru reluarea activității;

  • cheltuieli pentru plata datoriilor la bugetul de stat, exceptând TVA-ul deductibil.

Măsura 1 – se finalizează analiza celor 33.000 de cereri

Ministrul a mai precizat și că pe schema HoReCa s-au achitat, în prima etapă, din decembrie și apoi în luna ianuarie suma de 2,2 miliarde de lei, beneficiind de aceste sume aproape 8.300 de firme.

„Suntem aproape de finalizarea analizei celor 33.000 de cereri de pe Măsura 1, etapa a II-a. Înțeleg că, până în momentul de față, aproximativ 21.000 de firme au fost declarate eligibile. Discutăm de acel ajutor, acele granturi de până la 2.000 de euro, pentru capital de lucru pentru micro-întreprinderi”, a spus ministrul, potrivit Economica.net.

Prin Măsura 2, sunt ajutate financiar acele întreprinderi care au avut de suferit în timpul pandemiei, având activitatea interzisă prin ordonanțe militare sau îngrădită, în timpul stării de alertă.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Ce tipuri de business vor dispărea în următorii 5 ani și ce oportunități apar în loc

Schimbările economice, digitalizarea accelerată și modificarea comportamentului consumatorilor transformă radical piața de business din România. În următorii ani, multe afaceri tradiționale vor pierde teren sau chiar vor dispărea, în timp…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de coolere laptop cu lumini pentru gaming, birou și lucru intens

  • June 2, 2026
5 modele de coolere laptop cu lumini pentru gaming, birou și lucru intens

Afaceri care pot fi lansate folosind exclusiv instrumente AI

  • June 2, 2026
Afaceri care pot fi lansate folosind exclusiv instrumente AI

5 modele de tablete Samsung potrivite pentru antreprenori

  • May 26, 2026
5 modele de tablete Samsung potrivite pentru antreprenori

Noutăți fiscale privind taxarea freelancerilor și microîntreprinderilor în 2026

  • May 25, 2026
Noutăți fiscale privind taxarea freelancerilor și microîntreprinderilor în 2026

5 modele de laptopuri pentru birou potrivite pentru antreprenori

  • May 20, 2026
5 modele de laptopuri pentru birou potrivite pentru antreprenori

Idei de afaceri în domeniul serviciilor care au cerere tot mai mare

  • May 20, 2026
Idei de afaceri în domeniul serviciilor care au cerere tot mai mare