Planurile companiei FinTech Vivid în România, după ce a primit o finanțare de 100 de milioane de euro

Startup-ul FinTech nemțesc Vivid a obținut, de curând, 100 de milioane de euro de la investitori și are planuri mari pentru România. Soluția dezvoltată de companie este o aplicație de mobile banking prin care se pot face plăți sau se poate investi la Bursă și în criptomonede. Aplicația a pătruns în România la finele anului trecut, iar fondatorii au planuri mari pentru această piață.

Vivid, cu un pas către statutul de unicorn

Vivid este un start-up FinTech care se apropie vertiginos de statutul de unicorn business tech. Un unicorn, este, după cum se știe pe piață, visul oricărui antreprenor din această industrie: un startup care depășește valoarea de un miliard de dolari se califică pentru acest statut.

Vivid a luat ființă în 2019, fondatorii săi fiind Alexander Emeshev și Artem Yamanov. În birourile pe care compania le are în Germania, Amsterdam, Irlanda și Moscova își desfășoară activitatea peste 300 de angajați iar de curând, printre țările în care Vivid este prezent se numără și România.

România, printre primele piețe vizate, datorită deschiderii tinerilor către tehnologie

Decizia de a accede în România, ca printre primele țări vizate de extindere, a fost luată ținând cont de tendința tinerilor de aici de a folosi tehnologia, precum și deschiderea spre inovație sau faptul că țara nu a trecut încă la moneda Euro.

Vivid numără, în total, la momentul de față, o jumătate de milion de utilizatori, planurile pentru România incluzând, în acest an, depășirea a 30.000 de utilizatori. Potrivit companiei, utilizatorul Vivid Money are în jur de 30 de ani, locuiește în mediul urban și are un job.

Vivid în România – ce produse vor fi lansate

Cu ajutorul finanțării de 100 de milioane de euro, startup-ul nemțesc își va accelera extinderea serviciilor în Europa și are în plan lansarea unor produse noi inclusiv în România.

În România, potrivit Wall-Street.ro, au început deja discuțiile cu o bancă locală pentru dezvoltarea unei zone de Open Banking. Vivid dorește să le afișeze în aplicație tuturor utilizatorilor soldul conturilor bancare și să se axeze, în viitor, și pe soluții de creditare sau de economisire. Aplicația ar urma, așadar, să se transforme într-un one-stop-shop, adică un loc în care utilizatorii să intre și să aibă la îndemână tot ce îi interesează și au nevoie în ceea ce privește serviciile financiare.

O soluție pentru investiții și economisire

Vivid Money permite investiții în acțiuni listate la bursele importante din lume, ETF-uri, criptomonede sau metale prețioase. Acest FinTech generează venituri în urma schimbului valutar realizat automat atunci când utilizatorul alege să achiziționeze o criptomonedă sau când investește la bursă într-o valută pe care nu o deține în portofelul digital, prin oprirea unei sume din diferența de curs.

Alexander Emeshev, cofondator, a declarat, potrivit Wall-Street, că aplicația este ca un plug-in la băncile tradiționale, ce le oferă clienților un acces facil la investiții, cu un randament mai bun decât în cazul produselor clasice. Antreprenorul prevestește că în următorul deceniu, FinTech-urile vor prezenta mai multă încredere pe piață. În momentul de față există această discuție referitoare la cum se poziționează pe piață FinTech-urile față de jucătorii cu vechime se susțin sau sunt dușmani? Emeshev consideră că în timp bariera dintre cele două va dispărea, devenind o soluție integrată.

Cu finanțarea atrasă, de 100 de milioane de euro, Vivid este acum evaluată la 775 milioane de euro. Investiția de tip Series C, atrasă la începutul lunii februarie, a fost condusă de Ribbit Capital și SoftBank Vision Fund 2.

Compania merge pe premisa că utilizatorii Vivid vor mai mult decât o platformă sau o aplicație bancară, ci sunt interesați de o oportunitate de a economisi, a investi sau a-și organiza finanțele personale.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Piața muncii în România în 2025: tendințe și riscuri pentru antreprenori

Piața muncii din România traversează o perioadă de transformări accelerate, influențate de factori economici globali, digitalizare și schimbările legislative interne. Conform celor mai recente știri economice, publicate pe platforme precum…

Citește

România vs. alte țări din UE: Cum se dezvoltă economia în 2025

Economia României continuă să se dezvolte într-un ritm alert în 2025, marcând o creștere mai rapidă decât media Uniunii Europene. În timp ce statele din zona euro se confruntă cu…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 recomandări de imprimante laser color pentru birouri moderne și utilizatori exigenți

  • April 25, 2025
5 recomandări de imprimante laser color pentru birouri moderne și utilizatori exigenți

5 idei de afaceri verzi care pot atrage finanțare în 2025

  • April 25, 2025
5 idei de afaceri verzi care pot atrage finanțare în 2025

Cum ar trebui să arate un site pentru antreprenori în 2025: design, conținut, funcționalitate

  • April 24, 2025
Cum ar trebui să arate un site pentru antreprenori în 2025: design, conținut, funcționalitate

6 recomandări de cărți pentru antreprenori și viitori lideri

  • April 23, 2025
6 recomandări de cărți pentru antreprenori și viitori lideri

Cele mai promițătoare idei de afaceri pentru antreprenorii tineri

  • April 23, 2025
Cele mai promițătoare idei de afaceri pentru antreprenorii tineri

5 recomandări de mini PC-uri performante și compacte pentru birou sau acasă

  • April 22, 2025
5 recomandări de mini PC-uri performante și compacte pentru birou sau acasă