PNRR: România a accesat primul miliard de euro. Vor fi lansate noi programe de finanțare

Premierul României, Nicolae Ciucă, a anunțat că primul miliard de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a fost accesat. Acești bani vor fi folosiți pentru a renova clădiri din toată țara, potrivit declarațiilor prim-ministrului. Programul de redresare oferă o șansă importantă României de a avansa pe drumul dezvoltării și modernizării, iar cele 24 de ținte și jaloane aferente primului trimestru din 2022 au fost închise la timp.

România începe să valorifice banii europeni

Primul miliard de euro accesat prin PNRR va fi folosit pentru renovarea clădirilor, iar Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, precum și autoritățile publice locale sau centrale vor desfășura diverse programe ce vizează eficiența energetică, siguranța seismică etc.

România a primit deja un avans de aproape 4 miliarde de euro, însă banii europeni nu au fost cheltuiți din cauza faptului că Guvernul nu încheiase procedurile pentru transferul sumelor, inclusiv BNR declarând că fondurile virate de Comisia Europeană nu au fost cheltuite.

Dan Vîlceanu, ministrul Proiectelor Europene, a explicat cum vor fi cheltuiți banii primiți prin PNRR. Conform procedurii, fiecare minister trebuie să completeze și să trimită un formular pentru a putea accesa fonduri din bugetul ministerului Investițiilor și pentru ca acestea să poată fi transferate în bugetul fiecărui minister coordonator.

Premierul a anunțat că toate jaloanele aferente primului trimestru din 2022 au fost închise

Pentru a primi banii europeni prin PNRR, România trebuie să închidă la timp o serie de ținte și jaloane asumate. Premierul României a anunțat că cele 24 de jaloane pentru trimestrul unu al acestui an au fost îndeplinite, mulțumind printr-o postare pe Facebook celor implicați în atingerea acestora la timp. Executivul a aprobat mai multe acte normative în vederea atingerii jaloanelor asumate.

Vor fi lansate în curând mai multe apeluri de finanțare prin PNRR

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că în viitorul apropiat vor fi lansate mai multe apeluri de finanțare prin PNRR pentru sectorul de energie, dezvoltare și pentru turism. Într-o postare pe social media, oficialul a menționat că MIPE va înainta anul acesta două cereri de plată la Comisia Europeană pentru a primi fonduri prin PNRR. Prima cerere va fi făcută în mai și a doua în octombrie.

Prin PNRR, se vor face învestiții în dezvoltare și modernizare, dar vor fi rezolvate și anumite probleme de funcționare a statului. Termenele în care trebuie închise jaloanele asumate sunt destul de scurte, iar România a avut de îndeplinit 24 dintre acestea până la 31 martie. În acest context, se iau măsuri importante la nivelul ministerelor.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a declarat că au avut loc mai multe întâlniri cu ministere coordonatoare de reformă și reprezentanți ai Comisiei Europene pentru a pune la punct anumite aspecte referitoare la jaloanele ce trebuiau închise până la sfârșitul lunii martie. În luna octombrie, se va face cerere de plată pentru jaloanele din primul trimestru al lui 2022, iar în luna mai pentru jaloanele din decembrie 2021.

Valoarea primei cereri de plată ar fi de 2,6 miliarde de euro (cea din luna mai), iar a celei de-a doua cereri de plată de 3,1 miliarde de euro (cea din octombrie). După ce primește o cerere de plată, Comisia Europeană are la dispoziție două luni pentru analiză și pentru aprobare, iar Consiliul Uniunii Europene are un termen de o lună pentru a adopta decizia de plată.

MIPE a lansat platforma pentru depunerea proiectelor de investiții

La 31 martie se lansa și platforma pentru depunerea proiectelor de investiții finanțate în cadrul PNRR, unde aplicanții trebuie să își creeze înainte de toate un cont. În vederea preluării cererilor de finanțare, instituțiile care se ocupă de coordonarea implementării investițiilor finanțate prin PNRR pot utiliza platformele proprii.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Trenduri în eCommerce în România: ce funcționează în 2026

Piața de eCommerce din România continuă să evolueze într-un ritm accelerat, influențată de schimbările în comportamentul consumatorilor, de tehnologii emergente și de presiunea competitivă tot mai mare. Pentru antreprenori, adaptarea…

Citește

Antreprenor în România: provocări și oportunități în contextul economic actual

Contextul economic din România traversează o perioadă marcată de schimbări rapide, influențate atât de dinamica internă, cât și de evoluțiile globale. Pentru orice antreprenor în România, adaptarea la aceste transformări…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

  • April 17, 2026
5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale