Prețul carburanților va depăși 10 lei. Statul român a încasat 600 de milioane de euro din majorările din acest an

Prețul carburanților este, în prezent, mai mare cu 63% față de aceeași perioadă a anului 2021. Motivele acestor scumpiri sunt diverse: creșterea cursului valutar, creșterea cotațiilor țițeiului, a costurilor de transport maritim, etc. Este inevitabil ca în viitorul apropiat prețul să depășească pragul psihologic și să ajungă la peste 10 lei pe litru, în cazul benzinei și la peste 11 lei pe litru, în cazul motorinei, după cum estimează specialiștii de la Asociația Energia Inteligentă într-un articol de pe site-ul oficial.

Statul, marele câștigător al acestor scumpiri

În aceeași analiză se mai precizează că statul român este marele câștigător în toată această pleiadă de scumpiri a carburanților, câștigând suplimentar aproximativ 600 de milioane de euro în prima parte a acestui an, față de prima parte a anului trecut. Potrivit Asociației, atât în cazul combustibililor, cât și al gazelor sau al energiei electrice, Statul are de câștigat din scumpiri.

Într-o analiză a estimărilor costurilor pentru produsele petroliere de la pompă se arată că prețul la pompă este cu 63% mai mare, față de aceeași zi a anului trecut. Majorarea a apărut pentru că:

  • a fost înregistrată o creștere a cotațiilor țițeiului cu 64%, comparativ cu cotațiile din aceeași zi a anului 2021, după cum se poate vedea și în graficul de mai jos:

Preț carburanți

Sursa: Asociația Energia Inteligentă

  • cursul valutar leu-dolar a crescut cu 14% față de cotațiile din aceeași zi a lui 2021;

  • au crescut cu peste 500% costurile de transport maritim al țițeiului;

  • au crescut cu peste 600% costurile cu asigurările pentru navele ce circulă în Marea Neagră;

  • au crescut cu 100% costurile de furnizare;

  • au crescut cu 30% costurile de rafinare;

  • a crescut cu 3% acciza percepută de stat;

  • a crescut cota TVA percepută de stat din cauza creșterii bazei de aplicare cu 63%;

Cotațiile benzinei

Conform Asociației, analizând cotațiile benzinei, în 2022, se poate observa că ele au crescut cu 75%. Iată graficul prezentat în analiza respectivă:

grafic pret carburanti

Sursa: Asociația Energia Inteligentă

În tot acest timp, statul a profitat de pe urma creșterii, având în vedere că banii ce au fost încasați din TVA-ul aferent vânzării benzinei a crescut, în 2022, cu 40%.

Cotațiile motorinei

Cotațiile motorinei au crescut și ele foarte mult în 2022, mai exact cu 80%. Și de această dată, banii încasați din TVA din vânzarea motorinei, în acest an, au crescut cu 40%.

grafic pret carburanti 2

Evoluția cotațiilor produselor petroliere este cea care determină prețul la benzină și motorină, la nivelul pieței europene. Acest preț prezintă o volatilitate superioară față de prețul țițeiului, ca o consecință a dificultății abordării unor rute de transport, din cauza războiului din Ucraina precum și din cauza închiderii neprogramate a două rafinării europene, după cum mai arată Asociația.

Cantitatea de produse petroliere consumate în România în 2021

În România, potrivit INS, anul trecut s-au consumat 13.853,1 mii tone produse petroliere (țiței brut rafinat în România și produse petroliere rafinate ce au fost importate), cu o dependență de 78% de importuri. Importurile produselor petroliere brute au fost realizate de către 3 companii mari, ce dețin și rafinării pe teritoriul țării noastre:

  • Rompetrol – care importă țiței din Kazahstan – 3.482 mii tone;

  • Lukoil – ce importă țiței din Rusia – 2,298 mii tone;

  • OMV Petrom – ce importă țiței din Rusia și din afara Rusiei – 1.044 mii tone

Oprirea livrărilor prin conducta CPC (Caspian Pipeline Consirtium) din Rusia, prin care se aduce 85% din țițeiul ce se prelucrează în România poate crea o criză a combustibilului în țara noastră (după ce vor fi epuizate stocurile strategice). Mai exact, ar scoate de pe piață 42% din necesarul de produse petroliere, atrag atenția cei de la Asociația Energia Inteligentă.

Ce măsuri ar trebui luate pentru a combate situația actuală

Asociația spune că este nevoie de măsuri pe care să le ia România pentru a combate situația actuală din benzinării, precum și efectele în securitatea energetică a țării: „trebuie astfel gândite încât să nu ajungem în situația mult mai rea decât ne găsim în prezent și anume să ajungem în situația lipsei efective a carburanților la pompă. Una dintre măsurile care ar face mult mai rău, decât bine este plafonarea prețului la pompă. Ar fi momentul în care unele companii din Romania ar reduce eforturile uriașe pe care le fac în momentul de față pentru a găsi soluții să aducă țiței din alte părți ale lumii decât din Federația Rusă, respectiv folosind infrastructura rusească”, precizează asociația.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Piața muncii în România în 2025: tendințe și riscuri pentru antreprenori

Piața muncii din România traversează o perioadă de transformări accelerate, influențate de factori economici globali, digitalizare și schimbările legislative interne. Conform celor mai recente știri economice, publicate pe platforme precum…

Citește

România vs. alte țări din UE: Cum se dezvoltă economia în 2025

Economia României continuă să se dezvolte într-un ritm alert în 2025, marcând o creștere mai rapidă decât media Uniunii Europene. În timp ce statele din zona euro se confruntă cu…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 recomandări de imprimante laser color pentru birouri moderne și utilizatori exigenți

  • April 25, 2025
5 recomandări de imprimante laser color pentru birouri moderne și utilizatori exigenți

5 idei de afaceri verzi care pot atrage finanțare în 2025

  • April 25, 2025
5 idei de afaceri verzi care pot atrage finanțare în 2025

Cum ar trebui să arate un site pentru antreprenori în 2025: design, conținut, funcționalitate

  • April 24, 2025
Cum ar trebui să arate un site pentru antreprenori în 2025: design, conținut, funcționalitate

6 recomandări de cărți pentru antreprenori și viitori lideri

  • April 23, 2025
6 recomandări de cărți pentru antreprenori și viitori lideri

Cele mai promițătoare idei de afaceri pentru antreprenorii tineri

  • April 23, 2025
Cele mai promițătoare idei de afaceri pentru antreprenorii tineri

5 recomandări de mini PC-uri performante și compacte pentru birou sau acasă

  • April 22, 2025
5 recomandări de mini PC-uri performante și compacte pentru birou sau acasă