PROIECT: Producătorii și comercianții de produse agricole, obligați să raporteze stocurile. Amenzi uriașe pentru cei care nu se conformează

Ministerul Agriculturii (MA) a lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență potrivit căruia producătorii, comercianții și depozitarii de produse alimentare și agricole vor fi obligați să raporteze în fiecare lună către stat stocurile pe care le au.

Această măsură ar fi una fără precedent în România. În nota de fundamentare, Ministerul explică faptul că din lipsa informațiilor cu privire la cantitățile de produse agricole și alimentare ce există în România se poate crea un dezechilibru între cerere și ofertă.

Produsele vizate pentru raportare

Produsele care sunt vizate de această posibilă măsură sunt: fructele, legumele, cerealele, semințele de oleaginoase, precum și produsele derivate, semințele certificate, legumele furajere, carnea și produsele din carne ce au termen de valabilitate de peste 10 zile, adică inclusiv conserve, lapte, produse din lapte, apă, orez, produse de panificație, plante aromatice, condimente, sare, zahăr, ceaiuri, miere, drojdie.

De o excepție de la raportare ar urma să beneficieze acei comercianți care au magazine mai mici de 400 de mp, dar și operatorii care au stocuri mai mici de 10 tone (la fructe și legume), de 20 de tone (semințe de oleaginoase), de 25 de tone (cereale), de 50 de kg (miere), de 10 tone (leguminoase furajere) și de 300 de kg (plante aromatice).

Când și cum se fac raportările

Operatorii au obligația de a transmite datele referitoare la stocuri la Ministerul Agriculturii, până la data de 15 a fiecărei luni. Ministerul Agriculturii și Ministerul Finanțelor vor face verificarea stocurilor.

În cazul în care datele nu sunt transmise până la data comunicată, amenzile ce se pot aplica sunt cuprinse între 500.000 și 1 milion de lei.

Care este motivația pentru această ordonanță de urgență

În proiectul pentru această ordonanță de urgență se arată că sunt mai multe motive pentru care s-a ajuns la această măsură. În primul rând, se dorește ca măsura să contribuie la „dezvoltarea unui plan de reducere a riscurilor legat de securitatea alimentară și de stabilirea unui sistem de management al crizelor privind capabilitatea de răspuns specifică sectorului agricol și al industriei alimentare”.

Apoi sunt invocate mai multe motive: experiența acumulată în timpul pandemiei, dificultățile care au fost întâmpinate în transporturile de produse alimentare, de materii prime pentru industria alimentară, de mărfuri perisabile, de echipamente pentru acest sector, de inputuri agricole, de închiderea mall-urilor, dar și de alte impedimente, precum: transportul salariaților sau utilizarea substanțelor biocide, ca măsură pentru garantarea sănătății și siguranței în muncă în unitățile de producție din acest sector, precum și pentru asigurarea continuității producției și furnizării produselor agroalimentare populației.

Un alt context pentru această decizie îl oferă și războiul din Ucraina, împreună cu influența geopolitică a sa asupra României, dar și posibilitatea de a se declanșa un deficit alimentar la nivel european.

În plus, ministerul transmite că măsura de a raporta aceste informații referitoare la cantitățile de produse alimentare și agricole existente contribuie la reducerea impactului asupra securității alimentare. Vor putea fi astfel preîntâmpinate întreruperile în ceea ce privește aprovizionarea cu alimente.

Totodată, vor putea fi instituite într-un timp scurt mecanisme de centralizare și de cunoaștere operativă permanentă a tuturor stocurilor de produse alimentare și agricole, ce vor asigura ”în mod unitar și profesionist securitatea alimentară. Apărarea vieții și sănătății populației, pe timpul producerii unor situații de urgență, generate de întreg spectrul de amenințări, epidemii și alte evenimente generatoare de victime multiple: calamități naturale, conflicte militare, dezastre, care să permită restabilirea rapidă a stării de normalitate”, se arată în proiectul ordonanței de urgență.

Seceta – și ea o cauză pentru instituirea unor măsuri în acest sector

Seceta pedologică din ultima perioadă este amintită și ea drept motiv pentru luarea unor măsuri de preîntâmpinare a eventualelor efecte către populație, mai exact a livrării de produse agricole, dar și de materii prime pentru industria alimentară.

Declararea stocurilor ar fi de asemenea utilă pentru efectuarea unor evaluări naționale în privința riscului principalelor resurse, infrastructuri sau sectoare de hrană și apă, astfel încât să se dezvolte un plan de reducere a riscurilor de securitate alimentară.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Trenduri în eCommerce în România: ce funcționează în 2026

Piața de eCommerce din România continuă să evolueze într-un ritm accelerat, influențată de schimbările în comportamentul consumatorilor, de tehnologii emergente și de presiunea competitivă tot mai mare. Pentru antreprenori, adaptarea…

Citește

Antreprenor în România: provocări și oportunități în contextul economic actual

Contextul economic din România traversează o perioadă marcată de schimbări rapide, influențate atât de dinamica internă, cât și de evoluțiile globale. Pentru orice antreprenor în România, adaptarea la aceste transformări…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

  • April 17, 2026
5 modele de telefoane Google Pixel pentru antreprenorii care vor eficiență și funcții AI

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale