Provocările anului 2022 pentru companii: lipsa forței de muncă, scumpirea energiei electrice și întârzieri în lanțul de aprovizionare

Mai multe companii din vestul României au anunțat că vor face investiții importante în perioada următoare, iar aceste proiecte vor face din regiunea respectivă un punct de referință pentru sectoarele IT și automotive, potrivit rectorului Universității Politehnica Timișoara (UPT), Florin Drăgan.

Cu toate acestea, companiile vor întâmpina dificultăți din 3 direcții, arată UPT. Mai precis, se menționează criza foței de muncă, problemele din lanțul de aprovizionare și nu în ultimul rând, prețurile la energie.

Lipsa forței de muncă se acutizează în România

Rectorul UPT amintește că problema resursei umane este una care se manifestă la nivel global, dar în România continuă să se intensifice. Deși companiile au planuri mari pentru viitor în ceea ce privește dezvoltarea, au șanse mari să se confrunte cu probleme în procesul de recrutare. Pe lângă faptul că țările din jur încep să se dezvolte pe domeniile de inginerie și IT&C, în România costurile cu forța de muncă au crescut. Companiile își redistribuie planurile de dezvoltare mai degrabă către zonele în care pot să găsească mai repede forță de muncă.

Păstrarea angajaților actuali va deveni o provocare în contextul în care mai multe companii de profil din străinătate au început să recruteze români, fără a fi necesară deplasarea acestora în țările respective. Inclusiv companii cu sediile centrale în capitală sau alte orașe mari au adoptat această metodă, prin care angajează persoane din alte regiuni fără relocare.

Facultățile nu produc suficienți specialiști

În raport cu cererea, universitățile din România nu pot produce suficienți specialiști, iar în această situație păstrarea celor existenți este esențială. Una dintre modificările majore pe care le-a adus pandemia a fost schimbarea modului de lucru, iar acum tot mai mulți angajați își doresc să continue să lucreze de acasă. Acest sistem de lucru nu este o noutate pentru vestul Europei, iar companiile de acolo au o deschidere mai mare față de telemuncă.

Problemele din lanțul de aprovizionare împiedică planurile pe termen lung

Pe fondul problemelor din lanțul de aprovizionare, companiilor de telecomunicații sau automotive le este dificil să facă predicții referitor la nevoia de componente electronice și respectiv planuri pe termen lung. Cât despre criza globală de microcipuri, aceasta poate fi adâncită de piața criptomonedelor.

Pentru că se minează foarte mult, cererea de plăci electronice crește și implicit se generează întârzieri în lanțul de aprovizionare, explică rectorul UPT. Termenele de livrare pentru unele produse, cum sunt laptopurile, au crescut foarte mult din cauza crizei globale de microcipuri. Pe partea de automotive, mai mulți producători au înregistrat scăderi în vânzările de automobile, ceea ce a dus la scăderea volumului de producție al furnizorilor. În plus, instabilitatea din sectorul automotive este amplificată și de creșterea prețurilor la energie electrică și gaz.

Pandemia a pus presiune pe infrastructura de telecomunicații

Încă de la începutul pandemiei, s-a înregistrat o creștere masivă în traficul de date și voce, astfel că au fost necesare investiții în sectorul de telecomunicații pentru a gestiona cererea. Tehnologia 5G a pătruns în România, deși alte țări din Europa de Vest sunt mai avansate în adoptarea acesteia. Rectorul Florin Drăgan a făcut precizări și cu referire la Codul Comunicațiilor Electronice, pe care România s-a angajat să îl adopte în cadrul PNRR și prin care sarcina operatorilor ar fi simplificată în ceea ce privește extinderea rețelelor de telecomunicații.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Ce tipuri de business vor dispărea în următorii 5 ani și ce oportunități apar în loc

Schimbările economice, digitalizarea accelerată și modificarea comportamentului consumatorilor transformă radical piața de business din România. În următorii ani, multe afaceri tradiționale vor pierde teren sau chiar vor dispărea, în timp…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de televizoare de 126 cm potrivite pentru birouri și spații comerciale

  • July 20, 2026
5 modele de televizoare de 126 cm potrivite pentru birouri și spații comerciale

Idei de afaceri în domeniul serviciilor digitale cu cerere în creștere

  • July 20, 2026
Idei de afaceri în domeniul serviciilor digitale cu cerere în creștere

5 modele de tablete grafice utile pentru antreprenori și profesioniști creativi

  • July 13, 2026
5 modele de tablete grafice utile pentru antreprenori și profesioniști creativi

Cum interpretezi indicatorii financiari esențiali pentru o afacere sănătoasă

  • July 13, 2026
Cum interpretezi indicatorii financiari esențiali pentru o afacere sănătoasă

5 modele de laptopuri Acer potrivite pentru antreprenori și utilizatori activi

  • June 29, 2026
5 modele de laptopuri Acer potrivite pentru antreprenori și utilizatori activi

Cum pregătești firma pentru un control ANAF: documente și bune practici

  • June 29, 2026
Cum pregătești firma pentru un control ANAF: documente și bune practici