Schema completă de vaccinare anti-Covid le va aduce celor care o fac tichete de masă în valoare de 100 de lei

Ministerul Sănătății a dat un ordin potrivit căruia persoanele care se vaccinează cu schema completă anti-Covid vor primi, începând cu data de 31 august 2021, 5 tichete de masă cu valoarea de 20 de lei fiecare. Ordinul Ministerului Sănătății nr.1863/2021 a fost publicat în Monitorul Oficial la data de 13 septembrie 2021, moment în care a intrat și în vigoare, stabilind totodată și metodologia de acordare a acestor beneficii.

Tichetele se primesc la cel mult 60 de zile de la vaccinare

Conform prevederilor acestui Ordin, tichetele de masă vor fi acordate de către centrul de vaccinare unde a fost efectuată ultima doză de vaccin, în maximum de 60 de zile de la vaccinare. Astfel că, începând cu data de 13 septembrie, românii care se vor imuniza cu schema completă de vaccinare împotriva Covid-19 vor primi 5 tichete de masă, în valoare totală de 100 de lei. La această dată, Ordinul Ministerului Sănătății a intrat în vigoare și a stabilit metodologia de aplicare a prevederilor prezentate inițial în Ordonanța Guvernamentală nr.19 din 31 august 2021, referitoare la aceste beneficii acordate celor care se vaccinează cu schema completă.

Actul normativ prevede ca persoanele care se vor imuniza cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-Cov-2, după data de 31 august 2021, vor beneficia de o alocație de hrană, sub formă de tichete de masă, în valoare totală de 100 de lei. În baza unui registru de evidență, persoanele care se vaccinează vor primi aceste tichete de la centrul în care a avut loc imunizarea cu ultima doză, indiferent dacă este vorba despre un centru de vaccinare, cabinetul medicului de familie sau ambulatoriul de specialitate.

În Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1863/2021 se menționează că tichetele de masă se completează în momentul în care sunt distribuite, acestea fiind emise fără date personale.

În cazul în care beneficiarii acestor tichete refuză să le primească, această opțiune trebuie consemnată de personalul centrului medical în care are loc vaccinarea într-un registrul de evidență. Ulterior, aceste tichete vor fi redistribuite de DSP-uri, în funcție de necesități.

Bugetul alocat pentru achiziționarea acestor tichete de masă sunt suportate de Ministerul Sănătății, la titlul 20

Acesta prevede ca procedura de cumpărare a tichetelor de masă, după cum se menționează în Legea nr. 98/2016 referitoare la achizițiile publice – cu modificările și completările ulterioare – să fie realizată de direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București. Acestea ar trebui realizate în termen de 10 zile din momentul în care sunt alocate prevederile bugetare de Ministerul Sănătății.

După achiziționare, tichetele ar trebui distribuite centrelor de vaccinare, medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate, în maximum 5 zile, de către DSP, după cum prevede Ordinul Ministerului Sănătății nr.1863 din 2021. Acestea vor putea fi ridicate de persoanele vaccinate cu schema completă, după 31 august 2021, în 60 de zile de la data ultimei doze, de la centrul unde a avut loc vaccinarea.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Antreprenor în România: cum să îți finanțezi afacerea în primele luni

De ce este esențială finanțarea corectă la început de drum Pentru orice antreprenor în România, primele luni de activitate pot fi decisive pentru evoluția afacerii. În această etapă apar cele…

Citește

Ce trebuie să pregătești înainte să aplici la un program de finanțare pentru afacerea ta

În ultimii ani, interesul pentru știri despre finanțări dedicate antreprenorilor a crescut considerabil. Programele de sprijin, granturile nerambursabile și fondurile europene oferă oportunități reale pentru dezvoltarea afacerilor, însă accesarea lor…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

  • April 29, 2026
5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău

  • April 29, 2026
Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău

E-commerce în România: evoluții recente și perspective pentru antreprenori

  • April 28, 2026
E-commerce în România: evoluții recente și perspective pentru antreprenori

5 tonere compatibile pentru antreprenori

  • April 27, 2026
5 tonere compatibile pentru antreprenori

Ghid complet pentru un antreprenor în România la început de drum

  • April 27, 2026
Ghid complet pentru un antreprenor în România la început de drum

5 modele de telefoane mobile Xiaomi pentru utilizatori activi și site pentru antreprenori

  • April 24, 2026
5 modele de telefoane mobile Xiaomi pentru utilizatori activi și site pentru antreprenori