TURISM: Ce planuri de vacanță au românii pentru vara 2022: ce buget alocă și care sunt destinațiile alese

Un studiu realizat de platforma hotelieră Travelminit.ro arată că românii sunt interesați, în majoritate, și în vara 2022, să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc. Studiul arată că 26,3% dintre ei au ales deja un pachet turistic pentru vacanță, făcându-și planuri de concediu, iar 54,6% au spus că nu au făcut nicio rezervare.

Potrivit aceleiași cercetări, 19% dintre persoanele chestionate nu sunt încă decise ce să facă și mai doresc să aștepte până să-și facă planuri, având în vedere situația sanitară, dar și politică din România și din lume.

Liber la deplasări

După 2 ani de restricții, cauzate de pandemie, turiștii sunt acum liberi să circule, fără a mai fi condiționați. Cu toate acestea, mulți dintre ei rămân prudenți în ceea ce privește rezervările vacanțelor, mai ales când este vorba să le facă cu foarte mult timp înainte. 31,2% dintre cei chestionați de platforma menționată au spus că preferă să mai aștepte înainte de a stabili detaliile unui sejur ținând cont de situația din Ucraina, alți 31,2% dintre cei chestionați nu s-au decis încă în ceea ce privește destinația, 24,7% motivează situația financiară personală, iar 23,4% pun întârzierea planurilor pe seama lipsei noilor vouchere de vacanță, printre alte cauze.

Ce iau în calcul turiștii când fac o rezervare și ce așteptări au de la agențiile de turism

Conform studiului, criteriile pe care le iau în calcul turiștii în momentul în care își rezervă un loc de cazare sunt: prețurile accesibile (66,3%), posibilitatea de a plăti cu vouchere de vacanță (44,4%), reducerile oferite de unitate (26,8%), posibilitatea rezervării fără avans (37,6%) și anularea gratuită (40,5%).

În ceea ce privește așteptările pe care le au de la agențiile de turism, românii sunt cât se poate de fermi: ei vor pachete la prețuri accesibile, în care să se regăsească facilități precum: anulare gratuită, rezervare fără avans și oferte adaptate pentru toate posibilitățile materiale, dar care să fie cât mai variate. În plus, își doresc și asigurarea unor garanții în privința cazărilor, dar și extinderea valabilității voucherelor de vacanță.

Care sunt destinațiile preferate de români în 2022

După cum s-a putut vedea deja, românii au tendința de a fi mai rezervați în privința vacanțelor din acest an, luând în calcul situația geopolitică și posibilitatea deja vehiculată a unui nou val de infectări COVID-19. Precauția pare să fie cuvântul de ordine atât în ceea ce privește călătoriile interne, cât și pe cele internaționale. De aceea, 47,8% vor călători în România în această vară, iar 3,9% nu vor pleca nicăieri pe durata sezonului estival.

Printre destinațiile ce au fost alese de către cei care nu renunță la vacanța de vară în 2022 se numără: litoralul românesc (24,9%), Transilvania (17,1%), Maramureș (12,7%) sau Delta Dunării, aleasă de 8,8% dintre participanții la studiu. Au mai fost menționate și alte destinații, precum: Valea Prahovei, Moldova și orașele mari.

Bugetul pentru vacanța de vară

În privința bugetului pe care românii îl rezervă pentru vacanța de vară, cei chestionați au răspuns astfel: 25,1% vor aloca între 2.000 și 3.000 de lei; 21,3% – între 500 și 1.450 de lei, iar 20,8% aleg un buget între 1.451 și 2.000 de lei.

Cifrele mai arată și că 40,1% dintre turiști aleg ca și unitate de cazare pensiunile, în timp ce 39,1% optează pentru hoteluri.

Vestea bună este că în acest an Guvernul României va emite din nou vouchere de vacanță, potrivit anunțului făcut recent. Tichetele și cardurile de acest tip au un impact major asupra dinamicii turismului intern.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

Pentru antreprenorii români, 2026 vine cu un mix de oportunități și presiuni care pot influența direct modul în care sunt administrate afacerile. Evoluția consumului, costurile de operare, digitalizarea, accesul la…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

  • September 8, 2026
5 laptopuri de până în 3000 de lei utile pentru antreprenori și munca de birou

Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

  • September 7, 2026
Se poate începe o afacere în România cu 10.000 de euro? Exemple și calcule

5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

  • August 31, 2026
5 modele de tastaturi pentru birou potrivite antreprenorilor și profesioniștilor

Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

  • August 31, 2026
Afaceri de nișă în România: cum identifici o oportunitate înaintea concurenței

5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

  • August 25, 2026
5 modele de sisteme audio potrivite pentru casă, birou sau evenimente

Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească

  • August 24, 2026
Economia României în 2026: principalele tendințe pe care antreprenorii ar trebui să le urmărească