Femeile fondatoare de startup-uri tech au oportunitatea de a accesa finanțare nerambursabilă de până la 75.000 de euro prin programul Women TechEU, lansat de Comisia Europeană, Uniunea Europeană și statele asociate. Pe lângă sprijin financiar, startup-urile selectate vor primi îndrumare și mentorat. Comisia Europeană a anunțat cele 50 de întreprinderi conduse de femei selectate în cadrul programului, însă pe listă nu se găsește niciun startup din România.
Startup-urile selectate vor beneficia de finanțare și mentorat
Potrivit declarațiilor comisarului european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, numărul mare de înscrieri în acest program reprezintă o dovadă a faptului că antreprenoarele din domeniul deep tech au nevoie de sprijin pentru startup-urile nou-înființate. Întreprinderile care au fost selectate vor beneficia de sprijin financiar, de mentorat, îndrumare și vor putea identifica oportunități de colaborare.
Așa cum a anunțat anterior Comisia Europeană, acest program se adresează startup-urilor deep tech cu potențial și antreprenoarelor cu viziune, iar condițiile de participare presupun ca aplicanții să fie de gen feminin, să fie fondatoare/cofondatoare ale unor startup-uri în domeniul deep tech nou-înființate, să dețină funcții de conducere (CEO, CTO sau o funcție similară). De asemenea, startup-ul trebuie să fi fost înregistrat cu cel puțin 6 luni înainte de depunerea cererii.
Women TechEU – inițiativă a Uniunii Europene
În spatele inițiativei Women TechEU se află dorința de a oferi sprijin startup-urilor inovatoare aflate în stadiu incipient, aceasta fiind o perioadă riscantă din parcursul unei întreprinderi. Prin această schemă, firmele înființate de femei pot obține granturi în valoare de 75.000 de euro și pot beneficia de mentorat. Mentoratul și îndrumarea sunt parte a programului Women Leadership al Consiliului European pentru Inovare (CEI), iar antreprenoarele vor putea să identifice inclusiv oportunități de colaborare în rețea.
Vor fi sprijinite startup-uri din 15 țări diferite
Un prim grup de 50 de întreprinderi fondate de femei vor beneficia sprijin în urma selecției, acestea fiind localizate în 15 țări diferite. Peste 40 dintre ele au sediul în țări membre UE. Printre inovațiile care au fost dezvoltate de startup-urile selectate se numără soluții pentru diagnosticarea timpurie a cancerului și soluții care vizează reducerea impactului negativ al emisiilor de metan.
Întreprinderile propuse pentru finanțare își centrează activitatea în jurul unor obiective de dezvoltare durabilă, între care extinderea accesului la educație și identificarea unor soluții de reducere a risipei de alimente. Proiectele vor începe în primăvară și vor dura între 6-12 luni, după cum arată preconizările.
De data aceasta, au fost propuse spre finanțare doar 50 de întreprinderi, însă pentru următoarea cerere bugetul se va majora și implicit, mai multe startup-uri vor putea să beneficieze de finanțare (aproximativ 130 de întreprinderi). Anul acesta, programul va fi reînnoit de comisie și bugetul va fi majorat la 10 milioane de euro.
Un sfert din ecosistemul european al startup-urilor este reprezentat de deep-tech
Evaluând ecosistemul european al startup-urilor, domeniul deep-tech reprezintă mai bine de un sfert din acesta. Întreprinderile nou-înființate din acest domeniu sunt fundamentate pe inovații din domeniul ingineriei și științei, astfel că au nevoie de mai multe resurse financiare și timp pentru a își solidifica activitatea.
Multe startup-uri sunt expuse riscului de a eșua în stadiu incipient dacă nu beneficiază de sprijin. De asemenea, femeile par să întâmpine și mai multe obstacole în acest sens, din cauza stereotipurilor și prejudecăților de gen, care le îngreunează uneori accesul la oportunități de dezvoltare.
Există un număr mare de femei care își doresc să lanseze o afacere în domeniul tehnologiei, dar care nu dispun de resursele necesare și care se împiedică de obstacolele menționate anterior în încercarea de a le identifica. În aceste condiții, Europa pierde deopotrivă talent și oportunități de creștere economică. Acestea sunt motivele care se află la baza inițiativei UE, programul Women TechEU adresându-se antreprenoarelor aflate la început de drum cu întreprinderile lor de deep tech.
Schema își propune să contribuie la creșterea numărului de startup-uri în acest domeniu, înființate de femei. Un alt obiectiv al programului este de a crea un ecosistem european mai echitabil în sectorul de deep tech, mai ales că tehnologia este unul dintre domeniile în care prejudecățile de gen își spun cel mai tare cuvântul.
Deși în rezultatele primei cereri de candidaturi nu se regăsesc întreprinderi nou-înființate de deep tech din România, Comisia va reînnoi programul și antreprenoarele din România și Republica Moldova vor avea o nouă șansă de a obține fonduri nerambursabile și mentorat în cadrul Women TechEU.








