Ce sancțiuni riscă patronii a mai mult de trei microintreprinderi?

De la 1 ianuarie 2023, legea prevede că o persoană poate deține maximum trei microintreprinderi (OG 16/2022, pentru regimul impozitului micro). Actul normativ nu menționează însă și sancțiunile pentru nerespectarea acestei reguli. Cu toate acestea, patronii a mai mult de trei microintreprinderi riscă, în cazul unui control de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), să fie supuși recalculării impozitelor datorate la stat.

Conform legislației în vigoare, microintreprinderile au un regim de impozitare prin cotă de 1%, în timp ce restul societăților comerciale sunt taxate cu impozitul pe profit de 16%. Prin OG 16/2022 s-a stabilit că o firmă poate alege regimul micro în condițiile în care „are asociați/acționari care dețin peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cel mult trei persoane juridice române care se încadrează să aplice sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor” (art. 5).

Ce impozit se poate aplica pentru cei care dețin mai mult de trei microintreprinderi?

Deși legea nu prevede deocamdată alte sancțiuni pentru nerespectarea numărului maxim de trei microintreprinderi, în cazul unui control, inspectorii ANAF pot decide recalcularea impozitului datorat către stat pentru unele dintre întreprinderile deținute. Pentru trei dintre ele se va menține regula cotei de 1%, urmând ca cele ce depășesc numărul legal să fie impozitate pe profit, cu 16%.

În lipsa unor norme metodologice clare, calculul rămâne la latitudinea personalului ANAF, care poate alege oricare dintre firmele deținute de întreprinzător, inclusiv pe cea cu cel mai mare profit înregistrat. Pentru a evita o astfel de situație, se recomandă patronilor de microintreprinderi peste limita admisă de lege să stabilească ei înșiși, anterior unui eventual control, regimul de impozitare aplicabil fiecărei entități economice pe care o dețin, a declarat pentru avocatnet.ro, Camelia Malahov, Director impozitare directă la Deloitte România. Practic, aceștia ar trebui să decidă care sunt întreprinderile cărora li se va aplica o cotă de 1% și care sunt cele pentru care vor plăti impozit pe profit de 16%.

Limitarea numărului de microintreprinderi, soluție pentru o impozitare corectă

Măsura introdusă prin OG 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale, aceea de a limita numărul de microintreprinderi pentru același deținător a fost introdusă pentru a asigura o impozitare corectă a întreprinderilor. Unii antreprenori alegeau să își fragmenteze afacerile într-un număr nelimitat de microintreprinderi, pentru a evita cifrele de afaceri mari și impozitarea cu 16% din profitul realizat, preferând regimul mai favorabil al cotei de 1%.

Modificările legislative recente vin să descurajeze această practică

Chiar în lipsa unei alte sancțiuni, normele fiscale vor putea fi aplicate în cazul unui control de la ANAF, în urma căruia ar rezulta impunerea de sume suplimentare de plată la stat pentru deținătorii unui număr de peste trei microintreprinderi. Modificarea face parte dintr-o serie de reglementări care vizează aplicarea Planului Național de Redresare și Reziliență, în care se include și obiectivul uniformizării sistemului de taxare și al creșterii veniturilor la bugetul de stat.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

  • Taxe
  • May 25, 2026
  • 5 minutes Read
Noutăți fiscale privind taxarea freelancerilor și microîntreprinderilor în 2026

Anul 2026 continuă seria modificărilor fiscale care au schimbat radical modul în care sunt taxate microîntreprinderile, freelancerii și activitățile independente din România. După mai multe ajustări succesive introduse în ultimii…

Citește

Știri economice: industriile care cresc accelerat în România și atrag investiții

Economia României traversează o perioadă de transformare accelerată, iar anumite sectoare reușesc să se dezvolte într-un ritm peste media pieței. În ciuda incertitudinilor fiscale, a costurilor mai mari de finanțare…

Citește

Te-ar mai putea interesa

5 modele de coolere laptop cu lumini pentru gaming, birou și lucru intens

  • June 2, 2026
5 modele de coolere laptop cu lumini pentru gaming, birou și lucru intens

Afaceri care pot fi lansate folosind exclusiv instrumente AI

  • June 2, 2026
Afaceri care pot fi lansate folosind exclusiv instrumente AI

5 modele de tablete Samsung potrivite pentru antreprenori

  • May 26, 2026
5 modele de tablete Samsung potrivite pentru antreprenori

Noutăți fiscale privind taxarea freelancerilor și microîntreprinderilor în 2026

  • May 25, 2026
Noutăți fiscale privind taxarea freelancerilor și microîntreprinderilor în 2026

5 modele de laptopuri pentru birou potrivite pentru antreprenori

  • May 20, 2026
5 modele de laptopuri pentru birou potrivite pentru antreprenori

Idei de afaceri în domeniul serviciilor care au cerere tot mai mare

  • May 20, 2026
Idei de afaceri în domeniul serviciilor care au cerere tot mai mare