Credite bancare fără dobânzi și comisioane, pentru fermieri

Agricultorii români vor putea contracta împrumuturi de la bănci fără să plătească dobândă și alte comisioane, a declarat ministrul agriculturii, Petre Daea, pentru participanții la Târgul producătorilor „Toamna buzoiană”. Măsura face parte dintr-un act normativ, Ordonanța Guvernului 99, care vizează sprijin pentru toate categoriile de fermieri, atât producătorii de cereale și materie primă, cât și procesatorii. Aceștia vor putea împrumuta sumele de care au nevoie pentru întreprinderea cu profil agricol fără a plăti comisionul de risc sau comisionul de administrare şi nici dobânzile la creditul respectiv.

„Iată, iau un credit practic fără costuri. Acest lucru este extrem de important pentru a putea realiza în România fiecare dintre fermieri ceea ce îşi propune, înţelegând aici şi planul de cultură, activitatea concretă în /câmpuri/ şi în zootehnie. Sunt măsuri care mizează pe toţi producătorii, toţi fermierii, ştiindu-se necazurile prin care au trecut în perioada aceasta de secetă pedologică”, a precizat Petre Daea, citat de Rador.

2022 a fost un an dificil pentru fermierii români, ale căror culturi au fost afectate de secetă. S-au înregistrat pierderi atât la culturile semănate în toamna trecută, cât și la cele însămânțate în primăvară. La data de 16 septembrie, suprafața totală afectată de secetă comunicată de agricultori era de 588.267 de hectare la nivelul a 38 de județe, potrivit agrointeligenta.ro.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Antreprenor în România: cum să îți finanțezi afacerea în primele luni

De ce este esențială finanțarea corectă la început de drum Pentru orice antreprenor în România, primele luni de activitate pot fi decisive pentru evoluția afacerii. În această etapă apar cele…

Citește

Ce trebuie să pregătești înainte să aplici la un program de finanțare pentru afacerea ta

În ultimii ani, interesul pentru știri despre finanțări dedicate antreprenorilor a crescut considerabil. Programele de sprijin, granturile nerambursabile și fondurile europene oferă oportunități reale pentru dezvoltarea afacerilor, însă accesarea lor…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Psihologia prețului: strategii care cresc conversiile în afaceri

  • April 30, 2026
Psihologia prețului: strategii care cresc conversiile în afaceri

5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

  • April 29, 2026
5 modele de laptopuri Lenovo potrivite pentru antreprenori și lucru de zi cu zi

Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău

  • April 29, 2026
Metode de promovare prin SEO local: cum atragi clienți din orașul tău

E-commerce în România: evoluții recente și perspective pentru antreprenori

  • April 28, 2026
E-commerce în România: evoluții recente și perspective pentru antreprenori

5 tonere compatibile pentru antreprenori

  • April 27, 2026
5 tonere compatibile pentru antreprenori

Ghid complet pentru un antreprenor în România la început de drum

  • April 27, 2026
Ghid complet pentru un antreprenor în România la început de drum