Noi programe de finanțare pentru mediul de afaceri: ajutoare de stat pentru firmele de producție, agricultură, construcții și inovare

Proiectul de Ordonanță de urgență pentru aprobarea și finanțarea unor programe de garantare în domenii prioritare pentru economia românească a fost elaborat și lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor. Prin acest proiect, se dorește aprobarea programelor IMM PROD, RURAL INVEST, GARANT CONSTRUCT și INNOVATION.

Schemele de ajutor vizează patru domenii prioritare pentru economia țării

Cele patru programe acoperă domenii prioritare pentru economia țării. IMM PROD este destinat industrializării economiei, RURAL INVEST finanțării afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT pentru sprijinirea segmentului de construcții, iar INNOVATION, pentru invenții și inovații, după cum indică și numele săui. Acestea vor fi implementate sub formă de scheme de ajutor de stat.

Obiectivul implementării noilor programe este de a debloca accesul la finanțare pentru afacerile care nu își pot concretiza proiectele de investiții sau continua activitatea din cauza deficitului de lichidități, pe fondul crizei generate de pandemie. Astfel, prin cele patru programe se vor putea obține garanții și granturi care vor acoperi o parte din costurile de finanțare în cazul contractării unor credite de către firmele cărora li se adresează aceste scheme de ajutor.

Ajutorul de stat acoperă până la 90% din creditele bancare pentru investiții sau continuare activității

Ajutoarele de stat vor putea să acopere în proporție de maximum 90% creditele bancare solicitate pentru a realiza proiecte de investiții sau pentru a susține activitatea afacerii. În plus, ajutorul de stat poate acoperi un grant compus dintr-o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, după cum arată una dintre prevederile Proiectului.

Ministerul Finanțelor își propune să devină cel mai important sprijin pentru mediul de afaceri în situațiile de criză. Rolul de garant al dezvoltării sustenabile a economiei țării este susținut prin implementarea acestor programe, după cum subliniază Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Activități care ar putea primi finanțare prin noile programe

  • IMM PROD

Prin programul de finanțare IMM PROD vor fi sprijinite investiții realizate de IMM-uri, inclusiv startup-uri, din zona urbană, mai precis activități care să facă trecerea de la intermediere la producție, să sprijine digitalizarea activității, să îmbunătățească standardele de mediu sau să demareze noi activități de producție. De exemplu, vor fi susținute achizițiile de echipamente, utilaje, softuri care să contribuie la atingerea obiectivelor urmărite în cadrul acestui program.

Cât despre plafonul total al garanțiilor care pot fi acordate prin IMM PROD, propunerea este de 1,5 miliarde de lei. Cu un buget de 268.544.792 lei, schema de ajutor ar putea avea în jur de 2.550 de beneficiari;

  • RURAL INVEST

Pentru programul RURAL INVEST, activitatea de producție a potențialilor beneficiari se localizează în mediul rural și urban mic, fiind sprijinite activități ca achiziția de terenuri agricole, automatizarea, securitatea energetică, industria alimentară, piscicultură, acvacultură și activități care prioritizează alinierea la obiectivele de mediu. În cazul acestui program, se propune aprobarea unui plafon total al garanțiilor acordate de 2,5 miliarde de lei. Cu un buget de 530.583.333 lei, ar putea exista 4.286 de beneficiari ai acestui program;

  • GARANT CONSTRUCT

Prin asigurarea lichidităților și finanțării investițiilor, GARANT CONSTRUCT va susține IMM-urile din sectorul constucțiilor, ale căror proiecte vizează îmbunătățirea standardelor de mediu, cum ar fi investiții în domeniul energiei verzi sau îmbunătățirea eficienței energetice. În cadrul acestui program, numărul potențialilor beneficiari este de 4.165, iar bugetul schemei de 495.572.822 lei;

  • INNOVATION

Programul INNOVATION va susține realizarea invențiilor și activitățile la export ale IMM-urilor care fac parte din sectorul de comerț și servicii, cu cifră de afaceri sub 1 milion de euro. În acest program, se vor finanța activități de stimulare a e-commerce-ului și digitalizării, stimulare a exporturilor românești, achiziții de software-uri de administrare (ERP), retehnologizarea companiilor locale și de obținere a brevetelor de inovare. În cadrul INNOVATION vor exista 1.835 de beneficiari.

Cele patru programe își propun să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri în toate zonele țării.

StartingUP.ro

Articole pe aceeași temă

Antreprenor în România: cum să îți finanțezi afacerea în primele luni

De ce este esențială finanțarea corectă la început de drum Pentru orice antreprenor în România, primele luni de activitate pot fi decisive pentru evoluția afacerii. În această etapă apar cele…

Citește

Ce trebuie să pregătești înainte să aplici la un program de finanțare pentru afacerea ta

În ultimii ani, interesul pentru știri despre finanțări dedicate antreprenorilor a crescut considerabil. Programele de sprijin, granturile nerambursabile și fondurile europene oferă oportunități reale pentru dezvoltarea afacerilor, însă accesarea lor…

Citește

Te-ar mai putea interesa

Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

  • April 17, 2026
Idei de afaceri „anti-criză”: business-uri care cresc în perioade economice dificile

Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

  • April 16, 2026
Metode de promovare online pentru startup-uri în 2026: strategii eficiente pentru creștere rapidă

5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

  • April 15, 2026
5 modele de laptopuri Apple pentru antreprenori care vor autonomie și performanță

Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

  • April 15, 2026
Site pentru antreprenori: cum alegi platforma potrivită pentru business-ul tău

Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

  • April 14, 2026
Totul despre criptomonede: integrarea în business-urile locale

Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali

  • April 9, 2026
Metode de promovare prin social media: strategii care aduc clienți reali