Sistem de lucru hibrid

Pandemia a schimbat modul de lucru a milioane de oameni din întreaga lume. Dacă pandemia va urma același curs al evoluției, se pare că modelul de lucru preferat de angajați va fi cel hibrid, care îmbină lucrul de acasă cu lucrul la birou. Tendințele de anul acesta în ceea ce privește piața muncii sunt promovarea unor programe pentru sănătatea mintală în rândul angajaților, evaluarea productivității la locul de muncă și favorizarea abilităților în detrimentul rolurilor, precum și accelerarea inteligenței digitale.

Angajații își doresc flexibilitate la locul de muncă

În 2022, una dintre prioritățile multor companii va fi identificarea unor soluții prin care să creeze un echilibru între așteptările angajaților, care vor un program flexibil și să poată lucra de acasă, și păstrarea unei culturi organizaționale solide. Acest lucru poate fi văzut drept o provocare serioasă pentru companii, după cum arată o analiză efectuată de K2S – Key 2 Success.

Valentin Dima, Consultant Senior în cadrul K2S, a menționat faptul că datele obținute în urma analizei arată că aproximativ 90% dintre angajații români preferă munca hibrid pentru că le oferă un anumit grad de libertate, motiv pentru care această tendință va rămâne pe piața muncii pe termen mediu și lung.

2022, noi provocări pentru angajatori

Ca să reușească să creeze echilibrul dorit între dorințele angajaților și menținerea culturii organizaționale, companiile trebuie să își reinventeze permanent procedurile și procesele și să pună accent pe coeziunea echipei, precum și pe comunicarea internă, care compensează lipsa prezenței fizice la locul de muncă și care poate diminua impactul negativ produs de noutățile și știrile despre pandemie.

De altfel, va fi nevoie de crearea unor programe care să îi facă pe angajați să se simtă ascultați, motivați și conectați, iar cea mai mare presiune va fi pe zonele de top management și resurse umane.

18,4% dintre angajații români au lucrat acasă în pandemie

Studiile arată că în România un procent de 18,4% dintre angajați au început să lucreze de acasă în contextul pandemiei de COVID-19 (potrivit unui raport al Eurofound), iar media europeană se situează la 36,8% în ceea ce privește angajații care au lucrat la distanță după debutul pandemiei. La nivel global, 70% dintre angajați vor să aibă posibilitatea de a continua să lucreze la distanță, în vreme ce 65% dintre aceștia își doresc să lucreze mai mult alături de colegi.

97 de milioane de noi locuri de muncă până în 2025

Până în 2025, inteligența artificială împreună cu automatizarea vor duce la apariția a 97 de milioane de noi locuri de muncă, potrivit Forumului Economic Mondial. Inteligența artificială va permite automatizarea activităților și proceselor repetitive, care consumă timp și energie, astfel că angajații se vor putea concentra mai mult asupra activităților care implică inteligență emoțională, creativitate și care au o complexitate ce nu poate fi suplinită de inteligența artificială.

Inteligența artificială va contribui la evoluția în mai multe domenii de activitate. De exemplu, avocații vor petrece mai puțin timp în revizuirea istoricelor de caz atunci când au nevoie de identificarea unor precedente, iar medicii vor putea să analizeze dosarele medicale printr-o viziune computerizată.

Sănătatea mintală și bunăstarea angajaților, prioritate pentru angajatori

Ultima perioadă i-a făcut pe mulți dintre angajatori să își dea seama de importanța integrării unor strategii privind bunăstarea și sănătatea mintală a angajaților. Identificarea unor astfel de soluții trebuie să devină o prioritate pentru companii, întrucât definiția bunăstării la locul de muncă trebuie reinventată.

Una dintre tendințele anului 2022 va fi concentrarea pe abilități în defavoarea rolurilor. În acest fel, angajații vor putea să se poziționeze mai bine pe piața muncii și să valorifice noi oportunități de carieră.

Vrei să rămâi informat?

Înscrie-te la newsletter pentru a primi știri noi, doar o dată pe săptămână, direct pe email.

Nu facem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.